Comisarul se apropie de cadavru. Era vorba despre un om tânăr, de aproximativ treizeci de ani. Un lucru îi părea ofiţerului curios: bărbatul fusese omorât cam în acelaşi timp sau la câteva zeci de minute după ce fuseseră asasinate soţia şi fiica inginerului. Să existe vreo legătură între cele două cazuri ? Cine este acest Petre Ilarie ? Este, oare, unul dintre cei doi tineri despre care îi vorbise bătrâna doamnă Dumitrescu ? Dacă da, care dintre aceştia ? De ce fusese omorât şi de către cine ?

Există posibilitatea – raţionă comisarul – ca Petre Ilarie să nu fie niciunul dintre tineri, şi deci să nu fie nicio legătură între cele două cazuri, totul să se datoreze purei întâmplări, o coincidenţă stranie, de fapt, nici numele omului nu era vreunul dintre cele pe care le spusese bătrâna. Dar dacă aceasta uitase ? Memoria îi putea juca feste... La fel de bine, există deci şi posibilitatea ca tânărul ucis să fie fostul iubit al Simonei Stavru, iar cel ce i-a ucis, atât pe el, cât şi pe femeie şi fetiţă, să fie celălalt tânăr, căruia Simona nu-i acordase atenţie, răzbunându-se în felul acesta pentru decepţia în dragoste şi, evident, plătindu-i o poliţă şi inginerului.

Lucrurile păreau extrem de complicate, încâlcite. Ofiţerul era oarecum în dilemă. Unde să caute ucigaşul ? Cum să plece pe urmele lui ? De unde să înceapă drumul sinuos şi plin de necunoscute pe care îl presupune prinderea unui asasin ?

Corneanu îşi începuse de mai mult timp cercetarea criminalistică, o treabă care poate contribui hotărâtor la clarificarea problemelor, la aflarea adevărului.

- Priviţi !…, zise criminalistul, arătând un geam de ceas de formă hexagonală, din cristal, ingenios sculptat pe margini, pe care îl găsi undeva în apropierea cadavrului.

Nu era al profesorului, pentru că ceasul de la mâna sa stângă avea geam, funcţiona. S-ar părea, aşadar, că este vorba despre geamul de la ceasul criminalului. Marciuc îl examină cu atenţie. Un ceas cu un geam asemănător sigur mai văzuse undeva... Încerca să-şi amintească unde... După câteva momente de gândire, brusc îşi scoase telefonul mobil şi formă un număr.

- Alo, Trifane

Convorbirea cu tânărul ofiţer, care încă aştepta maşina de la medicina legală şi pe inginer, fu scurtă. Apoi, la îndemnul comisarului, Trifan se duse în sufragerie şi începu să răsfoiască atent albumul de fotografii.

 

***

A doua zi de dimineaţă, în birou era doar inspectorul... Bucuros că e singur acolo, că nu-i tulbură nimeni gândurile. De fel, este un om sociabil. Uneori, însă, doreşte singurătatea. În momentele acelea, evadează imaginar din lumea prezentă, rea şi ostiă, într-o lume doar a lui, ireală şi bună, uitând de stresul din fiecare zi, eliberat de poverile pe care i le pune în spinare viaţa zbuciumată de poliţist. Stătea pe scaun şi privea undeva într-un punct, pe peretele din faţă. Avea pe birou o ceaşcă de cafea aburindă, din care sorbea când şi când. Îşi aprinsese şi o ţigară. N-a dormit toată noaptea. A avut de lucru. Umblase mult. Abia spre dimineaţă a reuşit să pună capul pe birou şi să doarmă vreo oră. Ceilalţi plecaseră acasă. A rămas singur, să-l aştepte pe ingier, care promisese decuseară că va veni la poliţie de dimineaţă. Atunci, Stavru n-a putut să discute prea multe cu poliţiştii. Şi-a cerut scuze pentru asta. Era vizibil marcat şi, de aceea, inspectorul a anunţat la punctul-control al unităţii ca în momentul în care vine să fie îndrumat spre biroul său.

Câteva ciocănituri în uşă îl făcură să tresară. Acestei porniri involuntare îi urmă un “da” amabil, semn că este voie să se intre. Uşa se deschise şi apăru inginerul... Un bărbat înalt, brunet, cu ochii albaştri, pe faţa căruia se putea citi o mare tristeţe.

- Bună ziua, domnule inspector.

- Bună ziua, răspunse ofiţerul. Luaţi loc, domnule Stavru, mai zise acesta,

arătându-i un scaun.

Omul se aşeză, oftând. Urmă un scurt moment de tăcere. Cel care sparse liniştea fu Trifan:

- Vă aşteptam. Doriţi o ţigară, o cafea ?

- Vă mulţumesc... O ţigarăCafea, nu. Am băut foarte multă azi-noapte.

Omul avea faţa lividă, se vedea că este obosit.

- Poftiţi ! îi întinse poliţistul un pachet de ţigări şi o brichetă.

Inginerul îi mulţumi şi îşi aprinse o ţigaretă. Trase un fum... Tutunul părea că îi face bine.

- Domnule Stavru, aş vrea să intrăm în miezul problemelor. Vă simţiţi în stare să discutăm acum ?

- Sigur. Doar de-asta am venit. Şi, pe deasupra, interesul este, în primul rând, al meu, nu ?

Între timp, în birou intră şi agentul Bujoreanu, care dădu bună ziua, apoi se aşeză pe un scaun.

- Atunci, să începem, spuse inspectorul. Bănuiţi pe cineva ?

- Am stat mult şi m-am gândit cine ar putea să fie în spatele celor întâmplate. În zadar însă… Nu, nu pot să-mi dau seama.

- Prieteni care vă vizitează aveţi ?

Omul oftă, apoi zise:

- Da. Colegi de serviciu care vin pe la mine din când în când. Insă, nu pot să bănuiesc pe vreunul. Nu găsesc motivul pentru care ar fi făcut-o.

- Aţi observat în ultimul timp vreo modificare în comportamentul soţiei ?

- Nu.

- Dar… numele Petre Ilarie vă spune ceva ?!

Inginerul stătu pe gânduri câteva clipe. Apoi, dând din cap, spuse:

- Nu. N-am auzit de numele ăsta până acum.

 

Corneliu-Victor Drăghici

 

- va urma -

Vizualizări: 58

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de November pe Decembrie 3, 2012 la 11:09am

Mda! Inca nu am gasit nimic...ar fi prea banal sa fie sotul...ma stept la o rasturnare de situatii..

Comentariu publicat de November pe Decembrie 3, 2012 la 9:23am

Sa stii ca eu comentez pe masura ce termin fiecare capitol....Ma verific, sa vad daca am fler! Imi place, m-a prins! Documentat redata munca ofiterilor de politie. Ma intorc acum sa verific in capitollele din urma ...un nume de barbat "mai putin obisnuit" cum spunea batrana Melania.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor