E ziua mea, de-ncepător ca-ntotdeauna;
tot mi se spune de-altul ce să fac,
debusolat
mai rău decât în prima zi de viață,
de când zac,
când nici nu mă știam de c-aș fi existat
și tocmai de-aia, de atunci mă-nșirui boroboață-n boroboață
într-una, într-una.

Întreb din nou, plictisitor, aproape enervant,
ce oare mă așteaptă iar
și n-am niciun răspuns
de la Părinte...
veșnic tot reînvăț abecedar
și-s tot neajuns,
rămân mereu cu aceeași minte,
un minuscul de aspirant...

Strig, vreau, în gura mare, altă și alta, jucării
și nu am bani îndeajuns,
nu îmi pot ține nici acum un echilibru;
cad, ca apoi să mă ridic,
iar dacă mult, ceva, îmi place, îl țin ascuns...
cum cu plecările de-acasă, cu schimbat limbă, de un ”déjà vu”,
să iau, din alții, pic cu pic,
tot de la cap, copilărind copilării.

Doar e, se pare, o mare diferență; timpu’ e mai scurt un pic,
chiar fiecare zi și noaptea-i și ea scurtă
și parcă-s păcălit de cei din jur,
ce nu-mi mai spun copil,
așa cum sunt; că stau și-acum în dormitor pe burtă
și câteodată mai înjur...
nu simt, din propriul mine, cunoscut, niciun exil!
Sunt sufletul la fel de pur, am rămas neînțeles, tot mic!...
01.06.2012

Vizualizări: 28

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de adelina fleva pe Octombrie 25, 2015 la 6:58pm

:)))))))) cunosc senzatia !

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor