Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alții rece,
Cum buzele-ți erau ca maci...
Ce mai faci?

Te văd ca și cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin, ștrengăresc;
Să știi că încă te iubesc
Așa cum ador primăveri
Pierdut în arome de copaci...
Ce mai faci?

Visez ades să te-ntâlnesc,
Să știi sau dintr-o întâmplare,
Să-ți simt parfumul ca de floare,
'n polenul tău să-mi murdăresc
Miros; în atingeri doar să te dezbraci...
Ce mai faci?

Ce mult sunt gând în gândul tău
Și-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ți mai plac de m-ai vedea
Și nu-ți dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci...
Ce mai faci?

Ți-am pierdut card de telefon
Ca și cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil și să mor îmi vine
C-o șansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci...
Ce mai faci?

Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Și știu că-n alt oraș pășesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat;
Nici pașii nu-s așa cum calci...
Ce mai faci?

De-abia respir cu piept uscat
Și parcă aer nu-i-ndeajuns,
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să știu dacă de mine zaci...
Ce mai faci?

Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet și minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Așa cum alții, de-ai mei dragi...
Ce mai faci?

Am doar o șansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac ”dusul” feeric
Din neștiut... Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Și-o zi să suni, să-mi spui...
Ce faci?...
03.03.2011

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor