CONVORBIRI LA PSIHOLOG

Mă prinsesem într-o poveste stranie. Amicul meu, psihologul, mă rugase să am grijă de cabinetul lui cât timp era plecat în concediu. Niciodată nu fusesem la un psiholog, pentru că nu mi-ar fi trecut prin cap c-aş fi avut vreodată nevoie de asta. Eram demult prieteni, dar niciodată nu vorbeam despre ce se întâmpla în cabinetul lui. Pur şi simplu era un om normal, ieşeam la vreo pizza sau la o bere şi vorbeam aşa cum vorbesc toţi oamenii care ies la restaurant.
Nu ştiu de ce acum, dintr-o dată, mă rugase să am grijă de cabinetul lui. De fapt, nu prea mare grijă: să-i ud florile, să mai trec din când pe acolo ca să văd dacă totul e-n regulă. Am zis că e OK, nu-i nici o problemă, am puţin timp şi pentru asta.
La început aşa am şi făcut. Apoi, după vreo săptămână, am văzut casetele aranjate ordonat şi, din plictiseală, m-a împins curiozitatea să iau una şi să o ascult. Ce-ar putea să spună nişte oameni care vin la psiholog?
M-am aşezat comod în fotoliul lui şi am introdus caseta în aparat. Era o voce de femeie:
- Nu ştiu de ce am venit la dumneavoastră. Nu ştiu dacă aştept ceva de la dumneavoastră. Cred că voiam doar să spun cuiva ce simt. Sunt foarte singură.
Vocea nu era nici tristă, nici deprimată, era doar gânditoare.
- Pur şi simplu mă simt străină în lumea asta.
Urmă o scurtă pauză şi aceste pauze au continuat tot timpul. Probabil că se gândea, sau simţea ceva şi-şi căută cuvintele. Alteori continua năvalnic şi fără întrerupere, de parcă voia doar să să spună cuiva ce are de spus. Nici nu mai aştepta vreo aprobare sau vreo părere, voia doar să vorbească.
- Unii oameni se nasc în viaţa asta simplu şi fără nici un fel de probleme. Parcă abia ar fi aşteptat să se nască, să ia totul în mâinile lor şi să facă exact ce au de făcut. Au un fel de program în ei, care le spune tot timpul ce trebuie să facă, cum să simtă şi cum nu, totul e sigur şi uşor, înţeleg totul dintr-o dată, merg energic acolo unde trebuie să meargă si nu au nici un fel de reţinere. Pot să facă orice şi fac tot ce trebuie. Orice s-ar întâmpla cu ei ştiu exact cum să se descurce. Nu au regrete, nu au rătăciri, depresii sau îndoieli. Micile lor supărări sunt doar din cauza banilor şi a faptului că o clipă au fost deviaţi din drumul lor. I-am invidiat întotdeauna, dar nu i-am înţeles.
- De ce?
- Pentru că eu nu am fost aşa. M-am născut cu un fel de dor, cu un fel de sfâşiere în suflet, cu o senzaţie ciudată că am fost aruncată într-o lume care nu e a mea şi pe care nu o înţeleg.
- Ce nu înţelegi din ea?
- Nu înţeleg siguranţa aceea şi pofta de viaţă, lucrurile inutile, dorinţa de apreciere, de bani, de putere, de influenţă... Nu înţeleg goană continua după lucruri care mie mi se par lipsite de importantă.
- Şi care ar fi acelea?
- Multe. De exemplu sexul şi banii.
- De ce crezi că sexul n-ar fi important?
- Ce ar putea fi important într-un lucru care te degradează?
- Adică?
- Adică: dumneavoastră credeţi că omul a fost făcut pentru sex?
- În ce sens?
- În sensul pe care oamenii î-l dau sexului. Nu credeţi că i se dă prea multă importanţă? Că toate relaţiile dintre bărbaţi şi femei se rezumă doar la sex? Că este o adevărată avalanşă de sex: în cărţi, la televizor, pe internet, pe stradă, în îmbrăcăminte, peste tot? Şi până la urma unde este iubirea?
- Ce înţelegeţi prin iubire?
- Dumneavoastră ce înţelegeţi?
- Important e ce Dumneavoastră înţelegeţi.
- Doar sunt la psiholog, nu?... A fost o vreme în care nu am mai avut timp să gândesc. A fost o vreme în care parcă eram moartă, deşi trăiam. Am lucrat ca un robot douăzeci de ani de dimineaţă şi până seara, încercând să mă încadrez în lumea în care eram. Să fac bani, să mă căsătoresc, să-mi cresc copilul, să avem condiţii materiale, să divorţez dacă nu a fost bine, să mă agit şi să nu mă mai gândesc. Apoi, a venit un moment în care, ca atunci la începutul vieţii mele, am simţit că lumea asta nu e a mea. Că vreau să stau puţin, doar puţin timp singură ca să mă gândesc. La toate. La tot ce s-a întâmplat. La cine sunt eu şi ce caut aici.
Atunci m-am despărţit de omul cu care eram de multă vreme, de slujba pe care o aveam de multă vreme, nu pentru că aş fi vrut neapărat, ci pentru ca am simţit că alt drum nu mai este.
Apoi am ieşit afară. Nu am făcut decât să ies afară, după douazeci de ani în care fusesem închisă în locul în care lucram.
Era toamnă. N-am făcut decât să mă uit în jur. Parcă nici nu mai cunoşteam lumea asta. N-o mai văzusem de când eram copil, dinainte de-a începe să mă lupt cu oamenii: iarba, florile, cerul, soarele. Nu mai văzusem soarele de douăzeci de ani. Am fost prea ocupată să lucrez. Soarele era luminos şi blând. Florile... Am început să culeg câte o floare şi să mă uit la ea. Era atâta perfecţiune acolo: culori, formă, geometrie... Am încercat să găsesc vreun defect măcar uneia dintre ele, dar nu am găsit nimic. Doar frumuseţe şi perfecţiune.
O paletă de culori uimitoare, o bogăţie de dispunere a petalelor, o gingăşie a texturii, un mister al supravieţuirii. Culori, frumuseţe, parfum.
Atunci nu mă gândeam la nimic. Mă minunam doar ca un copil ca eu atâta vreme eu nu am văzut asta. Sau poate am văzut, dar am uitat.
Apoi a venit iarna. Am ieşit afară în zăpadă în fiecare zi, plimbându-mă. Nu mai făcusem asta de douăzeci de ani, pentru că nu am mai avut timp.
Am ieşit în zăpadă la amiază, când soarele sclipea pe cer. Nici măcar nu mai ştiam că la acea oră soarele e atât de blând şi că îi simţi căldura indiferent de frigul de afară.
Sclipea zăpadă într-un fel uimitor. Parcă fiecare rază de soare se reflecta în fiecare strop de zăpadă şi totul scânteia într-o pulbere de diamante... Nu mai văzusem aşa ceva, pentru că nu mai avusesem timp să văd până atunci.... Se reflecta soarele în fiecare fărâmă de zăpadă. Şi parcă coborâse un basm în grădina mea...
- Şi ce legătură are asta cu sexul sau iubirea?
- Vedeţi, eu cred că tocmai aşa ar trebui să fie iubirea.
-Cum aşa?
-Pură ca zapada pe care am văzut-o şi frumoasă ca florile.
-A-ţi citit cumva Ionel Teodoreanu?
-Da. Ce anume: „La Medeleni” sau „Lorelei”?
-Să zicem că amândouă. Prea idealizaţi tot. Viaţa nu este aşa sau nu mai este aşa.
-Tocmai de aceea am venit. Trăiesc într-o lume pe care n-o înţeleg. De aceea am venit la dumneavoastră. Ca sa înţeleg.
-Ce nu intelegeti, mai precis?
-Nu inteleg rostul nostru in lumea asta. Ca oameni. Asta nu inteleg. Am început sa citesc orice mi-a picat în mănă: filozofia hermetistă: Hermes Trismegistos, Tabliţele de smarald ale lui Thoth, apoi orice ţine de religie, din orice cultură, indieni, egipteni, mayaşi, tibetani, orodocşi, orice am găsit. Apoi au fost unele lucruri mai ciudate. Poate ca ţinând cont tocmai de acele lucruri, m-am gândit să vin la dumneavoastră. Unii au spus să merg la un preot. Am venit acum aici. Nu ştiu dacă voi mai veni. Nu mi-aţi spus nimic, de fapt.
-Ce aţi fi vrut să vă spun?
-Ce nu ştiam eu, nu doar să mă ascultaţi. Voiam să-mi spuneţi exact ce eu nu ştiam. Doar că m-aţi întrebat lucruri stupide.
-Adică?
- De ce cred eu ca sexul nu e iubire. Eu nu pentru aceea am venit. Dacă Dumnevoastră credeţi că sexul e iubire am venit aici degeaba, pentru că nu e.
-Aveti un fel de nervozitate pe care trebuie să v-o controlaţi. Nu a spus nimeni că nu aveţi dreptate sau că aveţi. E vorba doar de faptul că trebuie să vă controlaţi sentimentele.
-Şi credeţi că doar controlându-mi sentimentele aş putea să rezolv ceva? Eu sunt acele sentimente, ce-aş putea rezolva dacă le-aş controla? Să nu mai fiu eu, din nou?
Şi caseta s-a terminat aici.
Am rămas în fotoliu, fără să mă mai gândesc prea mult la ceva. Doar la zăpadă aceea. Şi la ce-ar putea simţi cineva, când o priveşte.
M-am uitat apoi la casetă, ca să ţin minte de unde am luat-o, în eventualitatea că aş mai vrea să ascult ceva data viitoare. Am avut ciudata senzaţie că am intrat într-o lume interzisă. Caseta aceea nu era făcută ca să o ascult eu.
Cu un sentiment ambiguu de vinovăţie am pus-o grijuliu la loc, ca să nu se mai vadă nimic, am udat florile, am închis uşa şi am plecat înapoi acasă. Dar parcă nimic nu mai era la fel.

Vizualizări: 94

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de CAMELIA MIHAI pe Octombrie 24, 2012 la 6:43pm

MAIA, iti multumesc mult. Floarea e superba. Cu mult drag, Camelia

Comentariu publicat de maiarizescu pe Octombrie 24, 2012 la 6:09pm

”M-am născut cu un fel de dor, cu un fel de sfâşiere în suflet, cu o senzaţie ciudată că am fost aruncată într-o lume care nu e a mea şi pe care nu o înţeleg.”

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor