Cine este Albert Pike?

[CRISTIAN RACOVITA]

Dar cine este Albert Pike? Iata aici o scurta biografie a sa:

S-a născut pe 29 decembrie 1809, în Boston şi a fost cel mai mare dintre cei şase copii ai lui Beniamin şi Sarah Andrews Pike. A studiat la Harvard, iar mai târziu a servit ca general de brigadă în Armata Confederatiei. După Războiul Civil, Pike a fost găsit vinovat de trădare şi închis, doar pentru a fi graţiat de colegul sau Francmason, preşedintele Andrew Johnson, pe 22 aprilie 1866, care s-a si întâlnit cu el a doua zi la Casa Albă. La 20 iunie 1867, oficialii Ritului Scoţian i-au conferit lui Johnson, al 4-lea grad 32 din Francmasonerie, şi el mai târziu s-a dus la Boston să dedice un templu masonic.

Pike a fost declarat a fi un geniu, capabil să citească şi să scrie în 16 limbi diferite, cu toate că nu se poate găsi nicaieri o înregistrare care anume au fost acestea. În plus, el este acuzat de plagiat pe scară largă, astfel încât acest lucru este privit cu rezerve. In diferitele etape ale vieţii sale a fost un poet, filozof, colonist, soldat, umanitarist şi filantrop. Un mason de grad 33, el a fost unul dintre părinţii fondatori şi şef al Ritului Scotian Antic Acceptat al Masoneriei, fiind comandantul Ducatului Francmasoneriei Nord Americane din 1859, şi a păstrat această poziţie până la moartea sa, în 1891. In 1869, he was a top leader in the Knights of the Ku Klux Klan. În 1869, el a fost un lider de top în Cavalerii Ku Klux Klan-ului.

Pike a fost declarat a fi un satanist, care se complăcea în ocultism, şi se pare că el poseda o bratara pe care o folosea, pentru a-l convoca pe Lucifer, cu care a avut o comunicare constantă. El a fost Marele Maestru al unui grup luciferic cunoscut sub numele de Ordinul Palladium (sau Consiliul Suveran al Inţelepciunii), care a fost fondat la Paris, în 1737. Palladism-ul a fost adus în Grecia, din Egipt, de Pitagora în secolul al cincilea şi acest cult al lui Satan a fost introdus in cercul interior al lojilor masonice. În 1801, Isaac Long, un evreu, a adus o statuie a lui Baphomet (Satana) la Charleston, Carolina de Sud, unde a contribuit la stabilirea Ritului Scotian Antic si Acceptat. Long aparent a ales Charleston-ul pentru că era situat, din punct de vedere geografic, pe paralela 33, latitudine (întâmplător, la fel este si Bagdad-ul), iar acest consiliu este considerat a fi Maica Consiliului Suprem al tuturor Lojilor masonice ale lumii.

Pike a fost succesorul lui Long si el a schimbat numele Ordinului in Ritul Palladian Nou şi Reformat(sau Palladium Reformat). Ordinul conţine două grade:

Adelph (sau fratele), şi
Companion of Ulysses (or Companion of Penelope) sau Tovarasul lui Ulysses (sau Tovarasul Penelopei).

Mâna dreapta a lui Pike a fost Phileas Walder, din Elveţia, care era un fost ministru luteran, un lider masonic, ocultist şi spiritist. Pike, de asemenea, a colaborat îndeaproape cu Giusseppe Mazzini din Italia (1805-1872) care a fost un Mason grad 33, a devenit şeful Illuminati în 1834 şi care a fondat în 1860, Mafia. Împreună cu Mazzini, cu lordul Henry Palmerston al Angliei (1784-1865, 33 grad Mason), precum şi cu Otto von Bismarck din Germania (1815-1898, 33 grad Mason), Albert Pike planuise folosirea Ritului Palladian drept umbrelă pentru un grup satanic care sa lege toate grupurile masonice împreună.

Albert Pike a murit la 2 aprilie 1891 şi a fost înmormântat în cimitirul Oak Hill, deşi cadavrul lui Pike, în prezent se află în sediul Consiliului de grad 33-al Ritului Scotian al Francmasoneriei în Washington, DC (a se vedea Înşelăciunea mortala, de Jim Shaw – fost Mason grad 33 şi Fost Maestru al tuturor organismelor Ritului Scotian.)

https://mucenicul.wordpress.com/2009/12/22/albert-pike-si-trei-razb...

...............................................................................................................................................................
http://www.geocities.ws/ligurdahesontineovella/Cercetari3.html

Bucuresti, 9 decebrie 1965
ALBERT PIKE
- print al întunericului;
- colaborator al lui Belzebut.

Am chemat pe ilustrul gânditor, cel mai mare metafizician al organizatiei francmasonice universale. Iata enumerate acum titlurile pe care le avea în forul suprem de conducere al francmasoneriei mondiale:
- Mare Maestru - pastrator al Paladiului sfânt;
- Suveran pontif al francmasoneriei universale;
- Suveran sef de actiune politica.

Siu Karta: - L-am chemat, dar se lasa greu de adus... numai cu misiuni mari vine pe Pamânt. Este mâna dreapta a celui mai mare care stapâneste întunericul...
George: - Da, exista, deci, un sef suprem al întunericului!
Siu Karta: - Desigur!... E Belzebut... caruia i se mai spune si Lucifer...
Au trecut 10 minute de când l-am chemat si tot nu vine.
Siu Karta: - Greu vine!
M-am uitat la ceas, se scursesera în total 14 minute.
Veronica: - În sfârsit, a aparut!... Vai, ce miros greu are!... S-a plecat în fata lui Siu... Siu nici o miscare..., este de o seriozitate si o severitate de nerecunoscut! Pike e îmbracat într-o mantie neagra, este uscativ si are ochii ca de jaratec... Are cam 70 de ani. Înalt, sever, dârz totusi... Parca e afumat la nari..., pielea aramie închisa..., priviri încruntate, dusmanoase.
Albert Pike: - Pentru ce m-ati deranjat? Eu, când ma deplasez, merg numai cu misiuni importante din partea stapânului meu, domn si împarat al întunericului, cel mai adânc pe care l-am iubit, pe care l-am slujit, pe care l-am aparat, caruia i-am aratat calitatile ce m-au ajutat în viata pamânteana, care m-au facut sluga vrednica a sa, si care îsi desface vointele sale prin mine.
George: - Cine este acest de onorat stapân al tau?
Albert Pike: - Este cel ce stapâneste lumea întunericului, cel ce da ordine, din cele de mai jos locuri pâna la ratacitori.
George: - Cum îl numiti voi?
Albert Pike: - Belzebut!
George: - Ce parere ai despre cealalta lume, de deasupra?
Albert Pike: - Între lumea planetara si între stapînirea luminii, exista legi pe care nimeni nu le poate deranja sau schimba, nici chiar Stapânul Întunericului, si de aceea, oricât ai nega pe Domnul Luminii, în momentul în care pamânteanul rupe legatura cu haina Pamântului, este atras, printr-o lege aparte, în fata Domnului Luminii. Pe acest drum poti vedea fel de fel de categorii si societati de oameni pâna ajungi în fata celui numit Conducator si Stapân al Luminii.
Acolo am ajuns si eu. În viata pamânteana am citit despre o împaratie a Luminii si una a întunericului. Prin faptul ca am fost dotat, am scris despre aceste doua împaratii, urând si dispretuind Împaratia Luminii, în care am socotit eu ca, din orgoliul de a nu fi doi stapâni, s-a facut aceasta ruptura.
Am fost devotat cu întreaga mea fiinta crezului meu prin care am primit tot sprijinul si ajutorul, dar nici eu nu m-am închinat. L-am privit cu ura si, într-o miime de secunda, m-am vazut lânga acela pe care l-am aparat si caruia i-am daruit toate simtamintele mele si ale tuturor celor ce m-au înteles si au fost credinciosi cauzei sustinute de mine. La intrarea în împaratia întunericului, cei ce predomina peste "gradurile" multimilor...
George: - Ce înseamna "grad"?
Albert Pike: - Gradurile sunt multimile de înraiti si salbaticiti care nu au ascultat sfaturile noastre pâna la capat si peste care noi am pus paznici, ca mai mult sa-i mustre...
Deci, va spuneam ca la venirea mea în împaratia întunericului, cei din graduri voiau sa ma sfâsie, dar fratii mei si printii întunericului mi-au facut o primire triumfala, cum se cuvine unui adevarat slujitor credincios "cauzei noastre".
Am ajuns lânga acela pe care l-am aparat si în fata lui m-am plecat. Atunci am simtit ca întreaga mea fiinta s-a încarcat cu o puternica forta de ura fata de Cel ce stapâneste Lumina, vazând cum sta Acela pe Tron de Lumina si vazând saracia celui slujit de mine...
I-am jurat atunci credinta, si am cerut sa fiu trimis în cele mai iscusite treburi pentru a mari împaratia noastra si a împutina pe cea a Aceluia care se complace sa primeasca numai cântari si laude, pornind de la cel mai subtire fir de iarba pâna la cei mai falnici arbori, si de la stratul I pâna la Orasul de Aur, Cel ce se desfata în tot felul de bogatii, Cel ce se complace în bucurii si cântari, iar stapânul nu culege decât vaietele si blestemele celor zanateci, celor rai si îndobitociti.
George: - Ati vrea si voi o împaratie a cântecelor?
Albert Pike: - Nu, nu! Noi nu avem nevoie de cântece. În aceasta împaratie a noastra nu încape nici cântec, nici odihna!
AICI E ÎMPARATIA RAZBUNARII!
PUTINI SUNT CEI CARE AU NEGAT LUMINA SI NU SUFERA! NU SUFERA PENTRU CA E PREA PUTERNICA URA SI DORINTA DE RAZBUNARE. PENTRU A TE SIMTI BINE AICI TREBUIE CA ÎNCA ÎNAINTE DE A VENI ÎN ACEST LOC, SA TRAIESTI ÎNTOCMAI CA STAPÂNUL TAU, URÂND CEEA CE URASTE EL, NEGÂND TOT CEEA CE NEAGA EL SI CAUTÂND SA CORUPI TOT MAI MULTI PENTRU A-I ADUCE ÎN ÎMPARATIA LUI. NUMAI ACESTIA NU SIMT CHINUL SI SUNT PUSI LUCRATORI PESTE MULTIME...
George: - Voi nu aveti regret?
Albert Pike: - Dupa ce sa regretam? Noi suntem îmbracati în platosele luptei!
VREM SA NIMICIM TOT, TOT CE-I CÂNTEC SI BUCURIE!...
Veronica: - Acum a devenit dârz si feroce!...
George: - De ce sa nimiciti cântecul si bucuria?
Albert Pike: - Voi nu slujiti pe Stapânul vostru? Si noi îl slujim pe al nostru! Toate cântecele si bucuriile sunt îndreptate catre cel pe care noi îl urâm si îi dorim distrugerea!
George: - Si ce puteri aveti?
Albert Pike: - Stim ca nu ne putem atinge de Împaratia Lui!... Asa de fapt cum nici ei nu pot veni la noi. CUM NE ZVÂRLE PE NOI LUMEA LOR, SI PE EI ÎI ZVÂRLE ATMOSFERA NOASRA... NOI DUCEM MARI LUPTE PENTRU A ÎNMULTI ÎMPARATIA NOASRA, PENTRU A SMULGE ÎMPARATIEI LUMINII CÂT MAI MULTE SUFLETE...
NOI LUPTAM SI LUPTA NOASRA NU E ZADARNICA! PAMÂNTUL E ÎN MÂINILE NOASRE! ÎN CURÂND, BIRUINTA ASUPRA PAMÂNTULUI, VA FI DEFINITA, SI ÎN ACELASI TIMP, VESNICA!
Siu Karta: - Asa credeti voi, pui de napârci! Credeti voi ca Domnul si Stapânul nostru va mai rabda mult mârsaviile voastre? Nici nu stiti ce va asteapta! Stiu ca nu credeti nimic!...
DAR RAZBUNAREA CERULUI VA FI CRUNTA!
Albert Pike: - Am mai auzit noi de-astea!... Povesti...
George: - Tie îti plac vaietele si scâncetele celor de jos? Celor din gradurile de care pomeneai?
Albert Pike: - Drept sa-ti spun, desi nu-mi plac locurile si duhorile lor, totusi vaietele lor îmi dau o satisfactie nebuna! Sunt semnele biruintei noastre! Ale puterii noastre ce o avem peste miliardele de netrebnici... Ma încarc cu mai multa ura privindu-i, MA FACE SA CLOCOTESC MAI MULT DE DORINTA DE A ATRAGE MAI MULTI LA NOI... N-AS FI CREZUT CA E O ATMOSFERA ATAT DE GREA AICI. DE ACEEA ÎL URASC PE "EL", CA A AZVARLIT PE CEL MAI DEMN COLABORATOR AL LUI ÎN CELE MAI CHINUITOARE SI PUTUROASE LOCURI... "EL" SI-A ALES PARTEA CEA MAI FRUMOASA, CEA MAI LUMINOASA, SI PE DOMNUL MEU L-A ARUNCAT ÎN CELE MAI RESPINGATOARE LOCURI...
George: - Se spune ca el singur a cazut si nimeni nu l-a izgonit!...
Albert Pike: - Pai da! Când Belzebut a vrut sa-si impuna punctul lui de vedere, a fost aruncat de "EL" în prapastia întunericului...
George: - Lasa povestile astea!... Belzebut nu a fost niciodata înger!... Nu putea ca o fiinta DIVINA sa cada, sa se revolte, cum spune povestea, si apoi sa fie azvârlit!
Dintru început Belzebut si spiritele lui s-au separat de Împaratia Luminii! Asta-i realitatea! Altceva ma intereseaza: cum sunt locurile în care stati voi?
Albert Pike: - Stam foarte aproape de soare, si asa cum vedeti voi soarele de pe cer, asa are el un tron de la care pornesc fierbintelile în sus.
George: - Si "fierbinteala" asta îi face bine lui?
Albert Pike: - Da, si lui, si noua, numai ca are o însusire proasta: strica aerul si împuteste atmosfera, în schimb da tuturor lucratorilor putere.
George: - Acest Belzebut cum îi spui tu, poate veni pe Pamânt?
Albert Pike: - Nu, el nu paraseste locul lui niciodata. Suntem destui care împlinim orice porunca. Unii sunt lucratori permanenti, altii lucratori curieri care merg oricând si oriunde în afara împaratiei. Pe Pamânt sunt trimisi cei mai iscsiti.
George: - Voi puteti veni oricând pe Pamânt?
Albert Pike: - Nu, sunt perioade când nu putem veni nici noi pe Pamânt.
George: - "Dondo" (nume conspirativ ce nu-l dezvaluim - n. aut.) e de-al vostru?
Albert Pike: - Dondo e alaturi de mine în lumea noastra. El si-a împlinit cu cinste si corectitudine misiunea pe care a avut-o pe Pamânt, astfel ca face si el parte din colaboratorii cei mai apropiati ai lui Belzebut.
George: - Cum numiti voi stadiul acesta al "scaparii de chin"?
Albert Pike: - E rangul de "Fiu al întunericului", nu fac parte dintre cei munciti! Una e sa fii chinuit si alta sa simti chinul! Unele sunt treptele robilor, altele ale fiilor.
George: - Ce parere ai de noi?
Albert Pike: - Ce parere sa am? Sunteti niste luptatori ai Împaratiei Luminii, cautati sa descoperiti siretlicurile luminii si ale celor ce au cautat sa arate, asa cum au vazut si înteles ei ascunzisurile luminate.
Va urasc! Va urasc pe toti!
George: - Bine, bine! Tu ce lucrezi acum?
Albert Pike: - Eu am multe de strecurat în mintile oamenilor! Intentia principala e de a arata cu seriozitate nedreptatile aplicate împaratiei întunericului de a se spune si public pamântenilor, în mod radical, ca tot ce ni s-a facut noua este o crunta nedreptate, si vrem sa stârpim pe cei necinstiti care, în lasitati milogitoare, îsi îndreapta rugile lor catre Împaratia Luminii.
George: - Cum vezi tu sfârsitul acestei lupte a voastre? Unde veti ajunge?
Albert Pike: - Asta numai stapânul meu stie. Interesul este sa ne marim împaratia.
George: - Ce misiune ai?
Albert Pike: - Misiunea mea este sa fiu prezent în cele mai înalte trepte ale francmasoneriei terestre. Ma ocup cu îndrumarea lor, îi învat cum sa lucreze pentru nimicirea si suprimarea adeptilor luminii. Eu nu am rupt legatura cu ei niciodata. Sunt atât de puternici si întariti, cum nici nu va puteti închipui. Ati vrea voi sa fiti si voi asa tari pe Pamânt cum suntem noi! Pamântul e în mâinile noastre. În curând va fi al nostru întru totul! Suntem mai tari ca voi pe Pamânt.
George: - Ce argumente ai?
Albert Pike: - Nu-i nevoie sa va spun. Priviti mai bine si veti vedea cât de inteligent si ascuns lucreaza...
George: - Unde este sediul vostru central?
Albert Pike: - America!
George: - De ce?
Albert Pike: - Eeee, avem noi mai multe tari: Anglia, Franta, Elvetia, dar în America sunt izvoare banesti foarte mari.
George: - În Rusia parca ati fost descoperiti...
Albert Pike: - Da, si ne-au omorât slujitorii. Avem timp de razbunare. Noi, în orice tara, avem oamenii nostri, dar în unele nu prea avem capete lucide. La voi merge cam prost treaba. Tara voastra e cam defavorabila de la un timp. Înainte cu 10-15 ani în urma mergea mai bine...
George: - De câte ori ai fost pe Pamânt si în ce natie?
Albert Pike: - Nu am fost decât o singura data, evreu. Nu stiu sa mai fi fost. De fapt, n-am mai fost pentru ca lucrul meu este important asa cum îl fac acum, nu în trup.
Veronica: - Siu îl priveste sprijinindu-si barba cu mâna...
George: - Ce spui, Siu?
Siu Karta: - Fiecare, la locul în care se gaseste asculta de vointa sefului sau.
George: - Vezi ca ei nu se urasc între ei?!
Siu Karta: - Nu se urasc pentru ca nu au ce împarti. Fiecare e fixat în lucrul lui si se sileste sa aduca rezultate cât mai mari.
George: - Nu-i spui ceva?
Siu Karta: - Nu am ce sa-i spun!
Albert Pike: - (Catre Siu) Stii ca te urasc, nu?!
Siu Karta: - Esti format din ura si nu poti iubi decât pe stapânul tau sau misiunea ta. Oriunde mergi tu nu poti da liniste, nici iubire, nici înaltare. Îndobitocesti doar, prin întunecata ta prezenta. Nu suntem acum pentru a ne lupta în cuvinte. Ne cunoastem fiecare locul si lucrul!
Pleaca!
Veronica: - Pike a disparut!...
Siu Karta: - V-ati lamurit, preaiubitii mei, de lucrul acestora! De acum ma retrag si eu! Fiti binecuvântati!

...............................................................................................................................

http://paisiee.blogspot.ro/2013/03/puterea-sfantului-masluminuni-di...

...............................................................................................................................

 

................................................................................................................................................................

http://www.historia.ro/exclusiv_web/portret/articol/introducere-n-g...

........................................................................................................................

[CRISTIAN RACOVITA]

Până şi răul are o menire în viaţa noastră! (Fragment din cartea: VIITOR CU CAP DE MORT de Radu Cinamar )

— Aşa cum este structurată, fiinţa umană înglobează atât binele cât şi răul. De
aceea putem spune că în cazul omului coexistă atât natura lui superioară cât şi natura lui
inferioară. Important este care dintre aceste două aspecte este trezit şi apoi amplificat în
interiorul nostru. Mă vei întreba acum, poate, ce reprezintă binele şi ce reprezintă răul. Nu
vreau să divagăm în observaţii şi comentarii filosofice, dar îţi voi spune totuşi că, la
modul cel mai simplu, binele poate fi înţeles ca absenţa răului. Desigur, respectând aceeaşi
logică, răul este absenţa binelui.
Cred că nu e un secret pentru tine faptul că tradiţia creştină asociază acestor două
aspecte raiul şi, respectiv, iadul. Dincolo însă de sferele sau planurile subtile de
manifestare care le corespund, raiul si iadul - sau la modul general, binele şi răul - se regăsesc
complex nuanţate în viaţa de zi cu zi a fiecărui om. De aceea, nu întâmplător unii oameni
ajung să spună, în nenorocirea lor, că „viaţa mea a devenit un adevărat iad" sau,
dimpotrivă, atunci când sunt foarte fericiţi, ei afirmă că trăiesc o viaţă ca în paradis.Este clar că în funcţie de opţiunea sau alegerea pe care o face, omul se poate îndrepta, metaforic vorbind, către iad sau infern, ori către rai sau paradis. Daca alegerea lui este să facă rău, fără îndoială că el se va îndrepta spre iad şi atunci, într-un anumit sens, infernul se va manifesta prin el; radiaţia şi influenţa unei astfel de persoane va fi atunci malefică şi aceasta o va îndepărta de tărâmul binelui şi al fericirii.
Cei care aleg răul nu înţeleg menirea de a se desăvârşi în existenţa pe care o au şi de aceea luptă furibund împotriva binelui, a armoniei, a iubirii şi a frumuseţii. Totuşi, este necesar să ştii că fiinţa umană este complet liberă să aleagă între cele două extreme, adică între bine şi rău. Nimeni nu o forţează, nimeni nu o obligă; este pura ei alegere. Aici, desigur, o mare influenţă o are destinul personal şi unele tendinţe foarte profunde din mintea sub-conştientă, însă chiar şi atunci când forţa şi determinarea acestor impulsuri par să fie de neînvins, rămâne totuşi un anumit procent şi pentru libertatea de a alege.  Liberul arbitrunu dispare niciodată complet. Dacă ar fi aşa, omul nu ar mai reprezenta atunci decât o simplă marionetă, pe deplin supusă unor forţe exterioare obscure. De aceea, chiar şi în cele mai dramatice situaţii, fiinţa umană este liberă să aleagă; ea are deci posibilitatea să aleagă în mod inspirat binele, care o poate îndrepta către o şansă nesperată şi de aici, din aproape în
aproape, ea îşi poate reface viaţa în mod uimitor de pe cu totul alte baze.
Este la fel de adevărat, însă, că orice alegere spre bine implică sacrificiul. Ai auzit
tu vreodată pe cineva că se sacrifică pentru a face un rău? Răul este întotdeauna facil,
alunecos şi se bazează pe forţa inerţiei, a lentorii şi a ignoranţei, pentru că nu implică efort.
De aceea se spune că este foarte uşor să faci un rău, dar este foarte dificil să făp-tuieşti un
bine. Ideea principală pe care vreau să o înţelegi aici este aceea că, atunci când omul îşi
„sacrifică" inerţia şi acţionează într-un mod armonios, el se îndreaptă deja către o altă stare
şi condiţie de viaţă. El evoluează pentru că se sacrifică, adică renunţă la ceea ce este inferior
pentru a accede la ceea ce este superior. Mulţi oameni nu au însă forţa interioară care este
necesară pentru a renunţa la obiceiurile lor rele sau la tendinţele negative pe care le
manifestă şi de aceea există, la nivelul global al omenirii, o pronunţată tendinţă de regres şi
de amplificare a răului şi a perversităţii.
— Înseamnă că elita masonică se foloseşte tocmai de această inerţie, lene şi
întunecime mentală a majorităţii oamenilor pentru a controla populaţia globului! am intervenit
eu.
— Este perfect adevărat. Masonii manevrează cu mare uşurinţă această energie
a lipsei de reacţie, a încetinelii, a inerţiei, a obscurantismului care la cei mai mulţi dintre
oameni este structurată pe nivele de vibraţie foarte joasă. In asemenea situaţii masoneria
generează, practic, o veritabilă stare de „somnolenţă" colectivă, care îi serveşte foarte bine
interesele. Acest aspect este foarte important pentru a înţelege în mod corect modalităţile de
acţiune ale francmasoneriei.
De multe ori, aceste acţiuni - care în anumite cercuri masonice înalte implică
realizarea unor ritualuri complexe de magie neagră - sunt efectuate chiar de la distanţă, iar
cei care sunt receptivi faţă de aceste energii înlănţuitoare, apăsătoare, le cad cu
uşurinţă victime, lunecând într-un fel de somn bizar, ca de plumb. Aici nu mă refer, însă,
doar la somnul fizic, ci şi la un gen de stare abulică de care sunt cuprinşi oamenii, care îi face
să devină foarte obedienţi şi să se comporte precum nişte marionete. Aceasta este condiţia
ideală în care ei pot fi controlaţi şi conduşi fără să opună rezistenţă. Iată, deci, unul dintre
scopurile principale ale masonilor, pe care ei se străduiesc să-1 generalizeze la nivelul
întregii planete. Dintr-o altă perspectivă, trebuie să ştii că acest „somn" straniu al
oamenilor este chiar o modalitate de protecţie cu care forţele demoniace se apără de
revelarea anumitor adevăruri spirituale. Dacă vei fi atent şi vei observa reacţia oamenilor
în momentele în care li se comunică aspecte foarte elevate, spirituale şi valoroase despre
existenţa şi evoluţia lor, vei constata cu mare uimire că, mai ales atunci, cei mai mulţi dintre
ei se confruntă cu o stare de somnolenţă stranie, în mod evident, o astfel de stare inerţială
exclude orice înţelegere superioară, orice reacţie şi orice atitudine constructivă.
— După cum mi-ai expus tu lucrurile, înţeleg că organizaţiile masonice deţin aproape
toate pârghiile de acţiune în societate, pe care le folosesc în scopul dezbinării popoarelor
şi a controlului lor eficient. Aş zice că ele atacă cu vehemenţă tot ceea ce este spiritual,
autentic, sublim, urmărind să transforme umanitatea într-un gen de mecanism viu, pe care îl
pot acţiona şi conduce la voinţă exact aşa după cum vor.

     Eram abătut. O furie neputincioasă îmi răscolea fiinţa şi nu puteam să-i găsesc
antidotul. Intuindu-mi starea lăuntrică, Cezar mi-a vorbit cu multă bunătate.
— Ai dreptate în cele ce ai spus. Din nefericire, oamenii au devenit precum
nişte „roboţi", ascultând ordinele care le sunt date şi executându-le întocmai. Totuşi,
trebuie să ştii că forţa binelui este colosală şi că orice acţiune în acest sens poate să se
dovedească extraordinar de eficientă. Speranţe există mereu, trebuie doar să ştii să le
hrăneşti cu multă credinţă şi puritate. Aceasta îţi va ascuţi vigilenţa şi te va inspira să
acţionezi în mod oportun. Să ştii că masonii au şi ei slăbiciunile lor.
— Chiar voiam să te întreb, în lunile anterioare am urmărit să mă documentez în
legătură cu acest subiect şi am aflat cu mirare că sunt foarte multe opinii divergente,
contradicţii şi neînţelegeri între diferitele loji masonice în lume. Dacă este aşa, atunci
înseamnă că ei înşişi sunt dezbinaţi şi fără de putere.
Cezar zâmbi cu înţelegere şi îmi lămuri dilema.
— Una dintre marile păcăleli pe care le realizează elita masonică este aceea de a
genera impresia că două sau mai multe loji masonice se luptă între ele. în realitate, la vârful
structurii lor piramidale marii maeştri masoni care alcătuiesc elita conducătoare a
francmasoneriei mondiale se înţeleg foarte bine, însă la baza ei apar ca fiind duşmani.
Ideea este aceea de a crea derută şi confuzie, deoarece se ştie că acestea adorm vigilenţa
omului de rând. De fapt, este vorba despre o păcăleală diabolică; cel care cade în plasa ei fără
să fie avizat nu va alege una dintre loji - crezând că aceea este rea -, ci o va alege pe
cealaltă, despre care va crede că este bună. Lucrurile se prezintă astfel doar în aparenţă,
pentru că în realitate francmasoneria este şi rămâne aceeaşi, indiferent de „artificiile" la care
recurge pentru înşelarea omului de rând. Trebuie să ai încredere şi să fii perseverent în
acţiunile benefice pe care le săvârşeşti, în ultimă instanţă, chiar forţele răului sunt
subordonate forţelor binelui. Şi pentru că veni vorba despre aceasta, să ştii că o mare taină a
universului este rolul ocult pe care îl joacă forţele malefice în contextul evoluţiei, adică felul
în care se încadrează răul în economia creaţiei.

     Am rămas mut de uimire. Ca marea majoritate a oamenilor, ştiam că albul este
alb şi negrul este negru. Acum aflam că, de fapt, există un sens şi o corelaţie chiar între
aceste extreme.
— Ce vrei să spui? Că până şi răul are o menire în viaţa noastră?
— Şi încă una foarte importantă. Totuşi, pentru a înţelege corect acest aspect
trebuie să ai o minte deschisă şi lipsită de prejudecăţi. Fanatismul, mai ales cel religios sau
ideologic, nu face casă bună cu evoluţia spirituală.
Am încuviinţat în tăcere. Eram numai ochi şi urechi, pregătit să ascult explicaţiile
valoroase pe care mi le oferea Cezar.
— Faptul că în univers, aşa cum poţi singur să constaţi, există atât binele cât şi răul,
este o dovadă grăitoare care atestă existenţa libertăţii de alegere a fiinţei umane, adică a
voinţei sale individuale de a-şi exercita liberul arbitru în viaţă. De multe ori, acest aspect
delicat face ca omul să aleagă răul, care prin natura lui este autodistruc-tiv. Cu alte cuvinte,
în ignoranţa sa omul alege să se autodistrugă, preferând în acest fel să se nege pe el însuşi.
De aceea, la o analiză mai profundă, alegerea răului înseamnă în primul rând alegerea
de a lupta împotriva propriei fiinţe, care până la urmă se va autodistruge. Aceasta
adânceşte misterul raportului între bine şi rău, deoarece implică existenţa unui scop
ascuns al prezenţei forţelor rele în univers şi, prin urmare, în viaţa fiecăreia dintre fiinţele
umane. Nu ştiu în ce măsură eşti familiarizat cu ideile despre sensul existenţei şi cu cele ale
progresului spiritual, dar îţi voi spune că evoluţia omului înseamnă, mai presus de orice,
reîntoarcerea lui la sursa primordială, pur spirituală, din care a provenit. Imaginează-ţi
deocamdată că această origine este însăşi realitatea eternă a fericirii sublime pe care şi-o
doreşte orice om. Această reîntoarcere a fiinţei umane la originile ei spirituale trebuie să fie
însă pe deplin conştientă şi liberă de orice tentaţie inferioară, de tot ceea ce ar putea
însemna iluzie, constrângere, prejudecată. Dacă înţelegi corect acest aspect, poţi spune că
ai înţeles necesitatea existenţei forţelor răului în creaţie.
Eram puţin derutat, deoarece încă nu prindeam esenţa problemei. Cezar a
continuat să-mi explice cu multă răbdare.
— Dacă răul nu ar exista, tu nu ai putea să-ţi dai seama de necesitatea
reîntoarcerii la sursă şi ai zăbovi indefinit prin cine ştie care colţuri ale universului. Aşa,
însă, rău] are în cadrul creaţiei rolul principal de a testa fiinţele umane. In felul acesta se
testează practic nivelul de cunoaştere, de realizare spirituală şi de capacitate de a iubi a
fiecărui individ pe drumul evoluţiei lui spirituale, în funcţie de reacţiile şi alegerile pe care el
le face, se poate spune dacă a trecut sau nu testul respectiv de viaţă.
— Ca la examenele de la facultate, am făcut eu o paralelă.
— Exact. Ca la examenele de la facultate sau ca cele din domeniul profesional, cu
deosebirea că în timp ce acestea au o natură iluzorie şi efemeră - fiind încadrate într-un
domeniu spaţio-temporal limitat -, testele sau examenele vieţii, care au un sens
spiritual, reprezintă trepte foarte importante în cadrul evoluţiei personale. Trecerea cu
succes a unui astfel de test constituie o victorie importantă în lupta de dominare a naturii
inferioare din om şi această victorie se poate concretiza într-o capacitate mărită de a înţelege
unele aspecte subtile ale vieţii, în dobândirea gradată a maturităţii şi a discernământului
spiritual sau într-o multitudine de alte aspecte benefice şi pozitive.
Cezar a făcut o scurtă pauză, ca pentru a-mi lăsa timp de gândire şi reflecţie
interioară.
— Vreau să fiu sigur că am înţeles. Ce anume se testează şi cum putem să
recunoaştem aceste teste? am întrebat eu foarte atent la noul curs al discuţiei.
— Majoritatea examenelor vieţii îţi testează credinţa şi discernământul. Adeseori,
însă, datorită ignoranţei, oamenii interpretează aceste teste ca pe nişte mari nenorociri,
ca o năpastă sau un rău care îi loveşte cu putere, făcându-i să se clatine, în astfel de cazuri,
răul se manifestă în primul rând pentru testarea şi purificarea fiinţei umane. Nimeni nu
scapă, de-a lungul evoluţiei sale, de testele, lecţiile şi examenele de tot felul ale vieţii.
Practic vorbind, aceste teste reprezintă însăşi confruntarea noastră cu forţele răului, care
aparţin planurilor subtile demoniace şi satanice ale creaţiei. Situaţia este valabilă atât în
caz individual, cât şi în cazul unui cuplu ori chiar a unei comunităţi de oameni sau al unei
naţiuni.
— Bine, dar noi suntem de multe ori ajutaţi de alţii atunci când ne confruntăm cu
necazuri sau atunci când le cerem sfatul într-o problemă foarte dificilă de viaţă. Cine trece
atunci testul: noi sau persoanele care ne ajută?
— Trebuie să fii conştient de faptul că a ajuta nu înseamnă a forţa. O persoană
poate fi sfătuită şi impulsionată pe calea cea dreaptă, dar nu uita că ea are propriul ei liber
arbitru. A avea însă liber arbitru, cu alte cuvinte a avea posibilitatea de alegere, implică
faptul că omul este responsabil de libertatea pe care o are şi pe care o manifestă. El poate fi
ajutat, sprijinit, impulsionat dar dincolo de aceasta este libertatea lui de a alege între
diferitele posibilităţi pe care le are la dispoziţie. Dacă el ar fi forţat de alţii să urmeze o
numită cale, chiar dacă această cale este profund benefică, ar însemna atunci că libertatea
lui este practic anulată. De aceea, este foarte important ca fiinţei umane să i se lase
libertatea de a alege, însă alegerea bună este dată de gradul de conştientizare şi discernământ
pe care îl are acea fiinţă.
Cunoşti acum destule elemente despre implicaţiile francmasoneriei la nivel
mondial şi eşti conştient că pe această planetă se dă deja o bătălie teribilă între forţele
binelui şi forţele răului. Cu toate acestea, eşti liber în fiecare clipă să alegi de partea cui
vrei să fii. Dacă prin structura ta lăuntrică, aşa cum este evident, ai ales binele, atunci vei
acţiona în consecinţă şi vei urmări cu perseverenţă să lupţi pentru anihilarea planurilor
masonice. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul celorlalţi oameni, numai că mulţi dintre
aceştia nici măcar nu cunosc realitatea în ceea ce priveşte modul de acţiune şi influenţă a
masonerie în lume. Mai mult, jocul forţelor rele este atât de pervers încât ele se infiltrează în
mod insidios oriunde găsesc un „teren fertil", adică oriunde apare o conştiinţă slabă sau
destul de pervertită, pentru a o determina să afirme cu mare violenţă verbală faptul că
suntem înconjuraţi numai de paranoici care văd pretutindeni în jurul lor doar atacuri,
conspiraţii, manipulări sau jocuri de culise; că, de fapt, nimic din toate acestea nu există şi
că totul este bine şi se desfăşoară în mod firesc şi natural, în realitate, un astfel de
comportament este tipic pentru o fiinţă chinuită de multiple influenţe demoniace, cărora
ea le face jocul. Dacă persoana respectivă face parte din elita intelectuală, dacă ea este om
de ştiinţă, ziarist sau scriitor, atunci cu atât mai bine pentru planurile masonice. Părerea
nefastă a unei astfel de persoane, despre care se poate presupune că are o anumită autoritate
intelectuală, contribuie din nefericire în mod semnificativ la influenţarea concepţiei
celorlalţi oameni. De altfel, probabil ştii că una dintre cele mai mari păcăleli ale Satanei
este aceea de a-1 face pe om să fie convins că Diavolul - adică Satana însuşi - nu există.
Cam aşa funcţionează şi organizaţiile masonice, dând senzaţia că ele fac şi doresc
binele. Totul este însă o aparenţă, pentru că în realitate ele luptă mai mult sau mai puţin
făţiş împotriva binelui, a religiei, a credinţei şi a spiritualităţii.
— Nu înţeleg cum este posibil ca oamenii să trăiască în această uriaşă conspiraţie şi,
totuşi, să nu-şi dea seama de existenţa ei! am exclamat eu plin de revoltă.
— De ce te miri? Tu însuţi, până de curând, obişnuiai să-ţi duci existenţa fără să ai nici
cea mai mică idee despre masonerie şi despre planurile ei îngrozitoare. Vedeai, probabil,
la fel ca toţi ceilalţi, că multe lucruri nu merg bine, dar totuşi nu abordai problema întrun
mod mai matur. Acum cunoşti adevărul şi fondul tău interior, care este foarte bun, te-a
făcut să iei imediat atitudine şi să doreşti să împărtăşeşti şi celorlalţi aceste cunoştinţe. Ai
deja posibilitatea extraordinară de a o face, publicând cele ce ţi-am relatat până acum.
Primul pas este acela de a atrage atenţia opiniei publice asupra realităţii care o
înconjoară. Este, analogic vorbind, ca atunci când tragi clopotele duminica, într-un oraş
adormit; oamenii încep să se trezească încetul cu încetul şi vor cere apoi mai multe
amănunte. Dar chiar mai important decât atât este faptul că ei vor deveni mult mai atenţi la
tot ceea ce se petrece în jur şi chiar în lumea întreagă, deoarece atunci ei au deja o bază
solidă de informare. Vigilenţa lor este o primă lovitură, foarte grea, care este dată
francmasoneriei, deoarece un om vigilent este mult mai dificil să fie înşelat, manipulat sau
controlat. Mai apoi se va naşte un curent general de opinie care va prinde din ce în ce mai
multă forţă şi astfel multe dintre planurile şi iniţiativele masonice vor fi blocate chiar din
faşă.
Cezar se opri şi mă privi pătrunzător, pentru a vedea dacă am înţeles.
— Totuşi, reacţiile oamenilor îmi par foarte slabe şi chiar mă întreb cum vom reuşi
să realizăm ceea ce ne-am propus, am spus eu.
— Majoritatea profeţiilor prevăd că, până la urmă, forţele binelui vor învinge. Pe
de altă parte, lupta este foarte dificilă. Francmasoneria mondială, ca o hidră oribilă, este
cea care concertează toată această orientare satanică pe care o suportă oamenii de pe
întreaga planetă. în România, de pildă, mai ales în ultimul timp, francmasoneria acţionează
aproape după bunul plac. Sărmanul popor care este ţinut în ignoranţă şi manipulat, nici
măcar nu bănuieşte care este cauza tragediei pe care o are tot timpul sub ochi şi o trăieşte
obidit. Dacă această hidră ar fi învinsă, atunci am putea vorbi despre o regenerare
rapidă, sub toate aspectele, la nivelul întregii planete. Din nefericire, imensa majoritate a
oamenilor din Occident nu este atentă să sesizeze modalităţile de manipulare - unele dintre
ele chiar foarte evidente - ale masoneriei. Apatici şi egoişti, cei mai mulţi preferă să se
izoleze într-o formă stranie de „hibernare" citadină, având impresia eronată că îşi ghidează
singuri viaţa. Chiar dacă află despre acţiunile diabolice săvârşite de masoni, preferă să le
nege din comoditate sau să se bizuie pe faptul că alţii vor lua atitudine în locul lor. Mai mult
decât atât, ei aderă cu o crasă ignoranţă la anumite orientări satanice care sunt infuzate şi
încurajate de masonerie prin intermediul muzicii rock dezlănţuite, a drogurilor, a alcoolului,
a tutunului şi a concepţiei materialiste, în aceste condiţii de abrutizare gradată, dar sigură, a
fiinţei umane care devine astfel lipsită de voinţă şi determinare proprie, este destul de uşor
pentru francmasonerie să-şi împlinească planul.
Cezar a tăcut brusc. A fost o pauză destul de lungă, în care amândoi am rămas
adânciţi în gânduri, în cele din urmă el a continuat să vorbească, dar în glasul lui puteam
sesiza o uşoară undă de tristeţe
— Din păcate şi la noi în ţară situaţia este identică. Oamenii parcă „dorm"; nu sunt
treji, nu sunt lucizi. Chiar dacă au mai fost publicate unele date fundamentale despre
francmasonerie şi planurile ei la nivel mondial, inerţia şi dramatica stare de „somnolenţă"
a oamenilor -care este corelată şi cu somnul raţiunii - s-a amplificat atât de mult încât sunt
foarte puţini cei care catadixesc chiar să creadă că tot ceea ce se spune despre masonerie este
cu putinţă şi că reprezintă o realitate cruntă. Li se pare totul atât de monstruos şi incredibil,
încât într-un impuls subconştient de teamă şi de autoconservare, ei preferă să creadă că
poate situaţia nu este chiar aşa de rea cum e descrisă, că poate informaţiile de acest gen
reprezintă de fapt acţiunile de denigrare ale unor forţe destabilizatoare pentru cine ştie ce
motive obscure, astfel încât preferă să se închidă din nou în cochilia lor şi să rămână mai
departe în inerţia de care erau cuprinşi înainte. Această situaţie este chiar mai gravă decât
aceea în care ei nu ştiau nimic despre planurile satanice ale francmasoneriei, deoarece a şti şi
totuşi a nu acţiona în conformitate cu ceea ce cunoşti este o mare laşitate şi o gravă abatere
de la codul moral elementar, într-o asemenea situaţie nu este prost cel care nu ştie, ci e
prost cel care ştiind, acţionează ca şi cum nu ar şti. De aceea, prima etapă şi cea mai
importantă este trezirea conştiinţei oamenilor din această cumplită „somnolenţă". Dacă ei nu
devin lucizi, nu vor înţelege de ce condiţiile de viaţă sunt atât de grele şi nici de ce se petrec
atât de multe lucruri aberante. Aceasta are loc şi datorită faptului că, de multe ori, esenţa
acţiunilor masonice este ascunsă în simboluri care sunt foarte bine ocultate.

Sursa: VIITOR CU CAP DE MORT de Radu Cinamar

[CRISTIAN RACOVITA]

dezmortim un pic atmosfera ...!