De ce mi-e tristă fiecare toamnă,
Bătut cu vânt, în picuri și cu frunze,
Spălat cu ploi de tot ce-avusem muze
Pe-ascuns... De ce mă-ndrept încet spre iarnă?

Se moare fizic timpul, anual
Mă păcălind că-i doar moral, un ciclu;
Pierzându-mă perpetuu-ntr-un periplu
Fără de-ntors... În solul de fundal.

Mă pierd din mine într-un melancolic
La trist repetitiv de Nou de An
-Un mincinos, că ce-i trecut e van-
Pentru un miez de noapte... Euforic.

Toamnă îs încă în culori de foi
Ce-s întrupări de suflete scadente
De vieți pierdute sau intermitente...
Prescrisele de Dumnezeul... Dintre noi.

Mi-e toamna una singură și-i scurtă
În timp, mai scurt... de când eram copil
Și-i fără-ntors, mi-e veșnicul exil
Cu apa vieții... Ce definitiv se zvântă.

M-am prins în jocul recapitulării
De anotimpuri ce-am în inventar;
Sunt reciclat cu fericirea dată-n dar
De visul minții... De-a răpi clipe uitării.

... Dar din păcate, tot rămâne vis
Fără întoarcere reală inapoi;
E toamna-mi colorată, printre voi,
Dintr-un contract... Cu viața-n compromis.
04.11.2010

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor