Nu se mai sfârșește iarnă,
Fulgi aleargă să se cearnă,
Ghioceii au înghețat...
Suflet mi s-a spulberat.

Peste tot sunt doar troiene,
Picuri s-au lipit de gene
De la lacrimi răscolite
De-așteptări nepotolite.

Tot e-un alb de spumă rece;
Pe străzi nimeni nu mai trece,
Doar doi câini se tot miros
În amorul viforos.

Zboară țepii de cristal
Într-un vuiet mașinal.
Vânt lovește în ciomege...
Păru-l-am tari șomoiege.

Este tot o hulă rece
Pieptănând ogor, când trece;
Nici respir nu mi-e ușor...
Mâinile-n mănuși mă dor.

Două ciori luptă cu viața
În aerul rece ca gheața;
Sunt purtate în neștire
În planaj, 'n rostogolire.

Sunt pierdut, nimic nu văd,
Înainte-i tot prăpăd
Și nici urmele-mi din spate
Nu mai sunt... de vânt suflate.

E natura-n Crivăț strai;
Crudul moș în alb, bălai
Ce-și varsă lumii năduf,
Răsfirându-și un zuluf.

Este-o cumpănă de viață
Ce-ai avut mereu povață;
”Când doar vrei să scapi de moarte
Toate sunt averi deșarte”...

Cred că-i semnul răzbunării;
N-am dat ghes, suflet, rugării
Și-am plecat dintre bocarte...
Oi scăpa oare de moarte?
07.03.2011

Vizualizări: 7

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor