O dimineaţă înnegurată de octombrie. Acest „a fost odată” temporal, aproape carnal, începe povestea unor împătimiţi culegători de ciuperci. Telefonul, precum cocoşul la răsăritul soarelui - o fi un cocoş digital, şopteşte gândul împăciuitor, sună isteric. Eram treaz, mereu când am de plecat la pescuit, vânătoare sau după ciuperci, nu prea am somn în noaptea dinainte, ca mulţi alţii (lucrurile nu stau aşa cu trezirile pentru evenimentele vieţii sociale; atunci întotdeuana aş mai dormi încă puţin). Spun mulţi alţii că nici Radu, Hendea al meu, nu mai putea dormi:


- Mergem, frate?


- Păi, nu eşti gata?


- Ba da, aşteptam să te trezeşti tu.


- Şi eu aşteptam la fel. Poate de aici în limba noastră „stam ca muţii”... Că doar aveam câte un mobil în fiecare buzunar, puteam trimite mesaje, bezele, trandafiri, orice...


Mă rog, plecăm. Înnorat afară, precum am zis. Dar noi mergeam departe după macromicete, la aproape 200 de kilometri. Ne ziceam că acolo n-o să plouă, că-i departe, e cam şi cum am fi în altă ţară . N-o să plouă.


Şi până aproape acolo, n-a plouat. Dar nu ne-am dat bine jos din maşină şi ploaia, mocănească, cu mai multă stimă pentru feţele noastre de orăşeni cu facultăţi grele - că doar unul a făcut amar de şcoală să se uite în gura oamenilor după dinţi găunoşi, altul să se uite în gura lor după minte, şi nu ne dăm bine jos că începu să plouă cu mai mult respect, o ploaie deasă şi rece.


Luăm câte o gură de horincă, pungile în mână ca aurolacii şi... în pădure. Doar n-am venit 200 de km ca să spălăm maşina! Nu se culeg pe ploaie ciupercile, dar asta e, le culegem cu grijă, nu mai trebuie spălate, o dregemnoi. La treabă!


Era vreo 9 când am început aventura asta. Pe la 9.30 eram deja leoarcă, cu degetele amorţite, dar nu conta, erau ghebe că puteai da cu coasa-n ele ca ţiganu-n iarba drumului. Pe la amiază ne apropiam cu captura de suta de kilograme, fiecare. Şi mai aveam şi noi aproape suta, că apa din haine completa cele 10-15 kg lipsă prosperităţii în grăsimi a organismului.


Radu mai avea ceva haine uscate prin maşină, un tricou şi un pantalon. Ne-am scos hainele ude de pe noi, rămăseserăm numai în chiloţei. Mi-a dat mie pantalonii, a îmbrăcat el tricoul şi, cum marfa era încărcată, hai spre casă, că la 4 după-masa trebuia să fie Radu la cabinet. Cine ne-ar fi văzut atunci, unu dezbrăcat de la brâu în jos, altul de la brâu în sus, că nici împreună nu făceam cât unu îmbrăcat cumsecade... Hainele ude trântite pe bancheta din spate miroseau deja a rânced, bocancii miroseau a centură de castitate, era înfiorător. Frig. Ploua încă puternic.


O căruţă venită cu stăpânii la furat de lemne, bloca drumul. Caii erau dezhămaţi, stăpânii beau şi drujbeau undeva în inima pădurii. Stăm. Povestim de ale noastre. Apar şi ei într-un târziu., cu caii de frâu. Caii trăgeau lemne grose, trunchiuri veterane, trudite de pădure şi proaspăt hăcuite. Stăpânii lasă lemnele în drum, înhamă căruţa şi o pornesc la vale, pe drum!


- Radule, ăştia s-au speriat de noi şi pleacă!


- Cum să plece, măi, nu putem trece de lemnele alea! Claxonează insistent. Stăpânii ne fac cu mâna şi continuă coborârea. Ştiau ei ce ştiau: drumul fiind îngust, trăseseră căruţa până unde au apreciat ei că drumul permite să-i depăşim - nu că n-ar fi putut rezolva mai uşor şi mai repede treaba dacă făceau de pe loc dreapta, că loc era. Mă rog. Pornim cu entuziasm spre casă. Drumul -
la venire eram în transă, nu l-am prea băgat în seamă, era un fel de drum de creastă forestier. Bolovani mari, ieşiţi din poteca auto, mâncată de şuvoaie, mici văi pline de grohotiş. Ce mai, şi rovineta se dezlipea de pe parbrirz din pricina smuciturilor (nu de ruşine)...


După vreo 2 km de drum rău, o maşină cu numere străine carosea în mijlocul drumului de creastă forestier. Fără o roată. Şi fără şofer. Cu o roată ruptă, smulsă. Omul a încuiat-o şi a plecat pe jos. O ocolim cu adevărate manevre de echilibristică auto, trecem şi peste asta. Ajungem acasă cu bine, în sfârşit.


Două zile şi o noapte întreagă am spălat sub jet ghebe, le-am sortat, le-am ticăzât, le-am prefiert, le-am fiert zeama de marinare, am răcit-o, am spălat borcane, le-am etichetat etc. Pusesem 42 de borcane de ciuperci marinate, ba în saramură dulce-acrişoară, ba în saramură simplă, ba cu oţet, ba cu miere... Raftul meu de pe balcon, dedicat ciupercilor, era plin. Arăta bine, captura fusese grozavă, neaşteptată, uitasem prin câte am trecut şi câtă ploaie a trecut prin piele până să le văd dichisite, aşezate, la locul lor din casa noastră.


Trec vreo două luni, vine soacra cu nişte compoturi la copii, dulceţuri, siropuri, un portbagaj plin. Disperată că nu mai ştia unde să le pună, mai bagă şi soţia vreo zece borcane cu compoturi pe raftul cu ciuperci. Normal: raftul se prăbuşeşte! Se prăbuşeşte cu zgomot surd, fidel căderilor violente, de parcă balconul s-ar fi desprins şi s-ar fi reîntrupat într-un cap mare şi prost de sticlă care s-ar fi dat de pereţii camerei suspinând.


Atunci am plâns a doua oară în viaţa mea, aşa, mai serios. Fără lacrimi, că amintindu-mi de ploaia aia corozivă n-am avut nici măcar curajul să mai plâng. M-am rugat la Dumnezeu ca toate ciupercile alea să fi fost otrăvitoare şi toată întîmplarea cu dispariţia lor un semn divin... Câte n-am zis... Soţiei nu i-am reproşat nimic, nu se cădea, de la nişte amărâte de ciuperci, grijite ca sâmburii de rodie în fruct, până la coacere, nu se cădea numai fiindcă au căzut, numai cu compotul am avut
treabă... Cu compotul...


Vizualizări: 78

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Octombrie 2, 2010 la 10:11pm
Am întâmpinat o dificultate la transmiterea mesajului, aşa că, după verificarea dinainte, continuu :

Adică, există soţi, care, nu numai că se înrolează în armata culegătorilor de ghebe, înfruntând eroic vitregiile naturii şi bădărăniile semenilor, ci mai şi fac următoarele operaţiuni : spală, sortează, ticăzăsc, prefierb, fierb, etichetează, numerotează...

Aşteptaţi, desigur, să vă laud şi să vă felicit ? Nici prin gând nu-mi trece ! O felicit pe soţia d-voastră !
Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Octombrie 2, 2010 la 10:05pm
Că tot e început de octombrie şi îmi chem la raport borcanele : voi, la zacuscă ! voi, la compot !... Mi-am zis să mă împărtăşesc şi din experienţa altora... Şi am avut ce învăţa !...
Comentariu publicat de Delia Staniloiu pe Februarie 28, 2010 la 11:44am
Sfirsitul povestii e....super tare.Mi-a placut povestea asta.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor