Crud

          Un accident banal era cât pe ce s-o pună pe soacră-mea în postura de a-şi căuta noră. Sărăcuţele pretendente, mă apucă mila numai când mă gândesc prin ce furci caudine ar  fi trebuit să treacă dacă dădeam colţul! Norocul lor că nu l-am dat! Oricum, evenimentul - m-a buşit unul cu maşina până la porţile Raiului - mi-a adus socruţa de la băi, acasă. Eu fiind în spital, se impunea întrebarea, legitimă de altfel,  cine-i găteşte odoraşului ei, odoraş cu tâmplele ninse din pricina unei jumătăţi de secol cocoţate-n capul lui.

          Cu oscioarele intacte şi muşchii tumefiaţi, sătulă de gustul de leşie al spitalului şi lihnită de foame, ajung acasă în cuibuşorul meu, oază de linişte şi nebunii.

        –  Da n-ai slăbit deloc, drrăguţă , mă întâmpină mama-soacră. Hai fuguţa că se răceşte mâncarrea!

          Mirosurile ademenitoare îmi pun creierul pe stand by, nu-i răspund că eu    n-am nevoie să slăbesc, când apare cu mămăliguţa aburindă o iert de toate păcatele. Urmează cornul abundenţei: ciorbă din găină de curte,  asortată c-un ocean de smântână , bulgăraşi de brânză  aidoma celor din reclame, ficăţei traşi la tigaie într-o lingură de unt şi-un căţel de usturoi , salată de vinete şi un platou cu gogoşi.

          Soţul meu este în delir, iar eu nu-mi pot acuza soacra de rea intenţie deoarece  am intoleranţă la lactoză, iar fiu-su adoră lactatele! Mă apucă ameţeala când văd dansul boabelor de grăsime din ciorbă , cum se sparg şi cum se înlănţuiesc iar, atunci când al meu se înfruptă din ea, şi sârbă-mi   joacă  ielele în cap pentru că ciorba e albă, albă ca halatele asistentelor, albă ca zăpada, albă ca buclele soacrei care se cruceşte de douăzeci şi cinci de ani că nu pot bea lapte: „Da cu ce te-a alăptat, drrrăguţă, cuscrrra? Nu cu ţâţă?” Ţâţă, neţâţă îmi pun o lingură de salată de vinete în farfurie, alături de una de mămăliguţă pentru că pâine nu-i , doar doar i-oi da ceva de lucru stomacului căruia-i crescuseră  dinţi şi gheare. Verde şi galben văd în faţa ochilor, apoi tot învârtind în farfurie culorile se fac una, una vâscoasă cu picăţele albe de la solzişorii de ceapă, una buraticie  ce pare a fi mâncare ce-a mai fost mâncată odată!

         – Ia măcar  un ficăţel, dacă nu mănânci şi tu ca toţi  oamenii, observă şi ea că asocierea mămăliguţei cu salata de vinete nu-i una fericită . O lingură de unt atât am pus …

Proaspăt întoarsă de la porţile Cereşti , porţi închise pentru mine, nu mă hazardez să gust şi refuz timid ridicând din umeri a neputinţă. Doamna  îşi ridică şi coboară mâna a lehamite, plescăie din buze, semn că ar mai fi ceva de spus dar se abţine , mutându-şi concentrarea către fiu-su care-i  savurează bucatele.

         –  Ca un rege am mâncat, ca-un-re-ge! Gogoşi nu mai pot!

Gogoşile! Salvarea mea! Ador gogoşile! Rotunjoare, ca nişte bobocei  pudraţi  şi gătiţi  de logodnă, umplute cu dulceaţă de cireşe amare, dulceaţă ce mi se prelinge pe buze, aromate cu un deal de vanilie, gogoşile mă fac să uit de mine, de durere, de vânătăile care-s ca ciupercile după ploaie, îmi iert toţi duşmanii şi văd viaţa în roz.

           – Au lapte, îs frământate cu lapte, nu ies aşa uşoare şi  pufoase dacă nu le pui lapte . Remarca este spusă  apăsat, tehnic,  fără nicio o urmă de emoţie, ca un răspuns la o întrebare despre gogoşi. Iar eu n-am întrebat-o nimic! Nimiiic!

Îmi duc viaţa-n roz la baie, unde dau la raţe cât cuprinde,  moment  în care trei idei îmi prind rădăcini în cap, primele-s gemene  şi se referă la „dumneaei”:  „Cum să fac s-o trimit pe  Lună?!  ”, pe-a treia am uitat-o.

          – Găbiţă, mâine vreau să fac pomenire pentru răposaţi. Nu alegi tu grâul?L-am lăsat în bucătărie.  Nu zic da, nu zic nu, stau cu mâinele bălăbănind pe lângă corp, nu ştiu ce să fac cu ele, parcă-s braţe de maimuţă, lungi, lungi. Când or fi crescut?

Strecurată printr-un ciur luna nu-i, e rotundă şi pufoasă ca o gogoaşă uriaşă când se uită la mine cum aleg grâul de neghină. Şi munţii din lună sunt doldora de cireşi, cireşi cu cireşe amare, iar dulceaţa curge în pâraie negre şi amărui. Gogoşile-s ca fragii, le culeg, le trec prin pârâu, îmi ling degetele şi mă trezesc cu nasul în grâu.

          Răposaţii soacrei mele sunt cinci la număr: părinţii şi cei trei soţi. Al patrulea e în viaţă, încă , se uită la televizor cum se bat doi varani de Komodo. Mă priveşte cu milă ( am cearcăne până la genunchi) îmi spune „Sărmâna!” apoi tace  pentru că a învăţat să tacă. Nu las sacoşa cu cele patru kile de grâu din mână pentru că n-aş şti ce să fac cu mâinile, aşa, plimb grâul din stânga în dreapta în aşteptarea doamnei care-şi face siesta de dimineaţă în baie. Când apare, elegantă şi distinsă ca o împărăteasă, se liniştesc şi dragonii din televizor , nenea stă pe fotoliu parcă ar aştepta trenul ce tre să vină dintr-o clipă în alta, iar eu plimb grâul. Sentimentul că-s maimuţă nu mi-a trecut , braţele mi-s tot lungi, am un ghem de câlţi în gură pe care-l scap când mama soţului meu îmi zâmbeşte.

        –  Ai ajuns?  Drept răspuns dau din tărtăcuţă şi  îi întind grămăjoara de grâu  ales bob cu bob .

          Ştiţi cum se luptă  varanii ? Şi cei mai feroce rămân pui pe lângă împărăteasă, când e furioasă i se aprinde focul în ochii albaştri, un foc verde irizant care apoi bate în portocaliu , roşu-vineţiu, galben, mov aprins, mov stins şi apoi  culoarea mâlului.

          Stau cu mâna întinsă , o liană c-o pungă de grâu spânzurată, o creangă  ce se leagănă din pricina greutăţii , ghemul de câlţi s-a-ntors voios în gâtlej, apuc doar irizantul din privirea de azur a soacrei , vederea fiindu-mi blurată de graseiatele  domniei sale:

                  

         –  Crrruuud? Colivă cu grrrâu crrruuud?

 

 

Vizualizări: 14

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2017   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor