3. A treia casetă suna cumva exaltat:
- Nu ştiu exact ce se întâmplă cu mine, simt uneori că-mi cresc aripi, atât de mari încât trupul meu abia le poate suporta şi sufletul mi se înălţa până la cer. Într-un astfel de extaz încât nici nu mai ştiu cine sunt eu: un om sau o picătură din Dumnezeu?
- Credeţi în Dumnezeu?
- Numai un infatuat sau un prost n-ar putea să creadă.
- Multă lume nu crede.
- Multă lume încă nu s-a trezit.
- Ce vreţi să spuneţi cu asta?
- Multă lume doarme încă: în plapuma banilor, a muncii, a grijilor de zi cu zi. Nu mai au timp să gândească. Fac ce au făcut tot timpul: vor bani cât mai mulţi, distracţii, familie, copii, aleargă mereu, nu-şi dau nici o clipă de răgaz. Pentru că le e frică.
- De ce le e frică?
- De ei înşişi.
- Adică?
- În toată goana asta, pe care chiar ei o provoacă, de fapt aleargă după o fericire care nu există. Şi ei ştiu asta. Tocmai de aceea, căutând mulţumirea în lucrurile mărunte, dar simţind că nu o pot găsi, le e frică să stea fata în faţa ei cu ei înşişi. Oamenilor nu le place să fie singuri, tocmai pentru că le e frică.
- De ce?
- De golul din ei. Le e frică de golul pe care l-au făcut în ei. Golul nu e în jur, nu e în ceilalţi oameni, nu e în lume. E în ei. Şi vidul acela, golul acela, tristeţea şi sentimentul inutilităţii nu e decât în ei.
- Şi ce-ar putea să facă?
- Întâi să vedem ce fac: unii fac bani, alţii familie şi copii, alţii cariere, alţii sex, alţii sunt singuri şi suferă, alţii dorm pe străzi. Alţii caută.
- Ce?
- Până la urmă toţi caută iubirea, prin tot ce fac. Fiecare crede că ar putea face ceva, aşa încât să fie iubit. Dar nu oricum, ci necondiţionat, aşa cum au fost iubiţi de mamele lor, atunci când erau copii. Cei care au avut norocul să aibă aşa ceva. Oamenii vor iubire, nu bani, nu sex, nu altceva. Şi nu orice fel de iubire.
Sufletul omului tinde mereu spre o iubire pură, ideală şi dragostea pământească nu-l poate satisface. E sămânţa Dumnezeului din noi.
-...
- Dacă nu mai zici nimic, zic eu: toţi vrem iubire. Dar, oamenii, din disperare, au început să confunde iubirea cu sexul. E doar o formă primară şi instinctivă a iubirii. De cele mai multe ori te lasă mai gol decât ai fost.
Iubirea e altceva: înţelegere, milă, comuniune, compasiune, unire, sentimentul că orice ai face nu vei fi părăsit. Inima omului e prea împietrită ca să mai simtă aşa ceva pentru alţii. Dar fiecare dintre noi aşteaptă acea iubire. Dar cum s-o ai, aici, concret pe pământ, dacă nimeni din noi nu e în stare s-o dea?
Aşteptam iubire unii de la alţii, dar noi n-o dăm nimănui. Nici celălalt n-o dă. Şi atunci cum s-o găseşti?
Tocmai de aceea zicea Isus: „Iubiţi-vă aproapele ca pe voi înşişi”. Dar noi nu suntem în stare.
Ne-am ancorat în noi, în mândria şi eul nostru şi aşteptam să primim de la celălalt iubire şi siguranţă. Dar şi celălalt a făcut la fel. S-a închis în el şi aşteaptă de la noi. Şi atunci, cum să spargi zidurile pe care noi înşine le-am pus în jurul nostru şi stăm, disperaţi şi plini de speranţă că le va sparge cineva... pentru noi?
- Şi ce soluţie aţi găsit?
- Dacă o găseam, acum nu aş mai fi fost aici. Încerc să dărâm zidul, dar nu sunt decât un biet om. Cu sentimente, resentimente, izbucniri necontrolate, sete de adevăr, dor de iubire. Dar atât de puţină putere am, încât abia reuşesc să stau cu mine faţă în faţă. Nu mi-e frică de ce sunt eu, ci mi-e frică de ce aş vrea să fiu şi nu sunt în stare.
- Adică?
- O vreme, după mult timp în care am trăit şi eu exact ca un animal: muncă, familie, casă, copii, am avut, la un moment dat, timp să stau singură, doar cu mine. Şi m-a uimit ce am descoperit: eu nu eram omul acela care făcea în fiecare zi ce trebuia să facă! Eu eram de fapt un om plin de o infinită libertate, de bucurie, de simţire, un om care se bucura de primele raze ale soarelui, doar că pentru existau, de frumuseţea florilor şi a zăpezii, un om care se minuna de culoarea şi frumuseţea insectelor, pe care până atunci nu le putea suporta. Se minuna şi de sufletul oamenilor, pe care până atunci nu-l ştiuse.
E atâta sensibilitate, cântec, culoare în oameni, atâta zbucium şi atâta frumuseţe, că nu mă mir că Dumnezeu încă îi iubeşte şi îi vrea la el. N-am mai văzut niciodată atâta durere, atâta speranţă, atâta dor, atâta suferinţă, atâta căutare, atâta suflet, atâta iubire.
Am citit undeva că atunci când Isus se va întoarce şi îl va lua pe om la el, omul va fi mai presus decât îngerii. Pentru că doar omul a trăit pe pământ şi a trecut prin atâta suferinţă şi durere, dar a încercat mereu să fie sfânt.
- Vorbiţi despre Dumnezeu ca şi când aţi fi sigură că ar exista. Chiar credeţi că există?
- Vorbiţi prea sec. Prea mult pragmatism distruge sufletul. Dumneavoastră sunteţi sigur că nu există?
--In general noi nu dăm răspunsuri. Punem întrebări, ca să vă găsiţi chiar Dumneavoastră răspunsurile.
- E un mod ciudat de a fi singur în doi. Eu cred doctore ca Dumnezeu chiar există.
Aici s-a terminat a 3-a caseta.
M-am lăsat pe spate în fotoliul confortabil al psihologului şi am încercat să mă gândesc, apoi să nu mai gândesc, apoi am gândit şi nu am gândit în acelaşi timp.
Am ieşit afară pe balcon. Era deja noapte. Stelele se înşirau pe cer ca o brăţară de diamante. Lună îmi părea un mister, noaptea fremătă. Am rămas mult timp acolo pe balcon, privind luminile oraşului, care apăreau şi dispăreau, cerul, stelele, luna. Am încercat să descifrez constelaţiile: Carul mic, Carul mare, Fecioara..
M-am gândit apoi că nu-mi place Wagner. E greu, împământenit, tragic. Mie-mi place tristeţea visătoare, cu frunze ruginii în apusul soarelui, cu un fel de sfâşiere liberă a sufletului, cu dor de zbor şi nemurire. Tristeţea sumbră, înnorată, plumburie mă sperie. Pe Bacovia îl simt cumva între cele două. Îmi place şi nu prea. E la limita dintre trup si suflet. În schimb îmi place Eminescu, în zborul lui fără vreo limită şi tristeţea sclipitoare a lui Chopin. Am stat pe balcon timp indelungat încercând să nu mă mai gândesc la nimic. Doar să privesc cerul şi simt. Imensitatea lui copleşitoare, măreţia şi perfecţiunea universului şi aici, undeva pe o planetă micuţă, pierdută printre stele, o picătură din Dumnezeu.

Vizualizări: 27

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor