În forfota străzii mă opri un prieten şi în loc de salut dădu drumul frământării sale:

– Ce mă fac cu el acum?

După ce am înţeles zbuciumul inimii sale, am lăsat prinsoarea cotului şi l-am împins pe o străduţă laterală şi i-am zis: Hai la clubul copiilor şi şcolarilor. Acolo au o seră bine îngrijită. Copiii s-or ocupa mai aparte de portocalul tău.

Am vorbit doar cu femeia de serviciu şi ne întrebă dacă vreau bani pe el. Da de unde, vi-l dăruim, am zis noi. Apoi fără să mai zicem ceva ne-am întors în stradă, unde ne-a ajuns glasul femeii insistând să le spunem preţul.

– Cum să-mi vând prietenul sau copilul meu, portocalul? Eu vreau să-i găsesc un plasament unde copăcelul să-şi continue vegetaţia, răspunse amicul meu.

Femeia se uita la noi ca în soare, iar a doua zi când i-am adus portocalul, în loc să fie bucuroasă, avea aceeaşi căutătură ciudată a privirilor ce ne reteză elanul şi dorinţa de a-i spune să-i găsească o familie iubitoare de plante ornamentale, dacă nu are spaţiu suficient la seră.

Dar la întoarcere, amicul meu se străduia să-mi povestească din nou, pe îndelete, despre copilul său portocalul, pe repere în creşterea, apoi uscarea şi renaşterea lui. Spuse că după ce-l salvase, crescuse din nou şi se maturizase, că a trebuit să-i găsească un loc mai spaţios.

Eram grăbit, dar vroia să-mi povestească ca despre copilul sau fratele său drag întors acasă, sănătos, după o lungă spitalizare. Până la urmă m-am lăsat purtat de efuziunea inimii sale, justificând prin amintirea duioasă despre portocal lecţia paternităţii, frăţiei şi dăruirii de sine.

Începu încet, de parcă era sigur pe timpul acordat de mine: Portocalul meu împlinise vârsta de treisprezece ani când se îmbolnăvi, număr predestinat să-mi poarte noroc laolaltă cu mult zbucium sufletesc şi simbolism ocult. Spre toamnă frunzele începuseră să-i cadă, iar cele fragede se vestejeau. Lăstarii uscaţi îi ajustam cu foarfecele de pomi. Când crenguţele mai groase au ajuns să se usuce până la tulpină, am intrat în panică.

Deşi îmi făceam mult timp să stau cu el să-l îngrijesc, nu puteam recunoaşte că văd cu ochii mei cum se stinge şi se usucă. Dintr-un copăcel frumos şi viguros a rămas numai un băţ uscat şi cioturos.

Intersecţia unde am ajuns era liniştită la acea oră, am făcut o buclă şi am luat-o pe altă stradă. Se uita la mine să înţeleagă dacă l-am ascultat. Ţinea din tot sufletul să fiu sincer cu el. Am încuviinţat din cap să continue.

– Nevasta îmi simţi frământarea, nu mă ironiză pentru că avea şi ea flori la care ţinea mult şi le îngrijea cu afecţiune, îmi spuse să arunc pământul cu lada că miroase a mortăciune în casă. După sărbătorile de iarnă încă mai păstram ce a mai rămas din portocal: un băţ gros uscat înfipt în pământ. Într-o zi am luat de la sera oraşului o găleată de pământ pregătit pentru răsadniţă, am adus apoi de pe prundul râului nisip cu mâl şi grohotiş aluvionar. Am scos tulpina uscată cu grijă şi am mustăcit rădăcinile fine cu foarfecele. Am râcâit într-un loc coaja uscată a rădăcinii mai groase, dar nu-mi trecea prin gând că trebuie să recunosc moartea portocalului meu. Am plantat tulpina într-o ladă nouă, am pus pietriş la fund, apoi nisip şi mâl şi deasupra pământ de seră. Am umezit, apoi am bătucit cu palma. Timpul care începu să curgă din acel moment l-am tors din fuiorul de viaţă al inimii mele, clepsidră întoarsă când spre portocal, când spre mine, ţesând o pânză ivorie ca un fel de covor de argint prin care ne trimiteam unul altuia gândurile, ori ne duceam pe rând în lumea diafană şi miraculoasă a celuilalt, ţesând o pânză ce ne învăluia fiinţa. Timpul l-am petrecut cu o mână pe tulpina lui uscată dându-i energie şi semn de prezenţă şi iubire cala căpătâiul unui bolnav intrat în comă. Mă studie dacă sunt pe aceeaşi undă cu el, se străduia aproape speriat, să mă ţină captiv şi să-l ascult până la capăt. În şoaptă, continua el, îi aminteam de clipele de îngrijire în perioada de creştere, îi povesteam ce am mai rezolvat peste zi şi ce aş dori să mai fac. Dar camera în care stăteam cu el era mai umbroasă şi răcoroasă ca restul apartamentului şi starea mea de sănătate se altera. Îmi reveneam din stările febrile de parcă nu aş fi avut nimic şi mă duceam să mângâi tulpina portocalului, de jos în sus, sugerând extragerea sevei din pământ şi împingerea ei în lemnul uscat. Într-o zi am avut uimirea şi fericirea să văd primul mugur ieşit deasupra solului. Şederea lângă el deveni mai caldă şi arderea biologică a sevei ce se înfiripa în el făcea ca mintea mea să găsească răspuns la o chemare pe măsură. Când mugurele ajunse de mărimea unghiei l-am rupt şi am sugerat portocalului să-şi scoată alt mugur mai sus. Am repetat până în una din zile când în vârful băţului au apărut dispuşi simetric trei muguri. I-am lăsat să ajungă lăstari, apoi din ei am format crenguţe. Până în toamna asta se rotunji, mai arătos decât a fost, un copăcel de portocal de toată frumuseţea. L-am salvat, l-am readus la viaţă, din imposibil am făcut posibil, cu iubire. Eram bucuros? Eram fericit? Nu ştiu cum să definesc trăirea mea de atunci când vegheam lângă el, când vorbeam cu el, când mai târziu am simţit răcoarea şi vibraţia sevei lui organice cum susura, se ridica şi se întrupa în mine, contopindu-se în căldura afectivă a dăruirii reciproce. Asemenea unui părinte care a reuşit să-şi salveze copilul din moarte şi prin asta să-şi considere şi întărească sentimentul de apartenenţă reciprocă, un sentiment ce se naşte ca un prim mugur şi se face ram, ridicându-se şi dăinuind în lumină spre cer, aşa m-am ridicat şi eu din boală prin metafora şi parabola paternităţii ori frăţiei cu portocalul. Se născuse el sau eu a doua oară? Aveam să înţeleg că ceva era şi persista în mine de renaşterea portocalului meu. A fost o probă a fidelităţii faţă de mine însumi până la urmă, la hotarul dintre viaţă şi moarte. Mă contopisem energetic cu portocalul, simţeam că ne curge prin fibra trupurilor noastre aceeaşi sevă organică, dar de o altă esenţă, animată de o profundă credinţă şi speranţă în divin. Seva organică amorţită smulsă din pământ şi ridicată la cer prin miracolul dăruirii reciproce se întorcea în noi sublimată în viaţă adevărată.

Vizualizări: 67

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Stănescu Aurel Avram pe Decembrie 19, 2010 la 8:31am

Am citit incitat povestea dv.. a fost un semn divin pentru insanatosirea amindoura.

Ati transformat o mica intimplare din existenta omului intr-o lucrare placuta.  

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Decembrie 10, 2010 la 6:01pm

O poveste impresionanta, prin care ni se reda esenta iubirii, de natura energetica, calda, luminoasa... care prin daruire, prin gand si dorinta ne readuce la viaţă, la adevarata viata.

Asemanator, as putea reda si eu povestea copacelului de avocado, credcut dintr-un sambure, pana la un copac, de 2 metri, in casa, cativa ani, copac pentru care traia o vesnica primavara...

Va multumesc, domnule Gheorghe urzica, pentru fiecare fir de poveste pe unde ne-ati trimis cu gandul, pe urmele si marginile viselor, si a trairilor din povestiri.

Craciun fericit!

Cu pretuire, Irina Lucia Mihalca

 

Comentariu publicat de Sânziana Batişte pe Decembrie 10, 2010 la 5:52pm

Minunată simbioză aţi reuşit să redaţi.
În acord cu felul în care ar trebui, fără întârziere, să gândim şi să aşezăm relaţia, pe care am pervertit-o nepermis, cu cele înconjurătoare...

 

Comentariu publicat de Vasilica Ilie pe Decembrie 10, 2010 la 2:20pm

Impresionanta poveste a portocalului!  Alaturi de pomisor (portocal) se afla omul care, alaturi de acesta se afla in aceeasi stare de"coma". Cand omul vede primul mugur isi da seama ca nu degeaba si-a sacrificat timpul, rabdarea, energia. Odata cu pomul reinviat la viata, se insanatoseste si el. Inca nu stiu a cata oara ne dam seama ca omul este in simbioza cu natura. Sarbatori fericite, domnule Urzica!

Insignă

Se încarcă...

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor