pentru că ieri am îndrăznit să te iubesc,

până dincolo de linia unui orizont în care

spaţiul şi timpul s-au comprimat aducandu-ne împreună,

azi, acum, trebuie să te urăsc

şi respectând toate legile simetriei

voi începe să te urăsc aşa cum te-am şi iubit:

cu patimă, cu lumină şi întuneric, cu teamă şi bucurie

 

trebuie să te urăsc, cu siguranţă, astfel, dumnezeu va fi fericit,

iar conştiinţele noastre vor flutura în vânt în semn de pace,

doar mâinile mai au curaj să se îmbrăţişeze pe furiş de rămas bun,

de-acum fiecare pas unul spre altul ne va îndepărta, tot mai mult,

vom deveni invizibili, ne vom pierde coordonatele, vom rătăci

şi nu vom mai şti din care cer cad peste noi lacrimile

raiului în care credeam cândva

 

acum, îmi sorb aşteptările dintr-un cristal de bohemia,

picătură cu picătură, încerc să-mi amintesc gustul tău,

mă amăgesc că mă satur de tine şi mă umplu doar de absenţa ta,

zadarnic răsar cu degetele pe ziduri ferestre spre noi,

pe varfuri întră doar amurgul desenând

vitralii stranii, prin care îţi mai recunosc doar umbra,

îmi face semn să tac şi să aştept,

până se va naşte lumea care va putea, în sfârşit,

să ne cuprindă toate cioburile

 

Vizualizări: 38

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor