Se-aude un huruit de după nori,

’n sincope, tot mai tare, apoi pierdut,

ițind în gând buchetele de flori

la revederi, îmbrățișați în cald sărut.

 

Răsar, pe pata de albastru clar,

două petuncule în franjur... patru,

ce împing o cruciuliță de-argintiu perlar

să-nțepe piept de boltă în amfiteatru...

 

... la privitori, sub aura-n cupolă

ce-și sprijină arcade-n orizont...

e ochi, purtând-o cerc; o banderolă

ce-oprește prăvălirea gravitândă-n ront.

 

Apasă, pasărea de alumină, imperceptibil

se amestecând cu penele-n încânturi

și, văzduh nu-i mai greu, sensibil;

poate-i purtat, pe-alt orizont, de vânturi?!

 

Și navighează visu’ în plină zi

spre farul orbitor, un gel de soare,

ce-n noapte luna argintu-l va luci

din astrul spart, pe taler... stele căzătoare.

 

Din multe miliarde-bolți, cu orizonturi

de-atâți de-ai mei, toți cu-al lor emisfer,

e-o spumă fină-n irisuri în deconturi

de vise, strânse-n vânăt, alb, albastru... Cer.

05.06.2012

Vizualizări: 33

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor