Cifre...

 

                     Dumnezeu ştie întotdeauna ce face. Ieri, de pildă, a pregătit întâlnirea dintre  domnul Pacoste de la Garda Financiară cu domnul Păgubitu de la  Impozite şi taxe locale, exact în faţa cârciumei „S.C.Băieţii veseli S.R.L.” din cartierul nostru.

                    Fac această mărturisire de credinţă pentru că am fost acolo, am fost, cum se zice, între cei doi  funcţionari publici extrem de importanţi ai Urbei şi am simţit cum coboară şi peste fiinţa mea ştearsă, neimportantă, o undă din darul lor divin!

                  Dialogul dintre cei doi s-a aprins imediat la cote demne de nişte funcţionari publici cu răspundere şi implicit cu aleasă pregătire profesională, iar  umila mea persoană, repet, de faţă fiind întâmplător, nu a făcut altceva decât să consemneze spre neuitare:

                 - N-ai murit, măi, Pacostea dracu? Cum te mai ţine, bă, Dumnezeu pe pământ?

                Se înţelege că la o astfel de abordare din partea domnului Păgubitu, urechile mele deveniseră nişte  pâlnii acustice greu de explicat în scris!

                - N-am murit, măi, Păgubitule... Drac şi inspector de la Gardă mort, n-o să vezi tu niciodată ... Hai să trăieşti şi ... dar nu-ţi mai zic să nu ne audă prostimea...

                - Să trăieşti, măi Pacoste, mă, să trăieşti, mă,  că fără voi se duce dracului impozitele şi moare definitiv taxele... mai zise domnul Păgubitu într-o admirabilă limbă română aşezată pe o gramatică de invidiat, după care îl invită pe domnul Pacoste la „una mică şi rapidă, după „obiceiul casei”, pe marginea mesei de la „S.C.Băieţii veseli S.R.L.” cum deja v-am spus.

               Am respirat uşurat. Cei doi importanţi funcţionari publici din Urbea mea, sigur nu se certau şi cred că nici nu vroiau să se bată... discuţia de început era numai , aşa, un fel de salut special, o discuţie demnă de înaltele lor funcţii în administraţia noastră locală plus cultura specifică acestor funcţii...

                 I-am văzut cum imediat s-au luat în braţe, s-au pupat peste mustăţi, că am uitat să vii descriu, amândoi au aşezate peste gură nişte borduri de mustăţi stufoase şi s-au aşezat pe scaunele înalte, din faţa barului.

              M-am aşezat şi eu la distanţă de trei mese şi am rămas aşa, pierdut, în faţa  paharului cu apă minerală, dar cu urechile, aşa cum deja v-am spus, pâlnie spre cei doi „prieteni”...

              - Ce se mai aude, bă pă la voi? A întrebat domnul Pacoste, uşor iritat.

              - Nimic, bă, nimic. Au înebunit cu toţii... Vor încasări, taxe noi, impozite mari şi lumea se duce dracului, o să moară toţi de foame...  Ferice de Popa Brânză... De trei ani a depăşit constat planul la înmormântări cu peste o sută cincizeci la sută! Ascultă la mine, anul ăsta ori murim definitiv, ori crăpăm fără nici-o perspectivă... La voi?

              - La noi, zise domnul Pacoste, încă se mai poate! Avem  stimulentele alea, avem fiecare vadul nostru, relaţiile noastre, societăţile noastre comerciale... Ne facem meseria aşa cum trebuie, se comportă şi oamenii aşa cum trebuie... Eşti al dracu şi-i  amendezi, îţi pierzi porţia... Asta e... La vechimea mea, ştiu şi lecţia, ştiu şi procedurile... Dar de ce n-o apare Popa Brânză? Nu  era asta ora întâlnirii?

              - Lasă-l dracu, vine el! Oricum, ferice de voi, bă! La noi e greu,  trebuie să adunăm mereu şi nu prea mai avem ce aduna. Primarul s-a tâmpit definitiv, vrea numai rezultate, Secretarul s-a făcut şi ăla al dracului...pe unde ne prinde pe acolo ne păleşte... Am trei sancţiuni numai pe luna asta! Îmi vine să le dau foc... Noroc cu pensia care se apropie... şi bine că mai avem sindicatele astea... bă, fratele meu, fără sindicate eram de mult daţi afară din sistem...

              -  Mai luăm un rând?  Nu ştiu cum se face, dar dimineaţa n-am chef de nimic dacă nu-mi iau porţia asta şi cafeluţa...

               -  Atunci să mai vină încă una mică, dar mică de tot, poate apare şi Popa şi să ne pună şi doi mititei... Eu dacă nu mănânc ceva, aşa cât de cât, parcă n-am spor la treabă!

               Chelneriţa, o fetiţă născută parcă pentru meseria asta, a venit imediat cu comanda celor doi. Am  mai cerut şi eu un pahar cu apă minerală. Bine că domnişoara chelneriţă ştie deja cum se fac „onorurile” casei şi m-a lăsat într-o lungă aşteptare ca de obicei...

                 - Bă, fratele meu zise domnul Pacoste cu mititelul în gură, bă, în ţara asta numai proştii se duc dracului!  Am citit în ziar că ţara n-o să-şi revină nici anul ăsta şi se pare că nici la anul care vine...

                -  Lasă, să n-o plângem noi. Am auzit că ţi-ai mai luat o casă la Breaza? Ce faci bă cu atâtea case?

                -   Dacă mă crezi, zise domnul Pacoste, p-asta  nici n-am văzut-o!  Am avut o executare silită la firma domnului Copoşenie...ştii cum sunt ăştia...or fi având ei probleme cu firmele, e treaba lor că d-aia sunt oameni de afaceri, dar au şi bun-simţ... Dacă este ceva ca lumea o să te invit într-un concediu...

                -  Ştii că domnul Copoşenie nu şi-a plătit taxele şi impozitele de cinci ani?

                 -  O să vorbesc cu el. Dacă mai există vre-o locaţie pe lângă ce am primit eu, crezi că te-ar satisface?

                 -  Sub cinci camere n-am ce să fac cu ea. A născut şi aia mică, s-a mărit familia, fratele meu, şi vor să meargă toţi numai şi numai cu mine...să fie de cel puţin cinci camere şi văd eu pe unde-i ascund impozitele şi anul  ăsta...

                 -  Mai luăm una mică, mică de tot şi încă trei mititei? Hai, că nu pleacă Garda de-acolo...

                 -   Să fie, poate apare şi Popa... Nenorocitul ăsta s-a făcut om după munca noastră şi nu prea iese la interval... Să vezi tu ce-o să ţipe Preasfinţitul când m-o pune pe mine dracu să-i fac un control...

                  - Lasă, nu e cazul! Să lăsăm Biserica să-şi facă viaţa cum vrea ea... Şi să ştii de la mine că Popa Brânză este de caracter. Are şi el nişte principii... Îi ceri, îţi dă, nu-i ceri, nu ştie ce vrei şi vorba ceea, te lasă în plata lui Dumnezeu!

                  - Bine frate, bine, să nu ne luăm de Popa Brânză dar până la plata divină eu prefer plata asta civilă, cinstită şi la onestă învoială... N-am mai trecut pe la el de când s-a instalat în Parohia noastră... Ori e nesimţit, ori mă crede prost!  Dacă-l vezi, că ăsta nu mai apare, spune-i şi tu că nu prea îmi ies cifrele... oarecare contribuţie ar putea să ofere şi el...

                    -  Oferă, oferă, lasă-l în seama mea. Ce facem, mai stăm?

                    -  Păi, conform programului n-ar fi cazul...

                    Chelneriţa veni aşa nechemată de parcă cineva îi comunicase că cei doi  sunt gata de plecare.

                    - Să-i spui şefului tăt că am trecut noi...

                    - Ştie! L-am anunţat. Vă mulţumeşte pentru vizită şi vă aşteaptă şi mâine...

                    - Şi vezi, dacă vine Popa Brânză, să-i spui dumneata că domnul Pacoste şi domnul Păgubitu l-au aşteptat aici o jumătate de oră... Poţi să-i spui din partea noastră să-i fie şi un pic de ruşine, dar nu se face...

                    Chelneriţa  s-a aplecat politicoasă în faţa domnului Pacoste iar domnu Păgubitu a mângâiat-o părinteşte cu palma pe fund. A şoptit mai mult pentru el:

                   - Dacă nu vii nici diseară s-ar putea să nu mai lucrezi aici. Ai înţeles?

                    - Şi dacă află şefu, eu ce fac? Mi-a zis că dacă nu mă duc cu el mă dă afară...

                    - Spune-i că am trecut noi pe aici...Să se mai uite peste cifre... Poate vrea să rămână fără afacere, mai zise domnul Păgubitu şi părăsi localul braţ la braţ cu distinsul domn Pacoste...

                     - Să trăiţi, mai zise micuţa chelneriţă şi rămase aşa aplecată până ce onoraţii noştrii funcţionari publici se făcură nevăzuţi.

                     Nici nu ştiu când s-a apropiat de masa mea. Cu glasul pierdut, cu lacrimi în ochi, îmi şopti peste umăr:

                   - Aşa fac mereu... Şeful nu zice nimic, că stă prost la cifre... Nişte nemernici...Şi Statul ăsta nenorocit, nu vede nimic, nu aude nimic... Nişte nemernici...

                   - Şi Popa Brânză? întrebai eu în timp ce-i plătii apa minerală...

                   -  La fel ca ăştia...dacă l-ar şti coana prioteasă ce face el în camera din spatele cârciumii... Poate l-o vedea Dumnezeu odată şi odată... Eu oricum o să plec de aici... Vreau să mă mărit, vreau şi eu o familie... Dacă şeful o să stea mereu prost la cifre, eu ce mă fac?

                   Am părăsit cârcima fără să-mi dau seama că pe lângă mine tocmai trecuse Popa Brânză.

                 Cu gândul la cifrele barmanului era să fiu călcat pe trecerea de pietoni de maşina  Procurorului general al Urbei.

                 Se ducea şi ăsta tot spre cârciuma care avea probleme cu cifrele...

George Rizescu,4.11.2010.Piteşti.

 

Vizualizări: 15

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor