Corneanu, ofiţer criminalist experimentat care participase de-a lungul carierei începute în urmă cu mulţi ani la sute de cazuri complicate, fotografiază, caută amprente, face măsurători. Examinează cu atenţie fiecare obiect din cameră, încearcă refacerea intinerariului parcurs de asasin, cercetează minuţios fiecare loc pe unde presupune că acesta a trecut, cu speranţa găsirii chiar şi a celei mai mici urme care să vorbească despre el.

- Ieremia !, i se adresă criminalistul lui Marciuc.

- Da, Corneanule !

- Am ceva important... Câteva fire de păr în mâna dreaptă a victimei. Sunt scurte, patru-cinci centrimetri.

Toţi se apropiară să vadă descoperirea…

- E clar, conchise Trifan, care era ochi şi urechi la cele ce se discutau. Pesemne, victima i-a opus o oarecare rezistenţă criminalului în momentul în care a atacat-o. L-a prins de păr şi a rămas cu câteva fire în mână.

- Îhî…, aprobă criminalistul.

Firele de păr constituiau o urmă preţioasă. Duceau la o primă constatare: asasinul era fie bărbat, fie, mai puţin probabil, o femeie tunsă scurt, bărbăteşte. În orice caz, un alibi pentru bătrânică, ea avea părul lung şi complet alb. Expertiza criminalistică în laborator a firelor de păr va face lumină şi în ce priveşte sexul criminalului.

- Doamnă, i se adresă femeii Marciuc, unde vă aflaţi între orele optsprezece şi nouăsprezece ?

- În apartamentul meu, la bucătărie, pregăteam ceva de mâncare.

- Nu aţi auzit niciun zgomot, nimic suspect, aici ?

- Nu, răspunse bătrâna sec.

- Aveţi cumva cunoştinţă despre lucruri de valoare pe care

Femeia îl întrerupse.

- Lucruri de valoare foarte mare nu cred că aveau.

Bătrâna trecu într-un alt dormitor. După ea, şi Marciuc.

- Televizorul e aici, casetofonul, la locul lui. La fel şi aspiratorul. Frigiderul, l-am văzut, e în bucătărie…, făcu un scurt inventar femeia. Ah, căsuţa de bani ! Acolo îşi păstrează şi cele câteva bijuterii pe care le au..., îşi aminti aceasta. Ajunse în sufragerie, unde ştia că este locul casei de bani. Obiectul era încuiat, nemişcat. “ NuNu cred să lipsească ceva”.

Comisarul zăbovi o clipă în faţa tabloului mare, peisajul de toamnă, o copie foarte reuşită după o renumită lucrare a unui mare pictor clasic român. Îi plăcea. Iubea arta. Admiră apoi bibelourile de porţelan dintr-o vitrină şi privi câteva fotografii pe care le găsi într-un album mic. Erau amintiri de familie. Scoase la întâmplare o carte din bibliotecă şi o răsfoi. Gândul, însă, îi era cu totul în altă parte. “ Frumos apartament ! Mare şi frumos !” Şi-ar fi dorit şi el unul ca acesta.

Aşadar, se pare că jaful putea fi şters de pe lista posibilelor mobiluri ale crimelor. Marciuc făcea eforturi mari pentru a păşi pe o pistă favorabilă. “ Să fie vorba despre o răzbunare din dragoste ?“, îi trecu prin minte. “Vreo poliţă mai veche plătită inginerului sau femeii de vreun fost iubit al acesteia ?” Ipoteza i se părea plauzibilă dacă se gândea la faptul că fusese omorâtă şi fetiţa, o fiinţă nevinovtă care, chiar dacă ar fi rămas în viaţă, n-ar fi putut să vorbească despe cele întâmplate.

- Ştiţi, cumva, prieteni de familie ori alte cunoştinţe care îi vizitează...

- Foarte rar, colegi de serviciu de-ai lui Eduard mai vin pe aici, joacă o tablă, un şah

- Dar, nu v-a spus doamna Stavru, din câte am înţeles eraţi prietene bune, avea încredere în dumneavoastră, deci, nu v-a mărturisit dacă până să se căsătorească a avut vreun iubit, vreun bărbat la care ţinea ?

Femeia făcu ochii mari, a mirare.

- Amintiţi-vă doamnă ! Lucrul ăsta cântăreşte mult în balanţa cercetărilor.

Bătrâna depuse un efort de gândire.

- Da, daîmi amintesc. Da, sigurMi-a vorbit odată, mai demult, despre trecutul ei nu prea îndepărat. Doi tineri o ceruseră în căsătorie. Doi bărbaţi care au fost rivali şi care, din câte îmi spunea Simona, chiar au avut cândva un mic conflict pe seama ei. Pe unul îl iubise mult. Celuilalt însă, după cum mi-a spus, nu i-a acordat o prea mare atenţie, nu o interesase, lucru ce făcut ca acesta să devină oarecum invidios pe primul, şi, într-un fel, pe ea să o dispreţuiască. Apoi, a apărut în viaţa ei Eduard, de care s-a îndrăgostit şi mai tare. A renunţat dintr-o dată la cei doi.

Comisarul considera că făcuse primii paşi pe pista care putea să-l ducă la aflarea adevărului, deşi era convins că nu trebuiau neglijate nici alte ipoteze.

 

 

Corneliu-Victor Drăghici

 

- va urma -

Vizualizări: 64

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de November pe Decembrie 3, 2012 la 9:15am

Interesant e faptul ca nimeni pana acum nu-si pune problema sotului. In crime de genul asta ...primul suspect e sotul.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor