Coana Vasilica- o nouă piesă din "Mica mea filozofie-timpul" Autor Filip Tănase

( O poveste care a trenat 20 de ani)

Punte între subiecte

Ea, coana Vasilica( Sili) nu este deloc un personaj fictiv, ci o piesă nouă în adagio, o ţintă vie şi cât se poate de autentică. Nu este deloc un
personaj întâmplător, ci poate fi unul reprezentativ pentru cei din
categoria ei care a ţinut în mână destinele unor oameni, printre care
m-am numărat şi eu.

Circumstanţe de loc, de timp şi de situaţie

La începutul anului ‘90 instituţia unde lucram mi-a sugerat să-mi depun
singur o adeverinţă globală de 10 ani vechime sosită de la instituţia
unde lucrasem cu foarte mulţi ani înainte, lucru pe care l-am şi făcut.
Acesta a fost momentul când am cunoscut-o pe coana Vasilica,
protagonista unei balade vesele şi triste, aş zice a unei tragedii
optimiste care a durat 20 de ani.

Alura şi decorul coanei Vasilica

Era un personaj cu alura unui mic tanc imobil, rigid şi de modă veche,
personaj care odată aşezat pe scaun, acesta scotea o simfonie stridentă
de scârţâituri supărătoare urechilor.
Era bondoacă, i se spunea grasa cu sânii mari cât casa, cu un cap imens, cu toate piesele faciale
aşezate asimetric, fără arhitectură în general şi cu două fălci ca două
aripi aerodinamice care descriu un personaj avar, lipsit de
sensibilitate şi cu substanţă cenuşie săracă.
Era în perimetrul suratelor ei de condei ( al cărţilor de muncă) un personaj rocambolesc,
confuz, fără direcţie şi proporţie, fără multe.
Suratele ei de condei erau fete şcolite şi stilate, cu ordine în gândire pe care le-am
admirat pentru prestaţia lor profesională.
În 1990 când m-am pensionat, am aflat de la suratele ei că va veni vremea calculatoarelor
care le va uşura munca, un viitor care prezenta tentaţie pentru profesia
lor.
Coana Vasilica vorbea o moldovenească de cea mai înaltă ţinută şi cu accentul strălucitei juriste Monica Pivniceru le-a ras-o, citez:
„ Pi mini nu mă interesează”, iar când a început s-o intereseze era cum am spus confuză şi anticalculator.
Nu ştiu ce-a făcut mai târziu, dar am înţeles că a înţepenit acolo printr-o pilă de care avea mare nevoie.

Drum crucial
În Februarie 2009 circumstanţele de care vorbesc mereu în scrisul meu au adus un nou argument în favoarea completării micei mele filozofii- timpul, cel
despre care se spune ”că nu aduce anul ce aduce ceasul” şi pe care-l
găsim în fascinante imagini artistice în cartea numită: „Orele astrale
ale omenirii” a celebrului scriitor Ştefan Zweig şi asupra căreia o să
mai revin.
Acest drum crucial se referă la pensionarea coanei Vasilica, moment în care a încetat iadul în care m-a ţinut 20 de ani .
În acel moment am primit o scrisoare de la casa de pensii în care o
porumbiţă inteligentă şi energică îmi face cunoscut că într-adevăr
adeverinţa celor 10 ani a fost găsită şi că-mi va recalcula pensia din
urmă, lucru care s-a întâmplat recent.

Simfonia schimbărilor timpului
În acest orizont de aşteptare de numai 20 de ani s-au produs orele astrale ale acestei adeverinţe şi anume:
-Coana Vasilica a uitat adeverinţa pe care n-a introdus-o în dosarul de pensie şi a stat arestată 20 de ani.
-Această adeverinţă i-a servit drept scut de apărare coperţii dosarului pe care l-a apărat de eventuale pete de grăsime.
-Nepoata mea s-a măritat şi a dat naştere unui copil frumos pentru care spun: să-i şi să-mi trăiască.
-Subsemnatului mi s-a crestat un sfert din pensie, fapt pentru care nu mi-am putut
face la timp toate operaţiile, iar acum s-ar putea să-mi folosească
acestui scop dar nu mai am capital de înmormântare.
Coanei Vasilica i-am dedicat un blestem de condeier care n-a văzut niciodată lumina
tiparului şi pe care-l dau acum, ca să mă răcoresc.

Blestem de condeier
Coană Vasilico, îţi doresc să dai în boala scrisului, să faci şi tu ca mine
nod de pix la deget, neoperabil (chiar dacă n-ai talent), să dai şi-n
patima registratoarelor medicale de altădată când nu era calculatorul,
să scrii atât de mult încât să-ţi strici arhitectura şi claritatea
scrisului până nu mai înţelegi nici tu nimic, ca să înţelegi ceeace
păţesc eu.
Norocul meu este că-mi rămâne muza-n cap şi trec textul direct pe calculator, dar tu care n-ai nimic în bibilică n-o să ai acest
noroc.
Îţi mai doresc să scrii fără bancă de date, fără strategie, fără traiectorii şi ţinte artistice, încât să ai deziluzia că scrii
degeaba, dar nici nu poţi să te laşi, c-ai intrat în acest sindrom.
Să n-ai coană Vasilico muze cu reflexe artistice, să n-ai nimic, nici
măcar o ţâră de fani care să-ţi soarbă umorul pe care nu-l ai acasă
înainte de a-l proiecta pe calculator.
Dacă rareori ai ocazia să intri pe rubrică în Academia Agonia.net, să n-ai nici duşmani nici
prieteni şi să-nţelegi coană Vasilico ce-nseamnă suferinţele
indiferenţei.
În „creaţiile tale de vârf” să dea peste tine regele cârcotaşilor, marele Laurenţiu Orăşanu , să bage mitraliera
rigurozităţii şi acurateţei tehnicii literare şi să ai nefericirea de
a-nţelege că ţi-au rămas zile puţine ca să ajungi măcar artistă a
rigorilor literare. Că spirit şi talent, coană Vasilico…n-ai şi ce dacă,
în iad n-o să avem nevoie nici unul.
Autor Filip Tanase

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor