2. La terminarea slujbei aşteptai să iasă toată lumea să intri să-ţi iei bagajul şi să-l întâmpini pe monahul Calinic, ce întârzia neacceptat de mult. Ţi se părea că te evită.

--Mă mai cunoşti? Şopteai gâtuită.

--Pe unii nu-i poţi uita niciodată, zâmbi cu o bonomie ştrengărească de hoţoman sentimental.

--Eu, părinte ... Şi eu vreau să uit ...

--Lasă, hai să-ţi dau un pat de dormit ... altfel de pat ... şi mâne vom sta de vorbă. Îl urmai la chilia din casa nouă, camerele erau pentru două persoane, spaţioase, iar la capătul holului se afla baia şi grupul sanitar. Descărcai micul bagaj cu alimente procurate în fugă de la magazinul din sat, gândeai să nu vii cu mâna goală la un bătrân. El se scuză şi se duse la baie, însă nu apucai să-ţi strângi sacoşa că se şi întoarse. Se auzea clopoţelul de trapeză. Încălţa la repezeală galoşii de pâslă şi se pregătea să plece.

--Nu mergi şi tu la masă? Se justifica printr-o întrebare că trebuie să meargă neapărat. Nu vorbisei nimic cu el, erai obosită şi sictirită de încurcătura situaţiei şi hotărâsei să pleci, să te întorci cu vreo călăuză că ziua e pe înserate. Îţi ziceai, că uite, ai venit degeaba, că parcă nici nu se uitase la tine. Voiai să-l rogi să nu se mai gândească la tine, că-ţi readuce toată umilinţa şi suferinţa din trecut, că nu te poţi elibera, să te lase în pace. Plecai fără să mai schimbi un cuvânt cu el. El se grăbea să nu întârzie la masă, în schimb şi tu te grăbeai, dar să dispari din acest loc în care ai nimerit datorită unor conjuncturi aranjate cu mult timp înainte, poate chiar de când treceai pragul camerei lui din spatele dispensarului comunal, să scapi de duhoarea din biserică şi să pui capăt unei amăgiri că vei ajunge la o anume pace consimţită de bărbatul Cosău şi chiar binecuvântată de monahul Calinic. În curte cîteva persoane se pregăteau să plece pe jos, la picior. La poarta mânăstirii care abia se zărea din tufele de alun, două căruţe pline cu credincioşi, gata să plece. Te vedeau străină şi îngrijorată. Îţi spuneau că trăsura dispensarului nu mai vine azi. Aşteptai să plece toţi. Nu se mai auzea nimic şi te întorceai la chilia călugărului şi ciocăneai tremurând de emoţie şi o împingeai cu reţinere.

--Eu, părinte ...

--Ţi-am adus de mâncare. Şi hai să-ţi dau un pat de dormit şi mâine vom sta de vorbă. Traversai curtea mică a schitului şi intrai în casa nefinisată. În hol miros de talaş şi rumegus de lemn uscat, deşi era măturată podeaua. Chilia era chiar spaţioasă şi luminoasă, după cum îţi spunea el.

--Ţi se pare că-i mare, dar deocamdată are numai un pat, un cuier şi un scaun. Este de patru persoane, nu de două ca a mea. Trebuie să mai aducem paturi. Te rog mănâncă, uite, las tava cu mâncare pe scaun. Vin să-ţi aduc lumânări, să ai lumină la mâncare şi până te culci. Nu după mult timp se întorcea cu o măsuţă şi un mic fotoliu împletit din nuiele. Dispărea şi apărea cu câteceva, mai aduse o cană de sticlă cu apă, o ceaşcă de lut şi un castron cu grâu crud, nefiert şi le puse pe scaun la căpătâiul patului. Aprinse lumânarea şi fixă într-un stativ mic, pe scaun.

--Te ajută să-ţi clarifici gândurile. Să te străduieşti să ţii minte frîmântarea, ori visul de peste noapte. Să-mi spui dimineaţă.

--Pot să stau cu lumânarea aprinsă?

--Lumina îţi împrăştie gândurile, doar în noaptea asta fără lumină. Întoarce-te pe întuneric la ceea ce simţi că eşti cu adevărat. Stinse lumina, lăsându-te să strigi în gând în urma lui, dacă ai voie să aprinzi măcar candela, măcar candela, acea luminiţă plăpândă, embrion de speranţă şi credinţă. Măcar candela, îi strigai în gând. Căutai cu înfrigurare pătura care să te acopere, să te apere împotriva umbrelor nopţii. Păreai că eşti o pasăre ce cunoscuse zbenguiala zborului în crâng şi deodată te trezeşti captivă, prin propria ta voinţă, fără nicio şansă de evadare. Te zbăteai între pereţii acestei chilii şi aripile îţi sângerau. Dimineaţa te trezeai să strigi cât poţi de tare:

--Pleacă bărbate din patul şi casa mea. Tu nu voieşti a sta lângă mine şi copilul nostru. Pleacă, să nu te mai văd. Ieşeai în cerdac să vezi cum dispare în nălucile lăptoase ale luncii. Soarele roşu ridicat peste lăstăriş părea un miracol de materie arzândă, înţepenit în spaţiul şi timpul orizontului care se crea singur. Lumină lui roşcată şi mătăsoasă ca a unui bujor se întindea pe pătura lăptoasă de aburi a luncii. Îţi ziceai, cum e afară, aşa e şi înăuntru. Simteai că ceaţa din mintea ta încă nu s-a împrăştiat, să facă loc unui soare care să usuce şi să pârjolească ţinutul tău lăuntric, insalubru şi lăcrimos. În cerdacul chiliilor doi tineri îngenuncheau în faţa monahului. Nu înţelegeai bine ce spun, fiindcă vorbeau ruseşte, însă intuiai că-i cereau binecuvântarea veşnicei iubiri. Tinerii se ridicau acum ţinându-se de mână, semn că monahul i-a binecuvântat. Îţi simteau prezenţa şi se îndreptau în direcţie opusă, evitându-te. Ajunsă pe prispă îngenuncheai şi tu în faţa lui, îţi trecea prin gând că te-ar durea genunchii puşi direct pe scândura prispei. Îţi sugerai că stai pe perne şi spre uimirea ta chiar nu mai simţeai durere. Îţi reproşai că nu te autosugestionezi suficient de des pentru a-ţi controla şi modela traiul. Te luă de mână şi încerca să te convingă să te ridici. Erai fixată cu mintea pe postura ta, încât te trezeai greu.

--Stai ici, lângă mine, pe bancă, îţi zicea nonahul. Vedea că nu te poate îndupleca să te ridici, se lăsa şi el în genunchi, în faţa ta. Îţi prindea mâinile şi lunga lui tăcere ce se aşternea îl punea tot mai mult în încurcătură.

--Ce vis am avut! Un coşmar, nu vis.

--Întâi visul din noaptea înaintea plecării la drum, să vin încoace, continuai tu. Mă aflam într-un microbuz cu care ieşeam din oraşul unde locuiesc să ajung în alt oraş unde trebuia să predau nişte cursuri sudenţilor. Microbuzul făcuse un popas la un han. Coborau şi alţii cu mine. Acolo mă întâlnii cu mama mea, tânără, ca mine. Ne-am aşezat la o masă să consumăm ceva. Mama îmbrăcase o rochie de seară, deşi era amiază, si luăm prânzul. Un bărbat necunoscut pe care îl găsisem la masă m-a invitat să mănânc păstrăv, îmi dădu o felie, însă o refuzai, zicându-i că am acasă un soţ şi doi copii care mă aşteaptă. Am ieşit din han să merg mai departe, dar microbuzul plecase. A trebuit să mă întorc acasă. Era vreme frumoasă de vară, soare, cald, copaci verzi. Aşteptai să spună ceva, după învăţătura bisericească ori să te consoleze că ai avut un vis premonitoriu, cum de fapt s-a şi întâmplat în realitate, gândeai. 

--Plecarea microbuzului din oraşul unde locuieşti spre alt oraş cred că înseamnă dorinţa ta de schimbare în plan profesional. Hanul semnifică pragul sau starea la care ai ajuns şi pe care nu le poţi depăşi, fiindcă în vis nu ai mers mai departe şi apoi din motiv că eşti dependentă de trecut. Spuneai că ai un soţ şi doi copii acasă. Mama ta, tânără în vis, îmbrăcată în rochie de seară pentru masa de prânz, te simbolizează pe tine, cu o percepţie perturbată a realităţii concrete. Bărbatul alături de tine şi mama ta la masă este un aspect al personalităţii tale, două părţi feminine, tu şi mama la care se adaugă aspectul masculin ce dă echilibru şi stabilitate feminină, un întreg simbolizat de masă în jurul căreia stăteaţi. Prin prezenţa bărbatului se sugestionează un echilibru interior. Bărbatul te-a invitat să mănânci peşte, nu orice peşte, ci păstrăv pe care îl asociez cu o personalitate frumoasă, deosebită, însă l-ai refuzat, neacceptând de fapt normalitatea fiintei tale feminine, înclinînd către o alegere de relaţie femeie – femeie, simbolizat de tine şi cealaltă femeie de mama ta, ca aspect ascuns, întunecat al pertsonalităţii tale, refuz motivat că nu trădezi o căsnicie din care ai doi copii, relaţie care de fapt este o dorinţă neîmplinită, realizată doar în vis sau imaginaţia ta ca o compensaţie a lipsei aspectului masculin din tine. Pierderea microbuzului şi revenirea acasă poate însemna trezirea dintr-o situaţie pentru care nu erai pregătită, nici fizic, sugerat de mama ta îmbrăcată în rochie de seară pentru momentul amiezii, la masa de prânz, dar şi că te comporţi ca o femeie deja bătrână în timp ce tu în realitate eşti încă o femeie în plină tinereţe, şi psihic simbolizat de refuzul peştelui prăjit, care înseamnă spiritualitate refuzată. Faptul că la sfârşitul visului este vreme frumoasă, însorită şi verdeaţă în jur semnifică prezentul frumos, promiţător al vârstei tale tinere la care ai revenit cu picioarele pe pământ. Te ridicai din genunchi, îi căutai mâna şi o sărutai.

--Visul nu este până la urmă previzional, ci o analiză a stării mele sufleteşti. De unde ai învăţat să citeşti în sufletul omului, să-i dai un diagnostic psihic doar prin ascultarea unui vis? Îl obligai să se ridice la rândul tău acum şi să stea pe bancă alăturea cu tine, egal cu tine.

--Cartea este de căpătâi oricărei învăţături. Dar multe lucruri se învaţă din trăirea vieţii, nu spun experienţă, aceea îţi este de folos strict la altceva, dar sunt şi multe lucruri cu care să te naşti în mod obligatoriu pentru a fi deosebit de ceilalţi. Eu am din toate trei. Aşteptai să continuie, dar te-a asigurat că va vorbi numai despre tine.

--Şi visul de astă noapte? Erai cu el pe bancă, ca şi cum ai fi la taifas. Teama de el dispăru, alt sentiment luă locul celui pe care îl trăiai zi de zi cu încredere.

--Eram într-un lan de grâu, auriu, dat în pârg, vedeam spicele uscate. Iubitul din realitate, în vis soţul meu, instalase un cort lângă lanul de grâu. Mă îmbrăţişa şi îmi spunea că mă iubeşte. Apoi eu m-am dus în cortul lui, destul de mic, înăuntru am descoperit o colivă de grâu pe care scria numele lui, cu alb. M-a întrebat ce scrie şi eu nu i-am spus, eschivându-mă printr-o îmbrăţişare pe care i-am dat-o. Dintr-un hambar de lângă noi veni în fugă un băieţel blond despre care ştiam că este al nostru. El l-a îmbrăţişat, eu am spus copilului să se ducă la adăpost de soare, în hambar, că vin şi eu degrabă. După ce au plecat, mă tot uitam la coliva de grâu şi nu ştiam cum să fac să şterg scrisul de pe ea, aşa că am început să o mănânc. Probabil am mai visat ceva de m-am trezit că strig la iubitul meu din vis să plece din patul şi casa mea.

--Lanul de grâu dat în pârg semnifică bunăstare, împliniri materiale. Cortul pus de iubitul tău lângă lanul de grâu semnifică două lucruri. În principal, o stare tranzitorie, ce nu dăinuie ca o casă cu temelie. În al doilea rând semnifică dorinţa lui de a obţine de la tine, fără prea multe aşteptări, un anume beneficiu în relaţia cu tine. Sau o întînire, o partidă de iubire de care să beneficiaţi amândoi. Despre semnificaţia colivei, ce să-ţi spun? Mi-am amintit de o poveste cu un zmeu, un om tare hapsân şi un bătrân sărman îndatorat acestuia. Zmeul i-a dat cu împrumut o baniţă de grâu bătrânului, primăvara pentru semănat ogorul, dar a fiert boabele cu o seară înainte, să nu încolţească niciun bob în pământ pentru a-l îndatora şi mai mult. Bătrânul a crezut în speranţa lui şi a semănat grâul împrumutat de la zmeu. I-a încolţit însă un singur bob scăpat nefiert şi crescu ca în poveste. Coliva din cort semnifică inseminarea în actul sexual. Hambarul poate să simbolizeze uterul de unde iese copilul, care la rândul lui este simbolul bobului de grâu din colivă, rămas nefiert. Mai concret, identitatea unui spermatozoid viabil. Cred că în subconştientul tău există deja ideea că trebuie să rămâi gravidă şi să naşti un copil chiar dacă bărbatul cu care îl concepi nu va sta lângă tine să-l creşteţi împreună. Prezenţa lui este sezonieră în viaţa ta.

--Sunt uimită, sincer. Aş putea afirma că ai dreptate. S-ar mai putea schimba ceva? Întrebai sigură de tine, ca o prietenă apropiată monahului.

--Ce poţi să mai schimbi? Eu cred că mai bine ai stabiliza starea în care te afli. Lumea s-a mai schimbat, trebuia să o faci şi tu, nu să aştepţi. Ce să aştepţi? De fapt tu nu mai eşti dependentă de bărbat, decât la conceperea unui copil, iar relaţia de familie o poţi dispune pe mai multe felii ale vieţii, prieteni adevăraţi cu care să socializezi şi să vă ajutaţi reciproc, familia ta poate fi un copil la care să adaugi studenţii pe care îi înveţi şi călăuzeşti, serviciul făcut cu suflet. Nu poţi să le ai pe toate. În curtea schitului apăru trasura dispensarului ce o aducea pe măcuţa din autobuz. Vizitiul îi întindea mâna să o ajute la coborâre. Legă căpăstrul de cerdacul stăreţiei şi-i dădu calului cuburile de zahăr.

--Măicuţa asta iar a venit la pescuit în deltă. Din vocea lui nu se recunoştea o judecată aspră, răutăcioasă, ci o remarcă optimistă.

--Şi Dumnezeu merge la pescuit din când în când. E deschisă la minte. Voiai să readuci atenţia spre discuţia voastră şi să o lase în plata domnului pe măicuţă.

--Despre tine. Ce poţi să-mi spui. Cum ai ajuns aici. El tăcea, frământându-şi mâinile.

--Ia-ţi o undiţă şi tot ce-ţi trebuie să prinzi un peşte şi vină câteva zile în concediu. Vom sta de poveşti. -

-De poveşti? Întrebai tu uşor înviorată.

--De poveşti. Viaţa-i deja o poveste. Îi citeai pe chip bucuria aceea ştrengară de copil trezit in emoţia unui bătrân că scăpa de zbuciumul destăinuirii.

Vizualizări: 48

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor