Clopotele de cristal bat într-o dungă,
Vestesc plecarea cuiva,
Într-o lume, unde omul nu are umbră,
Dar totul e verde în preajma sa.

Când pleci acolo, ei totul cu tine,
Laşi pe aici, doar fizicul corp sub pământ,
Iei corpul astral şi eteric, să-ţi fie,
Mesagerii celor îndurate, pe acest pământ!

Tragi linie mare, groasă ş-aduni,
Te uiţi tu la tine, şi eşti supărat,
Dac-ai putea l-ai bate pe ,,fizic",
Dar nu mai poţi tu, TU, ai plecat.

Acum, e mult prea târziu pe ,,fizic", să-l baţi,
Apoi, cum să dai tu singur în tine!
Continuă-ţi călătoria, în sfere înalte,
Călătoria din care... nu se mai vine.

Vizualizări: 37

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de ZINCA MARIUS IULIAN pe Martie 27, 2012 la 9:54am

e mult prea târziu pe ,,fizic", să-l baţi, nu mai poţi tu, TU, ai plecat, iei corpul astral şi eteric, să-ţi fie, într-o lume, unde omul nu are umbră... clopotele de cristal bat într-o dungă

Comentariu publicat de Elisabeta Luşcan pe Martie 15, 2012 la 8:50am

Nu prea frumos bat clopotele dar asta e viaţa. Am venit şi cândva trebuie să plecăm. Simt o tristeţe iremediabilă. Când pleci acolo, iei totul cu tine...doar fizicul laşi...Poezie frumoasă. Gust amar...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor