Cel mai iubit

I s-a părut că-l strigă cineva afară, 
Dar nu ştia că totu-i doar un vis, 
Din lumânări cădeau lacrimi de ceară, 
Când vântul vieţii, uşa i-a închis.

Cetăţi de umbră înveleau o noapte, 
Pe patul cerului spera că va dormi, 
Credea că stelelor le vinde şoapte, 
Iar adierilor, fără de trup, le va vorbi.

Scria cu primăveri în suflete de gheaţă, 
Pe lacrimi trimitea corăbiile-n larg, 
Trăia prin nori cu singura speranţă 
Că va iubi-ntr-o zi un suflet drag.

Picta cu dorul lui pe-o lume cenuşie, 
În litere strângea iubiri necunoscute, 
Căci soarta lui era o foaie de hârtie 
Pe care suspinau culorile-absolute.

Şi nu a îndrăznit să spună ce îl doare 
Când sufletu-i tânjea după singurătate, 
Lumina ascundea un strop de soare 
În ochii lui care priveau spre libertate.

Părea atâta de ciudat şi ne-nţeles 
Când a plecat spre steaua lui, încet, 
Doar galaxiile îl aşteptau şi l-au ales 
Să fie-n Univers cel mai iubit poet.

Daniel Luca

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor