Aud tot felul de poveşti pe la colţuri. Unii se plâng, alţii se laudă. Mai dăunăzi, cineva îmi povestea cum pisica unui vecin fura, din când în când, mâncarea altei pisici şi mi-am zis: “Ei, uite că şi la ei este ca la noi”. M-am întrebat ulterior :

“În cazul unui plagiat cine are de câştigat? Cel care plagiază sau cel care a fost furat?”

Răspunsul vine la fel de simplu, ca şi întrebarea. Noi suntem asemeni unor copaci. Creştem şi în fiecare primăvară ne lăudăm cu frunze noi… Frunzele sunt parte din sufletul unui copac. Ele iau viaţă din seva lui şi se ridică spre cer, fiecare fredonând un cântec personalizat. Ce s-ar întâmpla, oare, dacă unul dintre copaci, ar vrea să aibă mai multe Frunze? Ce s-ar întâmpla dacă acesta ar fura câteva Frunze din copacul de alături? Iniţial ar fi aclamat de ceilalţi. Ar fi atât de stufos şi frumos! Şi dacă narcisismul din el va cere mai mult, el va “lua” câteva Frunze şi de la alţi copaci. Va deveni un copac special, colorat şi diversificat. Ceilalţi copaci îl vor privi cu uimire şi îl vor lăuda. Timpul va trece şi copacul nostru îşi va face un tabiet din a “împrumuta” frunzele altor copaci cu tot cu… seva şi personalitatea lor. Frunzele vor păstra seva copacului-mamă şi vor trăi atât timp cât vor avea acea resursă. Copacul nostru va trebui să le tot înlocuiască şi, uite aşa, va ajunge la un Modus Vivendi NEPERSONALIZAT. Frunzele “împrumutate” vor acoperi mugurii autentici ai copacului şi nu le vor da voie să crească. Copacul nu va mai avea frunzele lui, acele Frunze care ar trebui să îl hrănească, acele Frunze care ar fi putut fredona cântecul LUI spre înaltul cerului şi nu… visul altora… Ceilalţi copaci vor creşte, vor face şi mai multe Frunze. Vor avea de unde da, din belşug, pentru că îşi vor dezvolta corola în fiecare primăvară. Copacul nostru se va usca, treptat. Nu va putea trăi cu frunzele altora. Singura soluţie, de faţadă, va fi vechiul “împrumut”. Dar acum nu va mai fi aclamat pentru că el… nu a crescut. Nici nu avea cum. Chiar dacă ar aduna mai multe Frunze, nu ar avea unde să le aseze. Ramurile i-ar rămâne la fel de mici. În zadar ar încerca să le aşeze într-o ordine bine pusă la punct, astfel încât să încapă mai multe. Ele vor cădea şi vor sfârşi sub paşii trecătorilor… Doar o adiere blândă, de primăvară, îi va aminti de perioada în care AVEA ŞI EL FRUNZELE LUI. Oare cum ar fi fost dacă şi le-ar fi păstrat?

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor