Textul propus mai jos, face parte dintr-o, sper, viitoare carte de-a mea. Lectură plăcută şi weekend fain să aveţi!


Pe vremuri, când nu ne păşteau încălziri ori răciri globale, luna lui Cireşar îşi merita pe deplin numele şi o aşteptam cu frenezie de când ţâşnea ghiocelu' din zăpadă.

Încă de pe la jumătatea lui mai stăteam cu ochii prin cireşi, să le urmărim evoluţia şi coloratura mult râvnitelor fructicele. Fiecare dintre noi, adică gaşca noastră de ciutani de “Pe Gârlă” (unul din cele două "cartiere" de la piaţă, de dincolo de apa Nehoiului, celălalt fiind, normal, “Pe Coastă”) avea cireşi prin grădină, da' nici unul nu era ca al babei nebune de la fântâna cu cumpănă de “Pe Vale”. Evident, ăsta era un alt "cartier", he-he! Aşaaa...

Cum ziceam, avea baba un cireş falnic, care producea nişte cireşe dulci, d-alea pişăcioase, o minunăţie, nu alta. În fiecare an aveam probleme cu nebuna, că avea o javră de câine negru, oleac' mai urât ca Moartea, cu nişte dinţi rânjiţi, o coadă de înşirai două şiruri de covrigi pe ea, şi o lătrătură mai degrabă ca o schieuneală, aşa. Da' a dracu' javră, era tare rea şi nu o dată ne lăsasem turul nădragilor în caninii ei.

În anul acela, însă, aveam să fim pregătiţi şi să ne răzbunăm pentru pantalonii pierduţi şi urmele canine de pe buci din anii precedenţi. Ne-am strâns vreo patru-cinci flăcăi, io, Greierică a lu' Cucu, Pilă a lu' Ciuture, Fanfan a lu' Pistol şi jumatea de om, Pitic a lu' Izmenitu', toţi cu mari gânduri de umplere a burţilor cu cireşele dulci şi zemoase. Acuma, schema locului arăta cam aşa: în vale, lângă gârlă, era casa babei, iar în curte, în ordinea apropierii de cireş, veneau coteţul javrei de câine, coteţul celor trei găini ofilite, o mică grădină unde-şi pusese baba trei cepe, doi usturoi şi trei morcovi, apoi terenul începea să urce brusc imediat după gardul grădinii cu produse pentru ciorbă. Urma o altă grădină, mai mică, cu doi pruni şi cireşul cu pricina, pe ultima linie, chiar lângă gardul din fund şi de-acolo-n sus era pădure de fag.

Schema era diferită de alţi ani, pentru că Pitic a lu' Izmenitu' crescuse şi începuse să răsară personalitatea pe el. Nu mai voia să fie momeală la poarta dinspre gârlă a babei, să o distragă la atenţie ca noi să ne umplem fizicele cu cireşe, pentru ca apoi să primească doi pumni de cireşe şi alţi doi pumni în cap imediat după ce întreba: "Da' numa' atât?". Anul ăsta voia şi el acţiune şi l-am înţeles cu toţii. Urma să răspundă de retragerea noastră strategică şi să elibereze buturuga pregătită cu câteva zile înainte, ca să sperie javra distrugătoare de tururi.

Vine ziua loviturii, aşteptăm să se mai ducă din căldura amiezii, urmărim să intre baba în casă şi pornim tiptilic să ne urcăm în cireş. Piticu' rămăsese câţiva metri mai sus, printre copaci, la buturuga proptită într-un par înfipt în pământ, legat cu o sfoară. Trebuia să aştepte momentul când javra ieşea din grădina de legume şi urca dealul, spre cireş, iar operaţia se desfăşura în trei etape calculate cu grijă: 1) trăgea sfoara; 2) ieşea paru' şi 3) buturuga o pornea veselă către jivina turbată.

Trecuseră câteva minute, doar, şi pusesem pe limbă câteva cireşe dumnezeiesc de bune, când începe să-l mănânce-n cur pe Pitic şi să se agite cu sfoara în mână: "Dă şi mie, măăă... Di ce nu-mi dai şi mieee... Da' dă şi mieee...". "Ai dracu' grijă de sfoară să n-o tragi, că ne-am belit!", îi şoptii dintre crengi. Inevitabilul, evident, s-a produs. Idiotul de Greierică, fire milostivă, i-a aruncat progeniturii lu' Izmenitu' o creangă doldora cu cireşe, ăla s-a întins s-o prindă uitând de sfoară, şi buturuga liberă, fără parul ce-i îngrădea energia cinetică, s-a pus rapid în mişcare.

Noi am înţepenit care cum eram prin cireş, nu pentru că scăpase ăla buturuga, ci pentru tocmai atunci ieşise baba să dea la cele trei găini aiurite. Ce a urmat nu ne imaginam nici într-o mie de ani: buturuga a ţâşnit prin gardul livezii, a ras brazda cu ceapă şi jumate din a cu morcov, a împrăştiat orătăniile într-un nor de fulgi şi cotcodăceli, a zdrobit coteţul potăii şi, în trecerea ei vijelioasă, i-a agăţat şi lanţul duşmanului nostru canin. Şi noi, şi baba priveam stupefiaţi cum buturuga răpise căţaua şi o învârtea prin aer, legată de lanţ fiind, în drumul ei către gârlă. Şi-a găsit echilibrul dinamic în mijlocul apei. "Au, au, Leuţule, au!", făcea baba strigându-şi javra. Al dracu' câine, după ce şi-a revenit din vertijuri, s-a aşezat pe buturugă şi lătra nervos. Ca să ne lărgim câmpul vizual, am descins din cireş şi ne-am agăţat gâturile în resturile gardului. Când ne reveneam din ameţeala dezastrului, revenea şi baba cu caţaua în lanţ. "Aaa... Tot voi, hir-aţ' ai dracu' să hiţ' dă golani nenorociţ'! Vă ştiu pă toţ', a dracu' să hie chelea pe voi! Greierică, şi tu, a lu' Ciuture, şi tu... Viu io acas' la voi să-mi repare tac-tu şi mă-ta ce-aţi stricat voi, nenorociţilor!"

Consecinţe: găinile n-au mai ouat, coteţul câinelui a fost mutat lângă cireş, iar a doua zi toţi taţii erau la reparat garduri şi coteţe.
O perioadă am evitat zona şi am însemnat-o cu negru pe harta noastră.
Acuma, istoria făcuse ca tataie să aibă nişte păşune taman prin spatele pădurii de lângă casa babei. Eram prin septembrie, cu puţin înainte de începerea şcolilor.

"Maţule", îmi zise el într-o dimineaţă, "vii cu mine la coasă, în Ceair (aşa îi zicea unchiaşul la o poiană anume)?" "Cum nu?", răspunsei şi după vreo oră de mers eram pe deal, dând cu coasa şi îmbătându-mă cu mirosul de fân proaspăt.
Am stat acolo câteva ore. Am cosit, am băut apă de la ciuciurul unui izvoraş, am lenevit cu ăl bătrân la umbra câtorva stejari din preajmă şi la câteva ceasuri de după amiază s-a dat încetarea acţiunii. "Auzi", făcu tataie înainte să o luăm la vale, către casă, "tot ai luat furca aia cu tine, hai să iau şi o paleaşcă cu fân s-o dea mă-ta mare la capre!" Am rupt nişte crengi din lăstărişul de la marginea pădurii, le-am pus unele peste altele, iar peste ele am pus o grămadă de fân proaspăt. Ca să scurtăm din drum, am luat-o pe o potecă prin pădurea din spatele casei lu' ţa' Lina a lu' Pufu, baba nebună cu cireşul. Poteca dădea taman în dreptul pomului-problemă, ocolind grădina prin dreapta, şi se sfârşea în drum.

"Ia urcă-te pe fân, maţule, să nu o ia la vale şi să-l pierdem pe drum", îmi zise tataie când am început să coborâm prin pădure. Ceea ce am şi făcut. Când ne-am apropiat de casa babei, javra parcată lângă cireş ne-a simţit şi a început să latre cu pasiune. "Taci, fir-ai a deacu', că eşti la fel de nebună ca stăpână-ta!", s-a exprimat ăl bătrân, dar abia ce-a terminat de zis că s-a produs inevitabilul: s-a împiedicat de-o rădăcină, ceva, greutatea din spate l-a împins înainte, a pierdut controlul, a trecut fulgerător prin gardul lu' ţa' Lina, de care s-a mai împiedicat o dată şi printr-o tumbă nereuşită a nimerit pe coteţul câinelui, dezmembrându-l complet şi în totalitate. Javra s-a speriat grozav şi a tulit-o urgent trăgând un rest de perete de coteţ după ea. Paleaşca de fân s-a oprit în gardul spart, iar eu, în vârf fiind, am descris o boltă şi m-am dus de-a berbeleacu' până în grădina de legume, unde ciuguleau trei găini martire.

În câteva secunde ţa' Lina era în curte suduind. "Şi tu, Dumitre?", îşi puse ea mâinile-n şold. " Dar-ar Dumnezeu să muriţi toţi, ca să scăpaţi de mine, maică, să nu mă mai chinuiţi! Leuţu, na la mama, na!", a încheiat ea plecând după potaia speriată.
A doua zi îl ajutam pe ăl bătrân la făcut gardu' babei şi coteţul potăii. "Mă, maţule, astea două-s norocoase, mă, dacă nici una nu moare şi la fiecare două luni le facem coteţ şi gard nou, hă-hă!", râdea tataie apucând o altă scândură la gard s-o bată în cuie.

Vizualizări: 73

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Adrian Voicu pe Iulie 10, 2010 la 1:08am
Mulţumesc frumos! :)
Mă bazez pe strămoşu' meu, ăla de zicea că "finit coronat opus", he-he! :))
Comentariu publicat de Oana Daniela pe Iulie 10, 2010 la 1:02am
mie mi-a placut "fructicele", m-a amuzat teribil,dar tot mai mult m-a facut sa rad finalul.:P
Comentariu publicat de Adrian Voicu pe Iulie 9, 2010 la 10:14pm
Mă foarte bucur că v-am făcut să vă găsiţi, regăsiţi în nopţi de-altădată. :)
Mulţumesc frumos! :)
Comentariu publicat de Valentin Jantea - zis Valuca pe Iulie 9, 2010 la 8:18pm
e numai de bine, aproape ca m-am regasit, mi-am retro-regasit noptile unor transcrieri oarecum asemanatoare. dulceata versului ascuns de prozarul fugit de aprozar in miezul faptei... valuca
Comentariu publicat de Adrian Voicu pe Iulie 8, 2010 la 11:55pm
Mulţumesc frumos! Asta fac babele copilăriei, premeditează. :))
Comentariu publicat de Adrian Voicu pe Iulie 8, 2010 la 10:33pm
Bun venit! :)
Mulţumesc frumos şi mai poftiţi p-aci. :)
Comentariu publicat de Any Tudoran pe Iulie 8, 2010 la 8:03pm
Bun gasit! multumesc pentru postare, mi-a placut ce am citit, un text plin de umor, si buna dispozitie,
mult succes, si un weekend placut .

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor