Catrene sentimentale dedicate maestrului umorului românesc de altădată Alexandru Arşinel

Era vremea lui Popeasca

Când plecă de la Dolhasca,

Cu păr frumos şi ondulat,

Tânăr, frumos, vioi, şarmant.

*

Examenul fuse o glumă,

El şi-a lăsat confraţii-n urmă.

Era un super optimist

Genetic, s-a născut artist.

*

Colega lui, o matracucă,

Una cu influenţe tari,

El se ruga ca să se ducă,

Antitalent, cu sânii mari.

*

A vrut ca să-l iubeasc-o ţară

Dar el nu s-a lăsat pe spate,

Era greşită de natură-
El avea gusturi rafinate.

*

El”vagabondul” artei sale,

François Villon, inteligent,

Avea o criză de parale

Dar… bogăţie de talent.

*

A apărut apoi Dinică,

Maestrul scenei româneşti,

I-a insuflat umor de pică,

El l-a trimis în ţări străine

Şi mai apoi, în Bucureşti.

*

Debutu-n TVR se ştie,

Îl ştiu şi pruncii nu-i mister

A fost curată nebunie

A dat umor până la cer.

*

Nu e prea greu să-ţi aminteşti

E partener cu o regină,

Steluţa noastră cea divină,

Steaua comediei româneşti..

Epilog.

Nu au voie la scindare

Nicio mică separare

(că de nu)

Umorul moare.

*

Îmi ţin muzele-n căpăstru

Mă fac menestrelul vostru.

Pentru voi vreau să se ştie

Scriu catrene pe vecie.

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor