Image

You are not the one for me…

Inainte sa te intristezi, lasa-ma, te rog, sa iti explic. Sunt o visatoare infasurata in argumente logice ca intr-un giulgiu. Giulgiul nu e neaparat mortuar. Sunt alive. Atat de alive incat imi fac rau mie. Si celor pe care ii iubesc, ii pretuiesc, ii uit, mi-i reamintesc, ii uit din nou, ii ucid prin cuvinte grele, ii ador soptindu-le cuvinte pe care nu le pronunt decat pe jumatate. Sunt atat de simpla in complexitatea mea incat, odata ce m-ai descoperit, sunt ca o insula pustie pe care nu cresc decat flori exotice. Rare si adeseori carnivore. O insula pustie. Pustie de oameni. Sunt goala in plinul meu. Goala pentru ca tot ce dobandesc arunc la gunoi pentru a face loc de nou. Sunt secetoasa in cautarea mea de apa vie. Un desert naiv care asteapta ploaia. Care, in asteptarea sa, a studiat stelele. Care stie ca pana si stelele mor. Si cad din cer.

Sunt singura in Manhattan. In ochii mei, Manhattanul e un loc aglomerat dar poate ma insel. Numara un milion sase sute douazeci de mii opt sute saisezi si sapte de locuitori. Are o suprafata de optzeci si sapte virgula cinci kilometri patrati din care douazeci si opt de kilometri patrati sunt apa. Sau e apa. E, de fapt, o insula lunga de douazeci si unu virgula cinci kilometri si lata de trei virgula sapte kilometri. Sunt singura in mine. Imi aloc un fel de singuratate care imi permite sa gandesc. Sa regandesc tot ce am gandit. Pentru ca, stii tu, I’m just a fucked up girl looking for her own peace of mind. Am auzit asta intr-un film. Am vazut atat de multe filme depre fete care imi semanau incat nici macar nu sunt special. Nu, nu mi-am dorit niciodata sa fiu special. Si ori de cate ori ma simteamspecial, incercam sa ma lepad de dragostea de sine cum te lepezi de niste haine murdare inainte de a te deda apei semi-fierbinti care iti va curata pielea. In ochii mei dragostea de sine e un pacat. Un pacat care te haituieste, te goleste de esenta si te umple de minciuna. Dragostea de sine e un lup salbatic, infuriat de foame, care te-a adulmecat printre copaci, s-a apropiat imponderabil, si-a fixat coltii din departare pe gatul tau acolo unde osul pieptului se termina. Stii unde? In gropita aia care e mereu fierbinte, acolo unde viata si moartea comploteaza impotriva ta. Acolo unde iti simti inima batand. Acolo unde, atins, se acumuleaza toate simtirile umane. Dragostea de sine te haituieste in salturi uriase, te vaneaza pana cand vei cadea in genunchi si iti vei dezgoli singur gatul pentru a-ti dezvalui punctul slab. Gropita. In adancul careia moartea si viata te-au vandut lupului.

In Manhattan traiesc deopotriva lupi si oameni. Convietuiesc intr-o simbioza pacatoasa. Iar intre lupi si oameni nu se asterne decat solitudine.

O poezie care ma induioseaza e Mistretul cu colti de argintUn print din Levant indragind vanatoarea/ prin inima neagra de codru trecea. الشام sau Levantul este, in esenta, o regiune geografica nedefinita precis, o mare parte din Orientul Mijlociu, marginita de Marea Mediterana la vest si de Desertul Arabiei la est. Un pamant nedefnit intre mare si desert. Ce e mai frumos decat o fasie de pamant care impune printr-un contur nedefinit? Cu totii suntem suprafete delimitate de granite mincinoase intre mare si desert. Un fel de nesiguranta de sine.

Incerc sa ma gandesc la alta zona geografica prin intermediul careia ti-as putea face turul lumii ca sa uiti de mine. Incerc sa fauresc adjective inselatoare despre mine ca sa nu stii cine sunt cu adevarat. Dintr-un singur motiv. Mi-e frica ca, daca ma dezgolesc in fata ta, nu ma vei placea. Mi-e frica ca esenta mea e prea mult pentru tine. Sau prea putin. Am pretins candva ca te cunosc, iar tu m-ai contrazis. Fara sa eziti. Daca imi spuneai ca frumusetea mea lasa de dorit sau ca sufletul meu e gol de dragoste, ar fi durut mai putin. Daca imi spuneai ca sunt perverita, imorala, neetica, pacatoasa nu mi-ar fi pasat. Dar sa imi spui ca nu te cunosc egaleaza o durere fizica insuportabila. E ca si cum ungiile ti-ar fi smulse din carne. E o palma pe care nu o mai poti lua inapoi. Niciodata. Asta pentru ca imi jignesti singura abilitate cu care am fost inzestrata – aceea de a privi in oameni.

I can carry the burden of pain.

Esti un viciu. Pentru ca ma inspiri. Si eu am nevoie de oameni care ma inspira ca de aer. De oameni care stiu sa trezeasca ceva in mine care ma transforma in aurora polara. Aurora polara e rezultatul impactului de vant solar in campul magnetic terestru. In emisfera nordica, fenomenul e cunoscut sub numele de aurora boreala. E sesizabila in septembrie-octombrie si martie-aprilie. In emisfera sudica, fenomenul poarta numele de aurora australa. Aceasta minune nu e exclusiv terestra. A fost observata si pe alte planete din sistemul solar. Ma intreb daca tot in septembrie-octombrie si martie-aprilie. Arcurile luminoase isi schima forma permanent.

Vant solar. Nu e asta cea mai ciudata sintagma existenta?

Galileo Galilei e printre primii care au studiat acest fenomen in o mie sase sute douazeci si unu. James Cook a detectat acelasi fenomen in emisfera sudica. Dar stii ce e fascinant? Nu lumina dumnezeiasca care se reveleaza ochiului uman. Ci faptul ca e insotita de sunete! Si, ce ma fascineaza si mai mult, e ca aceste sunete au fost auzite de urechea umana dar niciodata inregistrate. E ca si cum Dumnezeu nu ne lasa sa luam notite. Intelegi? Nu ti se pare asta de o frumusete de neimaginat? Eschimosii din Groenlanda au consemnat aceste sunete in traditiile folclorice. Sunete provocate de aurore. O lumina verde-albastra-rosie sau poate de o culoare necunoscuta noua care tremura in cer. Tremura. Ca o voce care tradeaza nesiguranta de sine. Prima mentiune despre norðurljós (Lumina Nordului) se regaseste intr-o cronica din o mie doua sute cincizeci. Autorul furnizeaza trei explicatii pentru fenomenul inregistrat de semenii sai. Nu am auzit niciodata ceva mai frumos decat ce urmeaza:

1. Oceanul e inconjurat de foc; (apa nascuta din foc fierbinte)

2. Razele solare ating Pamantul noaptea; (un fel de soare secret care se dezvaluie laturii nocturne a lumii)

3. Ghetarii stocheaza energie si devin fluorescenti. (…)

Un alt nume scandinav pentru Lumina Nordului e fulger de scrumbie. Lumina din cer e reflectata de bancuri gigantice de scrumbii. De scrumbii! Mi-ai dauit o carte, iar motanul din cartea respectiva se numea Scrumbie. Ce nume fantastic!

Nu ma cunosti, mi-ai spus. Sunt un ocean inconjurat de un desert in care focul s-a stins. Un Pamant intangibil care respinge razele solare. Un ghetar mat. Opac. Inghetat. O scrumbie lipsita de functionalitate.

I can carry the burden of pain. It inspires me.

Nu eu sunt Lumina Nordului tau. Nici a Manhattan-ului tau. Sau a Levantului.

Vizualizări: 235

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Cristina Winters pe Aprilie 6, 2014 la 2:06pm

Va multumesc pentru felicitari si pentru efortul de a ma citi!

Comentariu publicat de Pablo Donat pe Aprilie 5, 2014 la 7:18pm

intr-adevar frumos :)

Comentariu publicat de Rodica Borsa pe Aprilie 3, 2014 la 9:53am

,,Nu ma cunosti, mi-ai spus. Sunt un ocean inconjurat de un desert in care focul s-a stins. Un Pamant intangibil care respinge razele solare. Un ghetar mat. Opac. Inghetat. O scrumbie lipsita de functionalitate".

Foarte expresiv !Felicitări

Comentariu publicat de Monica Vizonie pe Aprilie 3, 2014 la 1:09am

Superb. Felicitari sincere !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor