Cuvintele imi joaca in mii de culori in cap, dar nu le mai pot vedea literele. Iar unghia de la mana stanga nu mai vrea sa creasca pentru a scrijeli zidurile pe care mi le ridic in juru-mi. Am obosit sa ma invinovatesc pentru felul nevrednic in care mi-am pazit sufletul si ma chinuie amintirea hotararilor ascunse in strafundul gandului. Mi-am incrustat in radacinile memoriei atatea ganduri, dar am ajuns sa imi ascut mintea in rationamente ale invinovatirii. Mi-am crosetat cu atata migala sinucigasa dantelarii de aspiratii si am spionat de atatea ori visele. M-am lasat purtata in slavile nefericirii trufase de betia unei convingeri ,cu o clarviziune capabila sa arunce sageata demascarii pana-n ultimul sanctuar al libertatii. Celorlalti. Nu vreau sa cred ca m-am uitat, m-am pierdut, m-am ucis in inima mea pe care o intretin cu meşe .... . Ufff ,da strig din nou .. Eu ... eu, patima unei lupte, a unui dor ascuns, ce simteam adanc toate clocotele unor dorinte buimace de a salva...ma recladesc. Am invatat aspru ca tacerea se aude mai puternic decat cuvintele mele. Am spus pana mi-au sangerat buzele: " Ia viata si traieste-o intreaga", "Inveseleste-ti singuratatea in inima ", "Fie ca indoiala ta sa fie siguranta mea". Numai ca, de prea de multe ori, cuvintele mi-au cazut pe pamant sterp si nu rodeau. Mi-am asezat sufletul pe tipsie de argint sa ies in intampinare. Mi-am dezvaluit bataile inimii pe timpi potrivnici. . M-a obosit jocul margelelor care cad, de fiecare data in acelasi ritm, dar totusi atat de ciudat de diferit. Incerc, sa imi recompun icoana, sa fac exercitii de supravieturie. Mi-am exersat dorinta de eliberare. Descompusa de insingurare, mi-am sapat adanc in minte dreptul la dragoste rotunda, fidelitate intreaga si neascunzisuri. Iar in loc sa imi ascund vorbele, sa tac, singura, nestiutoare, supusa, fragila, candida, poruncesc destinului sa fie bun cu mine. Sa imi asculte visele, sa imi picure in urechi cuvinte dulci, sa nu imi piarda colturile ascunse ale inimii. Iar dupa aceea, ma incearca valuri ale tacerii. Cand nu mai am curajul sa strig. Sa chem ... prin gandurile mele suave ce iau incet forma rugaciunilor aruncate spre zei de piatra.

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor