te-aș invita în castelul palmei drepte dar
nici o îmbrățișare nu i-a mai făcut focul
și acum este atât de frig încât
de mult nu l-a mai locuit vreo țipenie cu suflet
nici o anatomie nu i-a mai pășit pragul
nici măcar o falangă cu inimă
nici o atingere nici o mângâiere
șemineul arătătorului a uitat drumul poveștilor
al flăcărilor țopăind pe limba cântată a focului
nici inelarul n-a mai ascultat șoapta verighetei
acum în locul ei parcă ar fi cercul polar
care îl ceartă mereu cu viscole
cel mare e plecat de mult și ține de toarta vieții
vreo cană mai dolofană la suflet
îl tot aștept să se întoarcă precum fiul rătăcitor
ce să mai zic de cel mijlociu
toată viața a fost ca un corn timid de melc
mereu în retragere și acum cred
că stă ascuns în sinele său unde cotrobăie
după vreun cromozom al curajului
iar cel mic încă mai copilărește bălăcindu-se
prin lacul unei unghii mai adânci și uite
în sala de bal a creației
mai dansează o singură poezie nebună
după o muzică uitată sub osul temporal al unei rime
și chiar în pod n-au mai poposit porumbei voiajori
să-mi povestească cum se văd de acolo de sus
drumurile cu liniile vieții norocului speranței
și atunci ce pot eu să mai spun draga mea decât
 
-asta e !

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Caracas Mircea Florin pe Iunie 17, 2016 la 11:25pm

 Deosebit mesajul acestui poem.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor