Cu îngerul în călimară!

 

Cu ceva ani în urmă, făceam parte dintr-un grup de tineri care, cu toate că nu prea ştiau cu ce se „mănâncă“ gazetăria, au îndrăznit – nelipsindu-le, e adevărat, talentul şi o doză zdravănă de curaj – să scoată o revistă săptămânală „Muntenia”, prima publicaţie cu adevărat independentă de după ’89 din Prahova, pe care tot ei, entuziaşti şi bântuiţi fiind  de un iremediabil optimism, o vindeau la colţ de stradă. Şi-o vindeau bine!


Era acea perioadă de început a presei româneşti libere, la doar la câteva săptmâni după evenimentul, pe care încă şi acum, mulţi naivi îl mai numesc „Revoluţia Română”. Însă aceasta este o altă poveste, de care, poate, mă voi ocupa cândva, pe îndelete, într-o bună zi, atunci când Bunul Dumnezeu va crede de cuviinţă…

 

Vorbeam, deci, de acea minunată echipă de gazetari în devenire şi despre cum şi-au construit ei propria revistă, fără să aibă habar, la acea vreme, ce este acela un „cuadrat”, o „aldină” sau o „verzală”, un „punct tipografic”, un „zinc”, pentru a nu mai vorbi de „linotipuri”,  „rotative” sau alte maşinării fantastice, în care cuvintele se întrupau din carnea plumbului „tiparului înalt” şi, doar timid, foarte timid cu ajutorul omnipotentelor calculatoare care, în scurtă vreme însă, aveau să trimită  în muzee sau la fier vechi desuetele şi complicatele utilaje tipografice.

 

Ei bine, atunci când din măruntaiele rotativei tipografiei din strada Transilvaniei din Ploieşti au apărut primele pagini amirosind a cerneală proaspătă, şi-a plumb, şi-a gaz şi-a alte…„mirodenii”, am fost încercat de-un sentiment vecin ca semnificaţie – păstrând proporţiile! – cu acela avut la naşterea fiului meu. Şi lucrul acesta avea să se întâmple de fiecare dată când aveam să particip la aducerea pe lume a unei noi gazete. Se strânseseră atunci în jurul nostru, împărtăşindu-ne bucuria – se citea asta în privirile lor -, zeţarii, linotipiştii, mecanicii, electricienii, ba chiar şi fălţuitorii, într-un cuvânt, tipografii: erau acolo Viorel, Marinică, Vali, Costelini, Sandu, Sergiu (să mă ierte aceia dintre ei ale căror nume le-am uitat) şi însuşi starostele lor,  redutabilul „Peco” – l-am numit pe domnul Ştefan Androne, directorul de atunci al tipografiei, fie-i ţărîna uşoară! - „il capo di tutti capi”, pe care aveam să-l reîntâlnesc,  peste ani, ca tânăr pensionar, în tipografia - boală incurabilă, cerneala asta! – lui Marian Ruscu, alături de ei  urmând să mă îngrijesc de apariţia unei alte reviste săptămânale, „Concurentul”. Dar şi aceasta este o altă poveste, de care mă voi ocupa cu atenţia cuvenită, la momentul potrivit.

 

Însă nu după mult timp, acea echipă entuziastă de la „Muntenia” s-a risipit. Vremurile erau tulburi, neaşezate. Anii au trecut inexorabil, visătorii au rămas definitiv îndrăgostiţi de cuvântul scris şi de acei minunaţi tipografi  cu maşinăriile lor infernale iar cei mai cu „picioarele pe pământ”, s-au îndreptat către îndeletniciri cu mult mai profitabile.

 

Apoi au urmat, într-o ordine a apariţiilor, periodicele „Curierul de Prahova”, „Ploieştii”, „Cheia Succesului”,„Evenimentul Prahovei”, „Vocea Prahovei”,„Umbrela cu găuri”, „Judo Sport Magazin”, „Concurentul”, „Repere”…  Le păstrez aceeaşi dragoste tuturor, pentru că fiecare în parte a fost, într-o anume măsură şi „copilul” meu. Tocmai de aceea n-am cum a nu le iubi la fel. Chiar dacă ele au dispărut între timp, rămânând vii doar undeva, în firidele memoriei mele afective…

 

Am rămas până în ziua de azi în tagma visătorilor, adică a acelora care, ani de-a rândul, nu s-au simţit niciodată şi niciunde mai bine decât atunci când şi acolo unde se întâmpla naşterea vreunei gazete. Iar când acest lucru nu se producea, n-aveam răbdare să aştept prea mult, căutând prin orice mijloace să … provoc evenimentul! Aşa cum s-a întâmplat şi în vara lui ’96 cu „Concurentul”, în clipa în care i-am propus lui Marian Ruscu să pornim o revistă săptămînală.şi cu convingerea că nu va fi deloc uşor – oare mai e ceva uşor în vremurile astea zărghite pe care le trăim şi, mai cu seamă, în lumea atât de urgisită a cuvântului scris? – am strâns rapid un talentat şi sufletist grup de tineri, mai mult sau mai puţin jurnalişti, împreună cu care am plecat, din nou, la drum. Însuşi numele publicaţiei, pe care de bună voie şi nesiliţi de nimeni ni l-am ales – „Concurentul” -, ne-a făcut misiunea mai dificilă. Însă, pe cât de dificilă, pe  atât de întremătoare. Pentru că, în fond, nu doream să intrăm în concurenţă nimeni altcineva decît cu noi înşine. Şi, cred eu, am reuşit. Chiar dacă publicaţia noastră, după ceva timp, şi-a întrerupt apariţia. Însă atât cât a trăit, ea a însemnat, mai presus de orice, o minunată stare de spirit care a generat o emulaţie bine temperată. Ceea ce n-a fost deloc puţin.

 

De ceva timp, n-am mai moşit nicio gazetă. Însă am continuat să-mi scriu textele care au apărut prin reviste mai mari sau mai mici şi apoi pe Internet. S-a ivit, în schimb, Biblioteca. O experienţă cu totul neaşteptată, care continuă să se deruleze într-un univers tainic, copleşitor, labirintic şi luminos, plămădit tot din cuvinte. Ocrotitor ca un alt fel de pântece matern, vibrând de energii nevăzute, cosmice parcă. Şi, undeva, înlăuntrul acestui univers-matrice, singurul şi cel mai important lucru rămas a fost patima pentru cuvântul scris, ca o taină dumnezeiască mai presus de orice, dublată fiind de acea neasemuită bucurie pe care o ai în faţa colii albe de hârtie atunci când, cu o liminară sinceritate şi întodeauna cu caznă, îţi deschizi tainiţele sufletului, ca-ntr-o dificilă operaţie pe cord deschis, lăsând să picure de-acolo, pe acel petic imaculat, tot ceea ce este mai curat, mai bun şi mai adevărat din propria-ţi fiinţă.

Bogdan Toma

Vizualizări: 201

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Mai 18, 2011 la 11:02pm

Stimată doamnă,

Dacă polemica e în sfera ideilor înalte, de ce nu? Micile neînţelegeri sînt inerete în acest tip de comunicare non-verbală… Vă imaginaţi că ştiam de sinonimia amintită de dvs… Eu voiam să spun doar că, pur şi simplu, mie unuia nu-mi place cum se aude substantivul amintire. Ca şi memorii. Ca şi multe alte cuvinte  care nu mă satisfac din punct de vedere fonetic. Sau şi fonetic. Cuvintele, cum prea bine ştiţi, au o muzicalitate aparte,  au o anume rezonanţă, emit sonuri precum corzile unei viori atinse de arcuş ori precum bubuiturile de tun… Cît despre metafora dvs, cred că aţi observat că am pus mărgele între ghilimele… Poate eram cu gîndul la o altă splendidă metaforă (devenită emblmatică drept titlu de roman) a unuia dintre scriitorii dragi inimii mele,  Hermann Hesse, şi care în română a fost tradusă „Jocul cu mărgelele de sticlă”… În germană, această metaforă are un cu totul alt sunet: „Das Glasperlenspiel”… Mi-e de ajuns să pronunţ de cîteva ori cuvîntul în limba germană, silabisindu-l sacadat, apoi să închid ochii şi să aud de îndată sunetul perlelor de sticlă lovindu-se uşor una de alta atunci cînd cu blîndeţe, acolo, în închipuirea mea, le ating cu degete nevăzute la gîtul imaterial al iubitei mele… Puteţi încerca şi dvs cu orice alt cuvînt şi-o să vedeţi ce surprize plăcute veţi avea… Cu o condiţie: să lăsaţi imaginaţia şi muzica să lucreze! Nu degeaba spunea maestrul Bacovia că muzica poate sonoriza orice atom…
Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Mai 18, 2011 la 9:35pm

Ei, odată şi odată vor scrie despre acea „revoluţie” şi cărţile de istorie, stimată domnişoară AnaMandy… Important e să o facă pe bune, cu sinceritate adică… Însă faptul că am fost implicat în acele evenimente, le-am trăit din interior cum s-ar spune, le-am simţit pe pielea mea, îmi susţin afirmaţia, drept pentru care evit să mai numesc acele întîmplări „revoluţie”… Poate voi posta, la un moment dat, pe acest blog un text despre ceea ce am trăit atunci…

Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Mai 18, 2011 la 8:36pm

Eu vă mulţumesc, doamnă Lucia Mihalca, pentru că aţi citit… Cu drag…

Comentariu publicat de AnaMandy pe Mai 18, 2011 la 2:06pm
Eu va astept cu interes povestea despre "revolutia romana", si tot cu interes astept sa aflu motivele pentru care  dumneavoastra nu o considerati o revolutie in adevaratul sens al cuvantului.Eram mica pe atunci si nu am habar, cartile de istorie nu stiu cat sunt de relevante, atunci cand citesti ceva si omul care a trait la "revolutie" spune altceva, nu mai sti ce sa crezi.
Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Mai 18, 2011 la 11:24am

Iubite prieten Nicolae,

îţi multumesc pentru rindurile-gîndurile tale. E regretabil dar mai cu seamă reprobabil ceea ce ţi s-a întîmplat. Trebuie să recunosc faptul că n-am ajuns, în activitatea mea de jurnalist în mass-media la asemenea conflicte serioase. În schimb, nu o dată, pentru ceea ce am scris/spus de-a lungul anilor am primit o droaie de ameninţări (inclusiv cu moartea la adresa mea sau a familiei mele), s-a încercat să fiu şantajat, cumpărat, convins (prin mijloace mai mult sau mai putin ortodoxe, cum se spune), ba chiar am şi fost dat în judecată, en bréf, am trecut prin tot felul de „încercări”, care de care mai neplăcute şi deranjante. N-am abdicat însă niciodată de la prinţipiile mele, vorba lui Nenea Iancu, căutînd, pe cît mi-a stat în putere şi cu orice risc, să nu fiu pus niciodată în situaţia de a eluda concepte precum adevăr, frumos, bine. Îmi place să cred că n-am încălcat niciodată deontologia acestei pe cît de fascinate pe atit de periculoase îndeletniciri numită jurnalism (să ţinem cont de faptul că avem colegi de breaslă care şi-au pierdut viaţa în timpul exercitării acestei profesiuni). Cît despre independenţa mass-media? Ar fi multe de spus...Am scris la un moment dat un text intitulat „De cine sunt dependenţi jurnaliştii independenţi?” care a provocat ceva valuri şi a deranjat pe mulţi, mai cu seamă pe cei luaţi în colimator (vînduţii, adică, în număr din ce in ce mai mare în zilele astea de azi, nu?)... Mulţi dintre aceştia mimează o aşa-zisă „independenţă”, care, hai să fim serioşi, se vede cu ochiul liber că e plătită cu sume fabuloase... N-am fost, nu sînt şi sper să-mi ajute Bunul Dumnezeu să nu ajung vreodată să fiu scribul te miri cărui „faraon” şi să rămîn ăsta care sînt...

Doamne ajută şi s-auzim numai de bine! 

(poţi citi textele mele aici: http://www.altphel.ro/category/cultura/texte-cu-elice/)

Comentariu publicat de Bogdan Toma pe Mai 18, 2011 la 11:08am

Eu nu le-aş spune amintiri, stimată doamnă Tănăsoiu, ci, mai degrabă, evocări... Odată împărtăşite, acestea n-ar trebui să se transforme în „mărgele” cum spuneţi dvs, ci să devină un fel istorie vie (cum ar fi, bunăoară, fotografiile)... Şi nici măcar „vremuri apuse” cum cu o uşoară şi sensibilă undă de nostalgie nedisimulată le numeşte dl Mircea Drăgănescu, pentru că ele, indiferent că ne plac sau nu, sînt ale noastre şi trăiesc împreună cu noi... Iar faptul că pe unele le mai aducem cînd şi cînd la „lumină” prin scris sau prin alte mijloace, ar putea însemna, printre altele, că le oferim şi o oarecare valoare practică, aşa cum ar fi spus poetul Ion Barbu. Nu credeţi? 

 

Comentariu publicat de Irina Lucia Mihalca pe Mai 17, 2011 la 3:09pm
Cu ingerul in calimara ne-ati redat atatea clipe de viata. Multumesc pentru aceste ganduri.
Comentariu publicat de Liana pe Mai 17, 2011 la 2:14am

Si ce frumos miroase hartia proaspat tiparita !

Noroc ca inca mai exista cei care tiparesc si cei care citesc scrierile de pe hartie...

Comentariu publicat de andrei nicolae pe Mai 15, 2011 la 11:10am

Moncher,

emotionant sà descopàr incà un "mositor" de gazete una mai independentà decàt alta...

Am tràit aceeasi aventurà a independentei presei care in cele din urmà m-a dus in puscàrie (...am "diplomà" de primul jurnalist romàn arestat in democratie, in 1994 la Craiova, pentru pamfletul "Povestea porcului - basm de Cràciun",- condamnat la 2 ani de recluziune pentru "ofensà adusà sefului statului" art; 238 cod penal - care cred-sper s-a abolit intre timp).

...intre timp m-am vindecat de independenta presei...Cred numai (si beau sànge pentru asta!) in independenta mea si a cuvàntului meu.

Apreciez scrisul dumitale si comunicarea asta virtualà cu dumneata este agreabilà.

 

Amicallement Votre,

Nicolae ANDREI

Comentariu publicat de Mircea Draganescu pe Mai 13, 2011 la 3:23pm
Lucruri apropiate mie și prietenilor mei de la Târgoviște când, imediat după evenimente, moșeam apariția revistei ” Altfel ” împreună cu Doru Mareș, George Geacăr, Romulus Gandy Georgescu, Ioana Dana Nicolae, Marius Bădițescu, și alții. Vremuri apuse....vremuri apuse!!!!!!!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor