Deşi venise luna octombrie, serile erau destul de calde, cerul senin, spuzit de stele. Privit de sus, de pe colină, oraşul părea în noapte o vatră cu mii de tăciuni aprinşi. Zgomotul maşinilor ce se perindau pe străzile întortocheate semăna izbitor cu zumzetul unui roi de albine întărâtat. Becuri mari, aprinse, instalate din loc în loc pe marginea trotuarelor, trimiteau lumina asupra asfaltului, dându-i străluciri stranii. De mai bine de o oră întunericul se aşternuse deasupra oraşului ca o mantie neagră şi apăsătoare, dar forfota nu contenea. O mare pestriţă de oameni de toate vârstele umplea localurile, magazinele, trotuarele. Pe aleile parcurilor, perechi de îndrăgostiţi se plimbau până către miezul nopţiiViaţa obişnuită a urbei la o asemenea oră din seară. Nimic din toate astea nu prevestea însă ce avea să se întâmple, peste puţin timp, în oraşul acesta liniştit din Podişul Getic

 

***

Telefonul inspectorului Trifan începu să sune... Îşi alesese ca sonerie o melodie care imita sirena maşinilor de poliţie... Era obişnuit cu semnalul... Ieşise cu puţin timp înainte din baie, făcuse un duş. Era sigur că îl sună Ramona, prietena sa, stabiliseră să meargă împreună la un restaurant, unde să rămână până mai târziu.

Îşi privi ceasul. Era ora 20 şi cinci minute. Bucuros că nu întârziase, întâlnirea era stabilită pentru ora 21, la ea acasă, se îndreptă spre noptieră fredonând o melodie veselă. Privi displaiul telefonului... Număr privat... Aha ! Se ţine de şotii, gândi tânărul ofiţer.

- Alo, Alexandru la telefon. Cu cine am deosebita onoare ?!, glumi el, accentuând ultimele două cuvinte.

- Trifane, mă auzi ?!, răsună în receptor o voce de bărbat.

Ofiţerul rămase descumpănit când realiză că în ureche îi strigă şeful său, comisarul Ieremia Marciuc. Observă o precipitare în glasul acestuia şi înţelese că la mijloc e o treabă serioasă. Ei drăcie ! Ce-o mai fi ?!, îşi zise în gând. Apoi, la telefon:

- Am onoarea să vă salut, domnule comisar ! Ce s-a întâmplat ?!

- Avem treabă, băiete. Ia-ţi maşina şi vino repede la birou. E vorba despre două omoruri..., în Ostroveni. Îţi spun mai multe când ne vedem, mai adăugă şeful şi închise.

Trifan căzu pe gânduri când auzi vestea asta care îl cam luă pe nepregătite. Crimele fuseseră comise în zona pe care o avea în responsabilitate. La început, normal, nu îi convenise, chestia asta îi dăduse planurile peste cap... Faptul că trebuia să renunţe la întâlnirea cu Ramona nu îl încânta. Apoi, însă, dintr-o dată, o mare curiozitate, legată de cazul ivit, pusese stăpânire pe el. Totul devenise extrem de interesant...

Se îmbrăcă repede şi, înainte de a pleca, formă numărul de telefon al Ramonei, îi explică situaţia neprevăzută ce intervenise, ea nu se supără, era deja obişnuită, nu se întâmpla asta pentru prima oară.

Ieşi, încuie uşa, coborî în grabă scările şi se duse la maşină. Bolta cerului înstelată... Un peisaj feeric ! Porni maşina şi demară înspre sediul poliţiei.

 

***

 

În birou, pe tânărul ofiţer îl aşteptau, împreună cu Marciuc, procurorul Diaconu şi medicul legist Ralea. Mai trebuia să vină criminalistul Corneanu. Îi cunoştea pe toţi, lucraseră împreună la câteva cazuri, unele destul de dificile.

Nu dură mult timp şi autospeciala criminalisticii, cu sirenele şi girofarul în funcţiune, porni înspre locul cu pricina. Pe drum, şeful îi dădu şi alte amănunte lui Trifan. Aşa află că nenorocirea avusese loc în apartamentul tânărului inginer Eduard Stavru, iar victimele erau soţia şi fiica acestuia.

Chipul inspectorului trăda o puternică undă de tristeşe. Îl cunoştea pe inginer. Într-un oraş mic precum acesta, nici nu e de mirare, fiecare se cunoaşte cu fiecare... Ofiţerul era mişcat de veste. Se vedea asta de la o poştă... În fond, şi poliţiştii sunt oameni. Au şi ei sentimente..., însă pot să ascundă uşor trăirile, să afişeze o atitudine de indiferenţă, de nepăsare, chiar şi atunci când au de-a face cu cazuri grave precum acesta. Dar, în străfundurile fiinţei lor, sunt zguduiţi. Trifan este un sentimental. “ Cum e posibil ca soarta să fie atât de dură ?!”, îşi zise.

Maşina opri la un semafor. Marciuc şi procurorul discutau ceva legat de caz. Ceilalţi tăcuseră. Apăru culoarea verde şi maşina demară. În mintea lui Trifan se derulau ca într-un film de arhivă câteva întâmplări înviate din negura amintirilor. Îi reveni clar în memorie momentul în care îl cunoscuse pe inginer. Cu vreo trei ani în urmă, la poliţie venise un tânăr care se prezentase sec: “inginerul Stavru”. Era căsătorit de puţin timp şi făcea nunta. Îl căuta pe subcomisarul Poenaru, dar Poenaru era plecat, în birou îl găsise doar pe el, pe Trifan. I-a lăsat un plic în care a pus o invitaţie de nuntă şi l-a rugat ca atunci când se înapoiază subcomisarul, să-i dea plicul. Inginerul îi făcuse o impresie bună, plăcută.

 

Corneliu-Victor DRĂGHICI

 

 

 

- va urma-

Vizualizări: 50

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de November pe Decembrie 3, 2012 la 9:07am

Atmosfera de inceput a unui policier. De mult nu am mai citit un roman politist, desi iubesc suspansul. Sa trec la partea a II-a...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor