Culisele democraţiei europene: democraţia colerică


Itinerariul acestui studiu îl propunem ca urmare a unei tematici mai vechi, iniţiată încă în 2004, cu „Manualul politicianului“, având ca punct terminus al călătoriei forma (revendicativă) a democraţiei colerice.
Dintru început, să precizăm că prin democraţia colerică înţelegem acea formă impulsivă a democraţiei în care perspectivele de dezvoltare şi pre-viziunea viitorului lipsesc cu desăvârşire iar raţionalitatea se reduce isteric la flora spontană a conştiinţei egocentrice. Acel „înapoi la natură!“ pe care K.R. Popper îl vedea printre formulele idealiste/naturaliste ce făcea referire la statutul primitiv în conformitate cu natura umană (statut considerat stabil), acel „înapoi la dominaţia de clasă naturală a minorităţii înţelepte asupra mulţimii ignorante“ devin imperative desuete în democraţia actuală, pretenţii cu caracter totalitar.
Decizia, în forma democraţiei despre care ne propunem să vorbim aici, este formula colerică de judecată prin care egoismul (grimasă a individualităţii) dobândeşte forţă socială. Drumul onoarei - cinstei frământate cu mâinile bătătorite ale conştiinţei sociale - sfârşeşte copilăresc în groapa de nisip mişcător a sistemelor economice orientate părtinitor, pe alte criterii decât cele ale nevoilor reale sau de dezvoltare: de la celebrul „toţi pentru unu, unul pentru toţi“, la „fiecare pentru el“. Acest egocentrism este formula prin care se reduce până şi bunul simţ  la o formă colerică de manifestare a individului în societate (spuneam undeva, după ‘89, că în urma noastră nu mai vine o generaţie de sacrificiu, ci una care ne va sacrifica - şi am avut dreptate).
Daniel Innerarity ar vorbi aici despre „tirania prezentului”, noi am vorbi despre descalificarea conştiinţei sociale.
Omul rămâne mai departe singurul animal care are conştiinţa morţii, dar unul care nu (mai) întrupează cognitiv şi conştiinţa unui viitor. Pe „termen lung“ nu există politici şi decizii politice, democraţia colerică imprimă acţiunii sociale caracterul imperativ al „instanteismului“, al nervozităţii, prin urmare al lipsei de responsabilitate şi viziune. Tranziţia pare a fi singurul mod de succesiune firesc şi posibil, în acelaşi timp.
Din vizionar, omul politic devine un simplu gestionar cabotin. Cum remarca Andrei Marga în „Filosofia lui Habermas“: „Politicile actuale vizează mai mult «gestiunea» a ceea ce este, decât configurarea pozitivă a viitorului. Democraţiile contemporane devin tot mai mult dependente de mass-media («democraţii mediatice») şi cad sub controlul «nesemnificativului» (asistăm la «triumful insignifianţei»). O «societate a satisfacţiei imediate» câştigă terenul.“ Şi ce anume putem înţelege din democraţiile mediatice când „jurnaliştii de tastatură“ (conştiinţe casnice, fără clinul limbii literare şi, întotdeauna, de o rudimentară morală, în afara oricărei deontologii profesionale) înlocuiesc reporterul de teren, când nivelul de cultură al membrilor societăţii scade de la an la an precum cotele apelor Dunării în ani de secetă,  când autoexilarea pare a fi singura variantă pentru un trai onest, când locul filosofului în societate este luat de aşa-zişii analişti - analogul acelor băbuţe din lumea satului, veşnic pe laiţa de lângă poarta casei, dar urbanizate şi mediatizate ca indicatori? Pritanii noştri sunt penali şi votul în democraţia colerică e furat şi însuşit ca drept de autoritate de către o clasă politică decrepită... Dizolvarea tensiunilor sănătoase din viaţa politică de consumul privat era una dintre problemele pe care le punea şi Carl Schmitt, care însă identifica acest lucru cu liberalismul - în opinia acestuia, demn de dispreţ. Nu mai avem acea moralitate oarecum utilitară, cum ar numi-o Popper, al cărei criteriu să fie interesul statului (moralitatea ca „igienă politică“) sau a cetăţeanului. Interesele de grup se impun cu nervozitate şi nonşalanţă: în democraţia colerică, locul cetăţeanului este luat de contribuabil. Însuşi limbajul propunerilor politice (rod al exigenţelor moralităţii) a fost înlocuit de cel al promisiunii electorale. Propaganda ia locul certitudinii.
Dar, iată o fisură în parcimonioasa idee a statului: cetăţeanul lui, patrimoniul de sorginte umană al societăţii, devine european. Însuşi statul „suveran“ devine european... De bună seamă, după cum am mai spus, în democraţia colerică statul nu reprezintă cetăţeanul, ci interesele politice, instaurate de grupări politice. O ipostază normală a democraţiei colerice este cea în care statul ajunge să fure cetăţeanul muncitor, fie şi prin aşa-zise impozite „forfetare“ sau aşa-numite măsuri de urgenţă datorate impasurilor economico-financiare. Dorinţa de îmbogăţire rapidă - datorită succesiunii imprevizibile a grupărilor politice - merge până acolo încât până şi resursele naturale sunt lăsate în exploatarea străinilor pentru ca statul să nu cheltuie ci doar să încaseze impozitele şi taxele aferente exploatărilor etc, deci prin exercitarea dreptului divin de a încasa taxe şi impozite, deci de a transforma interesul public într-o formă de contribuabilitate. Cea mai gravă faptă antisocială a democraţiei colerice pare a fi evaziunea fiscală, căci banul public este singurul care poate aduce îmbogăţirea rapidă, deci el trebuie colectat cu parcimonie, cu biciul şi bâta, aşa acum se cuvine în această formă de sclavie modernă (în care sclavul este datornicul)...
Revenind într-un discurs desprins de cotidianitate, în „Reveriile unui plimbător singuratic“, J.-J.Rousseau subliniază: „Nimic nu este mai primejdios decât înrâurirea intereselor particulare în afacerile publice şi abuzul de legi făcut de guvernământ este un rău mai puţin însemnat decât corupţia legislatorului, urmare de neînlăturat a intereselor particulare. Atunci, statul fiind alterat în substanţa sa, orice reformă devine cu neputinţă“ - astfel se exprimă un gânditor care a părăsit această lume în iulie 1778!
Lipsa valorilor ispiteşte calicimea sufletească - până şi Hegel vedea societatea drept praxis/acţiune în care se istoveşte raţiunea. Lipsa stabilităţii (politice, monetare, economice, a unui loc de muncă etc) defrişează intelectualitatea. Democraţia colerică înlătură o guvernare a elitelor (sau măcar a celor înţelepţi, cum visa Platon), făcând posibilă ocârmuirea unei clase avariate moral, nepotizată, instaurată prin compromis şi supusă compromisului. De ce? Fiindcă intelectualul s-a retras, scârbit, durigându-se din formula ocârmuirii - chiar dacă una dintre condiţiile de echilibru ale unei democraţii în funcţiune include participarea cetăţenilor la viaţa politică. Fiindcă, normal, e mai uşor să critici decât să fii creativ. Fiindcă mita a-nlocuit elita iar gândul lui Proudhon că „proprietatea e un furt“ tinde a ieşi din superficialitate. Firesc, nu Principele (fie el cel de la 1532, al lui Niccolò Machiavelli), nici voinţa tuturor (Rousseau) nu cârmuiesc statul.  Statul puternic, mândru, independent dispare: statul e asemenea salahorului, nevoit să se împrumute pentru a-şi achita chetuielile... Precum în societatea burgheză descrisă de Bataille, rangul nu depinde decât de proprietatea asupra lucrurilor (care nu sunt nici suverane, nici sacrale în acest context). Unde mai pui că „democraţia se realizează doar într-o societate a oamenilor responsabili“. Democraţia colerică este sursa autodistrugerii societăţii.
În acestă formulă de guvernare îndatorarea este o formă modern-monetară a sclaviei. Oamenii se calcă în picioare pentru a prinde promoţii la supermarketuri... Tot ce e gratis e bun - uităm însă că şi viaţa e un bun dăruit... Politicienii împart pungi şi găleţi, votul se cumpără în cadrul isteric al acestei forme de „guvernare“. Funcţiile se cumpără sau sunt moştenite. Corupţia este o formă normală de venit, neimpozabilă.
Democraţia colerică reinventează exilul. Exilul modern este forma de depopulare în masă: tinerii pleacă pentru o viaţă mai bună, bătrânii rămân fără pensii fiindcă nu mai are cine produce pentru a acoperi şi cheltuielile guvernărilor habotnice şi dobânda muncii lor de o viaţă. Copii mulţi fac doar cei susţinuţi financiar şi de state vecine (ungurii) sau cei al căror instinct e pe o treaptă mai înaltă decât gradul lor de cultură (ţiganii). Într-o astfel de formulă a democraţiei, autohtonul tinde a deveni minoritar, locul lui fiind luat de elemente mai sărace, obişnuite cu traiul prost, sau de o populaţie susţinută financiar din alte fonduri decât cele ale propriului stat: se induce, prin urmare, expansiunea teritorială într-o manieră desprinsă din curriculumul de secol al XII-lea a lui Géza al II-lea; şi aşa pretenţiile de autonomie teritorială sunt o realitate (stupefiantă).
Iată, prin urmare, ce înţelegem prin democraţia colerică. Ea converteşte isteria socială în nivel de trai şi anulează cu succes forţele vieţii sociale, producând alteritatea, cea care face imposibilă incipienţa unei noi revoluţii.

Vizualizări: 410

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Baltatanu Cornelia-Georgeta pe Mai 21, 2012 la 1:26pm

Lipsa valorilor ispiteşte calicimea sufletească - până şi Hegel vedea societatea drept praxis/acţiune în care se istoveşte raţiunea.Lipsa stabilităţii (politice, monetare, economice, a unui loc de muncă etc) defrişează intelectualitatea.>> MARE ADEVAR! 

Comentariu publicat de zadic ioana pe Martie 30, 2012 la 11:13pm

Dragă Maria Odorescu aici aveţi dreptate.Doar Dumnezeu este cu adevărat democrat.Cât despre text...ce să mai lungim vorba,este bine realizat.

Comentariu publicat de Maria Odorescu pe Martie 30, 2012 la 6:41pm

Gîndirea mea este mai simplistă,nu am la baza culturii mele lecţii de democraţie,dar atît cît mă duce gîndirea mea, nu am auzit, nu am citi, nu am simţit, nu am trăit cu adevărat un sistem democratic, tot ce se petrece este mai aproape de libertate individuală şi fiecare crede că aşa cum trăieşte el este democratic, asta este la nivelul celor mulţi, din punct de vedere politic, este mult mai grav, democraţia nu există. Pe plan mondial marile puteri conduc lumea după cu toate alte criterii decît democratice şi ca să nu mai lungesc această vorbărie, spun că , Dumnezeu este singurul democrat, ne-a lăsat libertate deplină, arătindu-ne principile sănătoase cum să trăim creindu-ne modele de viaţă şi învăţătură, fără a ne obliga a le urma, de noi depinde ce cale urmăm,...

Dumnezeu ne-a dat înţelepciune de a alege binele de rău, deci avem două căi spre iad, sau spre rai. Oricît de tari ar fii cei mari şi puternici, credinţa fiecărui individ poate să răstoarne orice formă de sistem, dar atît timp cît stăm departe de Dumnezeu nu vom găsii  "democraţia" adevăratătă,....părerea mea de om simplu şi cu credinţă puternică în Dumnez.,,, OM

Comentariu publicat de FLOARE PETROV pe Martie 30, 2012 la 12:36pm

profund regretabil, somnul natiunii naste monstri. din fericire regnurile opuse  dau semnale, se alarmeaza sa ne trezim  in ultima ora, pe ultima suta de metri.   spiritual arta de a conduce ar trebui sa reflecte estetica formelor si rezonantelor culturale . lucrarile politicului actual sunt demolari ale arhitecturilor majore in cultura, arta, sociologie.  lipseste cu desavirsire rafinamentul  pe care il poate oferi disciplina observatiei asupra naturilor cu forme sistematizate prin clasificarea valorilor. consecintele pe care le suportam cei contemporani le vor simti acutizate generatiile viitoare. isteria ca efect al vanitatii in dependenta de putere produce nestingherita tabloidele si cliseele politice. cea ma grava boala a secolului,  transmisibila, invaziva- alterind  absolut toate gnozele fundamentale in toate constructiile claselor sociale. raportata la existentialismul material, politica de azi respecta toate criteriile junglei, a pustiului, a grotelor in principiul platonian. in grota serpilor nu poate patrunde decit cel care are rezonanta balaurului eventual. in vizuina vulpilor nu intra decit cel care are cu el un tir de fazani sa sature zece generatii de vicleni. principiile umanismului sunt emfaze ale visatorilor clasici, a simbolisticilor  grandioase auguste,  din pacate s-au subtilizat si evaporat in morfologii irecognoscibile in doctrinele metamorfozelor. bestialitatea, canibalismul, vampirismul de pilda au alte conotatii si alte directii pentru decimarea potentialului creator.

 este foarte complex continutul acestui articol, face trimiteri la profunzime, pledeaza imperativ pentru reformarea gnozelor in vasta dimensiune a democratiei gresit inteleasa. o democratie  nu este umana, daca  scindeaza altruismul, iluminismul, sacrul in general.  multumesc pentru  ilustrarile  prezentate  cu circumstante  atenuante cit si pentru optica acuzativa si articulata  asupra  fenomenelor societatii.

Comentariu publicat de cazacu alexandru pe Martie 30, 2012 la 11:13am

CORECT  ,MULT  ADEVAR  TRIST

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor