•         femeia de servici:

Rulez o fir de amintire 
ultima oară când atunci ai lăsat urme 
linii paralele de mine şi un dâră de bale 
strâng de pe jos  vine doamna 
mare lucru nu 
adun pentru tine 
de frică de un fel de doamne-doamne formă de ruşine 
rulez o fir de-amintire 
tu respect pentru eu când atunci razna şi tac tac tac 
tacă tac 
în capul tău 
nevasta nevăstuică poftită de tinerime 
tu respect pentru o copil poetă 
învaţă  scrie 
iar iar iar ţie iar iar iar iar ţie
         iar iar iar 


  •     domnul profesor: 

comparăm incomparabilul 
măsurăm cu ochiul galaxia 
via
ţa e o formă de tristeţe 
tu eşti o formă de dragoste refuzată 
cânt ca o libelul
ă orizontul 
caut ca o stea zenitul 
 tulbură pantoful tău cu toc 
 chinuie zâmbetul tău derutat 
mereu te caut în catedrale antice 
sub steag, sub perne, după gratiile închisorilor 
toate îmi vorbesc de parcul acela 
în care ne iubeam pe bănci 
proaspăt vopsite 
fără egal
 
 
  •  ce a zis amanta:
stagnare sub o piatră de moară
din toate direcţiile, pământ

o sear
ă nouă, tristă la reanimare 
fără vizitatori
fără năluci
o seară nou tristă dă născare

stagnare sub o mare piatră mov
şi cu atâta ciudă în alcov
am de citit harta inimii tale
şi am găsit portocalii arabi
despre care vorbeai fără încetare
în zilele acelea
zilele noastre mov

şi aparatul de viaţă face cafea
se aseamănă între ele toate nopţile lungi
cu atâta voinţă
cu atâta eroare
înaintăm descompuşi spre carnare

e seară la reanimare şi tu pipăi prelung de două ore
a nemuririi oarecare stare..
 
 
  • ce am zis eu: 
Pentru masa de azi să mă trezeşti cu noaptea în cap, să pregătim momeala pentru peşti, de parcă n-aş putea să fac singur gogoloaie cu mămăligă rece, aromată cu miros de femeie, una aleasă din trecutul meu. De mă lăsai să-mi termin visul cu împletituri de răchită şi ornamente extrem de colorate, aveam ce-ţi povesti. Dar ai ţinut morţiş să-mi tragi pleoapele la înălţimea aşteptărilor tale, să mă amăgeşti că apa dulce ar fi o mare cu ochiuri largi, că trec pe acolo peşti de aur, în caleşti rotunde şi sori răsturnaţi. Îţi spun eu ce este viaţa: un loc arid, cu şerpi uscaţi, flori pe muchia morţii, iar pe drumeagul cu stuf, poeţi ca mine stau la pândă, adulmecând transhumanţa altora. Am aşezat la intrare, înşiraţi pe sfoară, peştii de ieri, n-am avut jar să-i coc, plutaşii făceau valuri pe fluviul ce se limpezeşte cu fiecare catarg deghizat în pescar. Îmi promiţi că rămâi cu mine, sprijinindu-te pe genunchii roşi de ape, doar cu privirea înceţoşată la vederea turiştilor americani? Eşti poate una dintre acelea, cu pălărie albă peste bretonul fixat într-o tenta cărămizie, de unde ştii tu că n-am la brâu un microfon  pornit să imortalizeze poveşti ludice despre bărbaţi? Şterge masa, încalecă măgarul şi ascultă la mine: peştişorul de aur este fals. E atât de simplu, nici gând de dorinţe, nici vorbă de minuni, nici pe departe o plecare, rămâi cu mine, suntem sortiţi revenirilor în note joase, cei cu auzul fin nu pot auzi insulte,  lângă noi orice îmbucătură ancestrală nu-i decât o cină romantică. Aşa să ştii.
 
 

 

Vizualizări: 23

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor