Ce-ați făcut din voi?! Încotro ne îndreptăm?

 

Lumea este cu adevărat mizerabilă, ipocrită, invidioasă, din ignoranță, în cel mai bun caz. Sunt atât de mulți oameni mici, minusculi, oameni care n-au niciun deziderat în a se înălța spiritual. Domnilor, dace vă mai place (unora) stadiul de hoit!!! Trăiți din comparații, bârfe și tot soiul de meschinării, și vă trece viața pe lângă voi! Știu că n-aveți timp de Eminescu și de Scrisorile” lui, dat fiind faptul că mâncați pe pâinea cea de toate zilele ce-a făcut vecinul, vărul și mai-știu-eu-cine a îndrăznit să realizeze ceva, dar țineți cont că toți suntem egali sub soare și nu vă mai măcinați inutil sufletul și timpul:

“Vezi pe-un rege ce-mpânzeşte globu-n planuri pe un veac,
Când la ziua cea de mâine abia cuget-un sărac...
Deşi trepte osebite le-au ieşit din urna sorţii,
Deopotrivă-i stăpâneşte raza ta şi geniul morţii;
La acelaşi şir de patimi deopotrivă fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!

Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii... Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai-nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege...
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale -
Astea toate te apropie de dânşii... Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”

Să scriu despre acest subiect mizerabil îmi provoacă un profund dezgust, dar ca să nu fie risipă de energie, haideți să aflăm ce putem învăța din această parte întunecată a existenței! Eu, la cât de pângărită am fost mereu (din invidie, cel mai adesea), ar trebui să ajung la Judecata de Apoi o sfântă, dacă ar fi să ținem cont de vorbele părintelui Justin: “Bucură-te când ești vorbit de rău, că ți se iartă din păcate!

Ce-am învățat din propria experiență cu oamenii mici? Am învățat atât: să iert și să iubesc. Ceea ce vă recomand din inimă: iertați-i pe cei săraci cu duhul (ca să fim îngăduitori și să-i catalogăm elegant), iar de iubit, dacă nu-i puteți și iubi, cu atât mai mult insist să vă îndreptați iubirea (mai ales) către cei care merită și poate chiar au nevoie, căci sunt atâția oameni speciali în jur, oameni care nu trebuie neglijați pentru frământările noastre provocate de cei “nedemni”.

N-ar fi trebuit să pierd cinșpe minute să scriu acest articol, pe bune. Încerc să evit chestiunile negative și neconstructive. Dar l-am scris. Într-un moment de indignare. Pentru oamenii de character, am rugămintea să nu se simtă atinși în niciun fel de spusele mele. Pentru acei oameni mici, am regret și compasiune. Pentru noi toți am un sfat: Memento mori! (același Eminescu).

(din seria "Maia Vox - Ascultă-ți vocea interioară")

 

Vizualizări: 54

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor