CETATEA RECONSTRUITĂ - autor Mariana Dobrin

Eu sunt ca o cetate pe munţi reconstruită,

Acum pot să înfrunt furtuni şi vreme rea.

Odată, însă, fost-am ruină părăsită,

Cu ziduri dărâmate şi mult noroi în ea.

În jurul meu erau doar garduri sfărâmate

Şi ferecate lanţuri  la uşi mereu aveam,

Ferestrele, de-a rândul, de vânturi dărâmate

Şi într-o deznădejde amară mă zbăteam.

Dar într-o zi venit-a  cu trudă de departe

Şi-n faţa-a mele ziduri stricate a sosit,

Un Meşter cu priviri atât de întristate

Când a văzut ruina în care m-a găsit.

A luat la rând, cu grijă, odăile cetăţii

Şi ochii plini de milă în lacrimi se scăldau

De cruda-nfăţişare  - lăcaş pustietăţii,

De vânturile care în ele şuierau.

În miez de noapte rece, acele negre umbre,

Spăimântător cetatea urlând o bântuiau,

Prin colţuri, pe tavane, pe jos - imagini sumbre,

Prea jalnic în cumplită dezordine-atârnau.

Şi Meşterul milos ce sta în faţa mea
Ducea cu EL comori, cu grijă adunate

Şi-atâtea lucruri scumpe pe care le avea

Dorea să mi le dea ca dar ales pe toate.

Dar cum să mi le-aşeze şi unde să le pună,

Că peste tot sunt cioburi şi totu-mprăştiat;

Întreaga mea cetate era ca o ruină

Şi niciun colţişor nu mai avea curat.

Atunci, plin de iubire, cu glasul trist îmi zice:

“Am să mă-ntorc la tine chiar în a treia zi

Şi toată-a ta cetate, ce stă acum să pice

O iau piatră cu piatră, o voi reconstrui.”

Plângea amar sărmanul şi nu voia să plece,

Nici eu nu mă-nduram, în drum pustiu să-L las.

Purta un lemn pe umăr cu formă ca de cruce,

Şi sânge-avea pe frunte şi dragoste în glas.

Povara-L apăsa în truda-I sacerdotă,

Privind spre vârf de munte, cu glasul stins mi-a spus:

“Atât mai am de mers, să urc acea Golgotă.”

Cu-a LUI povară-n spate încet, încet s-a dus.

A treia zi Drumeţul în prag s-a arătat

Şi pentru veşnicie cetatea mi-a clădit.

Deschis-a largi ferestre, lumină EL mi-a dat

Şi diamante-alese pe veci mi-a dăruit.

 

 

 

 

                                                          

Vizualizări: 754

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Dobrin Mariana pe Martie 23, 2013 la 10:58am

Maia, multumesc pt. cadoul minunat! Aceasta  floare o iau ca pe un compliment adus poeziei mele.

Comentariu publicat de maiarizescu pe Martie 23, 2013 la 10:48am

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor