CRAMPEIE DE VIATA (I) INCEPUTUL

Imi place sa cred ca, in clipa in care am venit pe lume, primul meu gest a fost de a imbratisa pamantul. Acolo, in mahalaua vechiului targ al Iesilor, la imbucatura Bahluiului, pamantul s-a varat singur in mine, cu voiosia dragostei. Pamantul intreg! Cu toate frumusetile lui! Mai intai soarele, aceasta minune a lumii, a trebuit sa-mi inflacareze privirea spre orizonturi necunoscute.
In casa inchiriata de pe ulita prafuita a Ciorneiului, proprietea unui invatator de tara mai chiabur, locuiam doua familii: noi si familia Chiriac.
Vara, afara, in cerdacul cel vechi, mos Chiriac canta din fluier, in timp ce Tarzan, dulaul cel rau si batran, vana soareci intaratat de cantec. Cativa hulubi, fermecatori, curiosi si indrazneti - cum le e felul - si-or fi curmat zborul, lovindu-se de geamurile casei, intiparindu-mi in ochi privirea lor albastra, cu o chemare irezistibila. Si, poate ca, de asemeni, Cornelusa, cea dragastuoasa, fata de peste drum, o fi navalit in odaie, amestecand rasul cu plansul, spunand mamei ca parintii ei o batusera iarasi, fiindca se daruise mai de mult lui Mihaita.Si, cine stie, daca in dimineata urmatoare, intreaga mahala n-ar fi fost in picioare, cu vaci cu purcei si pasari, gata sa o ia la sanatoasa, in fata navalei Bahluiului care cobora in galop spre noi... poate, nimic nu ar fi fost real.

 

CARMPEIE DE VIATA (II) GANDURI

Un intuneric dens, materializat, de pasla. Nici o constelatie sus.. Nici steaua polara... E de mirare din ce noapte cu duhuri vrajmase a descins peste campuri o bizara atat de opaca si grea. E de mirare si parca de teama. Numai ferestrele trenului preling dintr-un capat in altul un sir de lumini ireal si temator. Vazut de departe arata ca o fantoma cu pasageri strigoi.
Dar teama e absurda, romantica si inselatoare. Locomotiva cu picuri rosii pe piept spinteca partia in intunericul de smoala, printr-un drum strabatut de o mie de ori. Acolo, in fund, mijeste o geana fosforica. Si, cand a ajuns, nimeni nu mai priveste inapoi...
Cu capul sprijinit pe fereastra-nghetata, privesc melancolic spre blandul trecut...
La coltul mahalalei, un pui de tigan, cinchit, intr-un palton prea lung, batea cu clestele in tava fierbinte:
- Castane! Poftiti castanele! Faine castane!
In aerul aspru al iernii, mirosul castanelor coapte era atatator...
Sunt dimineti cand toata viata orasului palpita spumos sa inunde paharul prea plin. Ai spune ca toti s-au trezit dintr-un vis care anunta un miracol. Si, toti au iesit sa-l astepte... dar, nu... si, veti vedea de ce...

 

CRAMPEIE DE VIATA (III) VECHEA MAHALA

Privesc prin fereastra danteleta de ger. Nu vad nimic, decat intunericul de smoala... Ba, vad ceva... O ulita dintr-o mahala, denumita pompos, strada Ciornei. O ulita prafuita cu case modeste, in care oamenii isi vad de ale lor. In soarele dogoritor de vara, vazduhul este spintecat de suieratul sirenei de la Tesatura, o unitate mai mica a marii fabrici din strada Socola.. Ies si intra muncitorii in tura...
Un huruit se aude din departare... E nenea Zaharia cu hodoroaga lui de camion. Nori de colb se ridica la cer.. O pulbere galbuie se aseaza pe muscatele puse de mama la ferestre... Din ceata de colb, se iteste o aratare ce poarta in spinare un fel de rama de lemn in care sunt randuite bucati mari de geam... "Geamuri pun, geamuri pun"..."Hai la geamuri".. stiga vocea dogita de mahorca...Mos Chiriac a adormit in sacunul lui ca un leagan, sub umbra cerdacului...Ceva mai incolo, la coltul ulitei, in pravalia sa, Liza isi asteapta clientii sa cumpere paine... si gaz... Ce chestie, paine si gaz... Intotdeauna painea ei avea gust de petrol...
Mantia serii coboara incet, incet peste ulita... In cafeneaua de la capatul strazii, un soi de baraca din scanduri, acoperita cu tabla ruginita si carton smoluit, cativa musterii beau secarica... In semiobscuritatea infecta, pe care in zadar incearca sa o alunge becul chior si prafuit, cu un abajur de tinichea, cum sunt palariile mexicane, locul pare un azil de noapte... Plafonul captusit cu o prelata e afumat si peticit ca o haina veche... Dar celor cativa musterii nu le pasa... Peste cerul instelat, orologiul Mitropoliei pune un giulgiu rece de bronz. Ulita trista, omenire trista si resemnata, indurand privatiunile cu o crispare surda...

CRAMPEIE DE VIATA (IV), IARNA IN MAHALA

Zapada putina, jupuita de crivat, sporeste impresia cadavrica a ulitei stropita de lumina baloasa a felinarelor. O trasurica bicisnica urnita de o gloaba cat o oaie, tulbura linistea inghetata a serii...Crivatul a maturat trecatorii. N-a rezistat nici batranul covrigar refugiat in birtul unde cativa consumatori sorb din tarie la intervale scurte si fumeaza Marasesti.Frigul intra talhareste in birtul carciumarului si se cuibareste nerusinat langa soba fara lemne. La capatul ulitei, la intersectia cu strada Vasile Lupu, un lant de casute scunde, croite, s-ar zice, dupa modelul unic al mizeriei absolute. Bordeie cu acoperisuri proptite in pietroaie, sa nu zboare...ograzi sordide, fara garduri, unde locuieste, miracol, cate o vaca jigarita din cele sapte biblice, tanjind dupa un strujan. In timpul zilei, intr-o curte cu gardul sezand intr-o rana, un covrigar batran impleteste aluatul in forma de ochelari, in vreme ce nevasta, tacuta, supravegheaza cuptorul primitiv; o balabusta pitica, adevarata boccea de fuste si broboade, toaca putineiul pentru un bot de unt destinat stambaresei, draga Doamne, mai pricopsita.Si cojocarul, in maghernita lui, cu miros de oaie, invarte pe calup caciula de miel sai scutura cu nuiaua pelicica brumarie pentru dugheana negustorului din Targul Cucului. In ceainaria birjarilor, odaita din jurul samavoarului de tinichea, cu mese unsuroase, unde sed si beau apa fierbinte, muscand zgarcit din bucatica de zahar batrani tacuti care-si incalzesc palmele cu ceasca. Si precupete in ciubote barbatesti, purtand incolo si incoace, in mahalaua unde, de nevoie, populatia e.. vedetariana, perechea de rate fara cumparatori.
Afara, crivatul musca din taina noptii. In odaie e cald si tata a mai adus un brat de lemne. In soba limbi rosiatice, dantuiesc intr-o inlantuire ciudata.Intre ferestre, mama a pus carnati de pasla si smocuri de vata.E cald in odaie e bine si miroase a gutui coapte...

CRAMPEIE DE VIATA  (5) NOPTI SI ZILE

Luminile Ciorneiului sunt stinse. Oamenii dorm. Se aud numai in departare cainii latrand la om strain, la duhurile rele. Lumina lunii cade ca zapada-n munti pe biserica din mahala. Numai biserica se inalta treaza in noapte, cu aripi de lilieci si glas de cucuvae. Iarba canta cu greierii tril lung spre cerul stelelor tremuratoare. Cosasii tantaresc din talgere mai mici ca stelele. mirosul ierburilor si al frunzisurilorpune in aerul pornit spre roua miros de zarzare crude. Din ceturile zorilor, soarele somnoros, isi deschide lenes ochii. In clopotnita bisericii liliecii nu mai fac zarva. Noaptea neagra a ramas in urma. Calea Laptelui isi lasa puntea peste noapte. De doarte departe, pornesc caii albi ai zorilor...
Impingand portita cu piciorul - nici o data nu voia s-o onoreze cu mana - mos Chiriac patrunde pe aleea curtii incununata de doi zarzari falnici. Om gras, mos Chiriac! Si, gafaia ca o locomotiva obosita ajunsa in gara. Fusese ceferist in viata lui. In fiecare noapte visa locomotive. Un vis din acesta i-a adus si sfarsitul. A povestit, cu mare greutate, de pe patul de spital... visa ca era pe sine si o locomotiva venea vertiginos spre el... A dat sa se fereasca... dimineata zacea la marginea patului. Dupa doua zile, spital, a trecut in lumea umbrelor...
Ograda casei noastre era destul de mare. Straturile cu trandafiri alesi, inconjurati de globuri galbene si albastre, garofitele frumos mirositoare, lalaele si craitele erai strajuite de tei cu mireasma de basm. Prin iarba, se auzeau de pretutindeni tic-tacurile si zum-zum-murile nervoase ale ganganiilor.
Deodata scartaie portita... E Catalina, fata stambaresei. A venit sa o anunte pe mama ca-i gata capotul. Catalina, din mahalaua noastra... era aproape domnisoara... la 14 ani... Purta o fustita scurta, adica devenise scurta fiindca era veche si stramta, in care soldurile iuti parca zvacneau. O bluza tot veche si cam destramata, fara maneci si trasa in sus de pieptul zvelt. Genunchii, inocenti, juliti de trunchiuri si inverzit de iarba tradau zbantuielele copilariei. Bluza cea stramta era patata de cirese mancate din pom. Asa era Catalina in vremea copilariei...

CRAMPEIE DE VIATA (6) BAHLUIUL

Alba melancolie...  Dar de ce imi amintesc acum de vremea copilariei?... De ce imi amintesc de mos Chiriac, de Cornelusa, fata zglobie de peste drum, de Mihaita, cel cu pacat, de Catalina, cea cu genunchii jupuiti... de odaia in care mirosea a gutui coapte si in care locuiam cu chirie.. . Pentru ca, toate acestea au facut parte din viata mea de copil.Si asta nu e tot!
In vremea copilariei m-am abatut prin Podul Ros. Ce departe de ulita mea imi parea odinioara... Atunci, aici, vegeta o omenire pasnica, de stampa, pitoreasca, din aluatul careia stiam ca se plamadea vanzatorul de "lux american", negustorul ambulant de mere padurete si praz, femeia cu cataveica si baris de plus, ce-si desfacea in Targul Cucului malaiul cald: " douazeci de bani portia!"
Mai era sub podul de lemn al copilariei mele si o apa vijelioasa care misca o moara cum s-ar juca, care transporta proctector dejectiile targului, te ajuta sa buchisesti inotul, ocrotea siesta ratelor si dogoarea nevestelor tuciurii ce se scaldau goale, in dupa amiezile de iulie. Pe atunci Podul Ros nu intrase inca in cronica.Am revazut de curand acest loc si nu am mai recunoscut nimic. Un strat gros de cenusa cazuse peste amintirile mele surazatoare. Si departarea si varsta isi au Pompeiul lor! Lava distantei a nimicit tot ce era mai viu si livresc in evocare...

 

CRAMPEIE DE VIATA (VII), SARBATORI DE IARNA...

Un vartej iscat ca din senin a maturat in rotocoale mari frunzele uscate si batute de bruma din ograda ridicandu-le ca o vijelie in inaltul cerului plumburiu si purtandu-le in departari. Ciorile treceau croncanind in stoluri dese spre padurea Ciricului. Faceau a ninsoare. Vreme s-a schimbat dintr-o data, semn ca iarna se arata nerabdatoare sa-si cearna podoaba alba de omat peste targul inghetat. A nins mult... Drumurile erau troienite cu zapezi mari si cu viscol. Era in decembrie. Oamenii, in imbracaminte groasa, faceau partii printre dunele de zapada sa poata iesi din ograzi. Era in preajma Craciunului si a Anului Nou.

Dupa zile intregi bantuite de viscol si ninsori, soarele bland si cald s-a aratat iar, sus, in crucea amiezii, stralucind orbitor pe bolta senina. Doar gerul mai staruia inca peste Targul Iesilor. Zapada alba si curata, scanteia de-ti lua ochii si scartaia ascutit sub pasi...Sanii usoare, insotite de chiotele copiilor alunecau pe derdelusul din spatele casei. Era in 31 decembrie. Trecuse Craciunul, oamenii sarbatorisera cum se cuvine Nastera Domnului, iar acum asteptau noaptea dintre ani.

Focul ardea in soba, iar lemnele trosneau si ele parca de bucuria acelei nopti. Inca de dinainte de Craciun, tata cumparse din piata Tatarasi un bradut pe care il incarcasem cu globuri lucitoare, nuci invelite in staniol, oua golite de continut pe care mama desenase figuri de clovni, beteala si smocuri de vata. In odaie mirosea a cozonac proaspat. Seara era inghetata si senina. Luna palida lucea sus, pe bolta impanzita de stele. Pe ulita se auzeau clinchete de clopotei si glasuri de copii ce urau pe la ferestre. Tata lasase portita ograzii deschisa, sa poata intra uratorii si mascatii. Erau niste trupe cu harapi, mireasa, imparati, doctor, tigan, care isi interpretau rolurile... Un teatru popular. Din cuptor, mama scosese o placinta mare si rumenita. In departari se auzeau tignale, chiote si uraturi... Era cumpana anilor 1964 - 1965...

CRAMPEIE DE VIATA (8) ULITA

 

Ulita mea era pasnica si tacuta. Rareori era tulburata de navala targului. Era strabatuta de carute cu cai ce veneau de la tara. Convoiul tihnit era o rugaciune murmurata cu buzele ei, iar colbul care-l insotea era suras baljin. Ulitele principale ale targului aveau slujitorii lor, maturatorii care le chiverniseau, stropitori care le spalau, mesteri care le sulimeneau cu smoala si asfalt. Ulita mea se slujea singura. Isi turna apa de ploaie din uluce, isi potrivea parul cu vrabii si chipul ei era firesc. Era o umila si nestiuta ulita de margine de targ. Acolo am hoinarit in voie cu tovarasii de joaca. Acolo am privit cele dintai pasari si am ascultat cele dintai ciripituri. Acolo mi-au privit ochii freamatul padurii de aur al flacarilor din soba potolindu-se, prefacut in toamna aramie, motaind scuturat in rodii de rubin - si adormind cenusa.
Straiele baietesti mi-au fost cea dintai armura. Intaia coroana, din hartie, iar sceptrul, o varga si alungarea motanului, prima biruinta. Ajunsesem voievod al ograzii. Ograda eram eu si-i supuneam pe toti. De la motan, catel, artarul cel batran si teii cei falnici. Iar fructele parguite din pomi, imi erau tot mie supuse...
Era un inceput de aprilie. Ulita se imbracase cu soare. Priveam primavara. Stiam acum ca primavara e o duminica a pamantului si ca florile pomilor sunt dragalase ca surasul unei tinere fete. Cazute de pe crengi, ele tot rad...

 

CRAMPEIE DE VIATA (IX), ULTIMA TRECERE DINTRE ANI IN MAHALA

De undeva, de la casele din preajama, se aud copiii urand, tragand buhaiul, haind si pocnind aprig din bici. Din departari se ingana, puhaind din corn, ursarii, cerbii, caiutii sau caprele cele impodobite cu suvite de hartie creponata. O bataie de tobe s-a oprit cu mare zarva la poarta Cornelusei si alta, mai navalnica, la usa Marianei, fata lui nenea Zaharia. Freamata mahalaua de glasul uratorilor si clinchetul clopoteilor, de mugetul buhaielor si ropotul tobelor. Uratorii intrau in ograda gospodarului pe poarta larg deschisa si paseau in liniste pana sub streasina casei. Cel care trebuia sa ure se apropia de fereastra si cu glas nazal,de popa raspopit, incepea rar si raspicat o uratura din timpurile cele vechi. Din cand in cand ridica talanga deasupra capului si o scutura cu putere. Doi flacai si-au potrivit in liniste buhaiul si si-au pus la indemana carafa cu bors pentru a-si uda palmele din cand in cand. Dubasii s-au asezat in randul doi, gata de atac.Tiganul si-a ridicat vioara sub barbie, asteptand cu totii, ca la comanda, indemnul uratorului.
- La ureche clopotei, roata mare mai flacai! Si, intr-un glas, au izbucnit cu totii haind prelung.Tobele au inceput deodata sa rasune de tremura sticla la ferestre, buhaiul sa geama prelung, iar in mijlocul ograzii harapnicul sa trosneasca naprasnic. Lumina sporea in odaie si umbre grabite se agitau in dosul perdelei. Plugul cel mare era asteptat cu bucurie si nerabdare. Cand uratura se sfarsea, tiganul nu se lasa prea mult rugat si-i zicea un joc de cadeau turturii de la streasina. O alta trupa de ursari, formata numai din trei oameni juca in ograda lui Braiescu, carutasul. Ursarii purtau costum cusut in hurmuz si margele, cu zurgalai marunti la vipusca, incinsi cu brau lat si rosu de lana, cu oglinzi si centuri cu clopotei puse in curmezisul pieptului. Pe cap purtau coif inalt, cu tugui inflorat si in varf cu basica umflata de porc. Obrajii le erau negri de taciune, iar ochii le luceau in cap de veselie. Loveau tobele cu vesca de pamant, de genunchi, de cot, de umar, cu o repeziciune si o indemanare de neinchipuit. Aceasta a fost ultima trecere dintre ani petrecuta in mahalaua Ciorneiului...

 

CRAMPEIE DE VIATA (X), ULTIMELE ZILE IN ULITA CIORNEIULUI

Parca se revarsau apele intunecate ale unui torent in curgerea solemna a unui fluviu...Se intampla ceva care schimba ritmul obisnuit al vietii. Ce urma sa se intample tulbura vechi si tihnite intocmiri de viata. Trebuia sa parasesc teii cei falnici, artarul cel batran, zarzarii ce incadrau aleea principala, iarba cea grasa din care tasneau soparle, aratandu-se o clipa in lumina, lasam acolo simfonia fosnetului acelei ierbi din care un brotac verzui si curios privea cu ochi holbati si intrebatori. O lasam acolo pe matusa Chiriac, o batranica de treaba pe care o mai necajisem cu poznele mele..Matusa Chiriac..marunta, cocarjata de ani, pasind ca o umbra, rostuia in legea ei treburile casei. De fapt, nici nu avea prea multe, dupa ce mos Chiriac trecuse in lumea umbrelor.
Toate acestea si inca multe altele trebuia sa le las acolo, in locul unde vazusem stralucirea soarelui, unde ascultasem intaia oara trilurile pasarilor...Nu ma puteam razvrati impotriva vietii. Aceasta plecare de acolo o priveam ca pe o fatalitate, dar imi ziceam ca asa trebuie sa fie. "Ne mutam la bloc", zise tata intr-o dupa amiaza cand intra in casa. La bloc... Cine naiba mai inventase si blocurile astea? Nimic nu-i mai grav, mai trist, decat sa-ti lasi trairile in voia sortii.. Acolo, in mahalaua Ciorneiului, in fiecare zi am trait o desfatare a copilariei si ceea ce simteam atunci nu era un volum anost de pareri de rau, ci o stralucitoare colectie de amintiri placute. In mintea mea de atunci, credeam ca ceasta schimbare imi va amputa viata. Mai tarziu am inteles ca viata e o calatorie. Te opresti undeva dar, nu te fixezi nicaieri. Maria Sa Timpul te poarta prin alte halte ale vietii. A doua halta a vietii mele a fost o oprire de vreo 20 ani in blocul din Podul Ros. Da, aceasta calatorie banala, se transforma pana la urma intr-o splendida aventura... O aventura a vietii.

 

CRAMPEIE DE VIATA  (11) O LUME NOUA

 

Escavatorul gemea adanc, muscand lacom cu dintii de fier ai cupei, bucati mari de pamant. Un paienjenis de curele si roti se invarteau ametitor, scuturand masinaria din toate incheieturile. Sus, pe masina, o femeie misca de zor niste manete. Purta o salopeta plina de pete de ulei, iar pe cap o sapca panosita tresa pe ochi. Accelera motorul pana la refuz, iar dintii de otel musca nebuneste din lutul galben. Dupa o bucata de vreme masinaria se opri. Plina de naduseala, femeia cobori de pe escavator si se retrase la umbra, sub frunzisul prafuit al unui pom incovoiat. Isi sterse mainile cu o bucata de bumbac. Din salopeta ce mirosea a motorina scoase o tigara pe care o rasuci usor intre degete. Scapara un chibrit, trase fumul adanca in piept, urmarind cum un buldozer aduna pamantul ce urma a fi incarcat intr-o basculanta. La un moment dat, sari in picioare, trease o injuratura birjareasca si-i zise celui de pe buldozer:
- Misca-te, Ioane mai repede ca ne prinde noaptea...
Pe asa un santier se afla blocul in care ne mutasem. Abia spre seara se asternea linistea.Ma inscrisesem la scoala cea noua din cartier. Adevarul e ca vreme indelungata nu m-am putut acomoda nici cu noii colegi, nici cu prefesorii si nici cu locul care mi se parea auster.
- Esti cumva elev aici, mon cher? ma intreba intr-o zi un barbat mustacios si carunt, gasindu-ma in curtea scolii.
- Da, tovarase profesor... i-am raspuns sfios.
- Ai grija de te tunde chilug, baietica, altfel nu intri in scoala...
Si a trebuit sa ma tund.
Imi facusem prieteni printre copii din bloc si din cele doua blocuri invecinate.
In linistea serii, stateam vara pana tarziu si spuneam povesti nascocite cu strigoi si fantome. Intr-o seara, mai tarziu, o boare slaba de vant se cuibari fosnind usor intre niste balarii inalte. Fiori reci mi-au cuprins trupul. Stiam ca noaptea bantuie duhuri necurate si m-am cutremurat, facandu-mi cruce cu limba.
Luna rasarise de mult, rotunda si plina, iar Carul Mare se rotise binisor in jurul oistei.Un chicotit stapanit de femeie razbi din balariile inalte si doua umbre se desluseau harjonindu-se. La un timp se asternuse tacerea. Stateam nemiscat cu rasuflarea sugrumata de emotie. Buruienele frematau intr-o zbatere nepotolita. Ma frecam la ochi si parca nu-mi venea a crede."Or fi nalucile noptii", dar nu, totul era aievea.
Zile si saptamani intregi m-am intrebat cine or fi fost cei doi? Nu am aflat niciodata...

 

 

CRAMPEIE DE VIATA (XII), PRIMA PALMA LA SCOALA SI PRIMA INTALNIRE

Pe strada asta, unde pamantul era scormonit de tot felul de masinarii, unde se demolau vechi cosmelii, turnandu-se fundatii pentru noile blocuri, denumita pompos Aleea Decebal, parte din marele cvartal Dimitrie Cantemir, a vietuit ani buni copilul care am fost. Prin aceste locuri au trecut vieti de oameni, s-au consumat intamplari... mai mici sau mai mari, ca pretutindeni in lume. Ce altceva e o strada, daca nu o lume? Un loc care a devenit acum, marea mea caseta cu amintiri.
Am pasit sfios in curtea noii scoli la care ma inscrisesera ai mei, loc ce a insemnat pentru mine, ani si ani, cuvintele „la scoala”. Era vechea cladire a Liceului D. Cantemir, actulmente Scoala 23. Aici am dobandit in anii de „primara” si mai apoi de gimnaziu, de la profesori excelenti, dar totodata si severi, o groaza de invataturi pe care nu le-am uitat nici astazi. Nu pot spune ca am fost un sfant si, ca toti copiii, mai faceam si nefacute.
Intr-o seara de toamna tarzie, cu un grup de tanci de teapa mea, ne-am propus sa gasim chistoace de tigara si sa le aprindem. Zis si facut! Ginion, insa! Invatatoarea mea, tocmai iesia pe poarta scolii. Nu stiu ce au patit ceilalti colegi de „pipa”, dar eu am fost chemat a doua zi la cancelarie.
A doua zi, imediat dupa ora 8 m-am infiintat la usa cancelariei. Nu am asteptat mult si din incaperea destinata profesorilor a iesit o matahala de om, gras ca un bucatar de la popota armatei, cu ochi jucausi ca niste margele negre, cu sprincene stufoase si impreunate la baza nasului.
- Te tii de prostii, mai baietas!
N-am apucat sa ingaim ceva, ca o palma zdravana m-a facut sa vad o ploaie de stele verzi si o droaie de chistoace aprinse imi dantuiau in fata ochilor. Imi luasem pedeapsa pentru nesabuinta mea.
Revad cu ochii mintii blocul in care a locuit Marinela, copilita care mi-a inmultit intaia oara in viata bataile inimii.
In serile de toamna, cand aerul mirosea a fructe date in parg, behaiam pe la fereasta ei tot felul de cantece la moda la acea vreme.
Tot de Marinela se leaga si amintirea primei mele intalniri sentimentale. Locul ales era in coltul strazii, in dreptul unei sifonarii. Citisem eu intr-o carte ca o mare contesa intarzia mereu pe la supeuri din pricina unor migrene ingrozitoare. Nu stiam ce inseamna cuvantul migrena, dar imi placea a naibii de tare.
M-am pregatit cu sarg pentru intlnire, ba am imprumutat de la un baiat mai mare o cravata cu zgarci, neagra si subtire cat o ata. Am hotarat sa intarzii intentionat, pentru a putea spune ca intrzierea se datoreaza „unei migrene ingrozitoare”. Credeam ca la auzul acestor vorbe, Marinela va ramane muta de admiratie.
Ajuns la locul intalnirii m-am apucat sa-i explic de ce am intarziat. Fata s-a uitat la mine cu privirea ei albastra, s-a repezit la mine si m-a tras cu putere de cravata, intinzandu-i zgarciul la maximum.
Cand i-a dat drumul, nodul cravatei m-a plesnit peste omusor si, taindu-mi rasuflarea, n-am mai reusit sa-i spun ca am intarziat din pricina „migrenei” ingrozitoare.
Marinela a scos limba si mi-a intors spatele. Eu am facut un lucru nedemn pentru un barbat adevarat: am inceput sa ma smiorcai. Prin geamul sifonarie, nea Gelu Cap de Mort (asa era poreclit pentru ca avea o fata de craniu), se zgaia la noi si se stramba de ras. Ce l-am urat in momentele alea…
Cu Marinela n-a iesit nimic, dar am ramas buni prieteni pana cand s-a maritat. Am fost cavaler de onoare la nunta ei.

 

Vizualizări: 210

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor