cuvântul

[Marina Ciobanu]

cînd ceasul obosit de circulaţii
pe un traseu nestingherit şi neschimbat 
se va opri în miez de contemplaţii,
versuri vor curge fără-alineat
săgeţile-arămii sub sticla roasă
de-or adormi în dreptul orei trei
voi stinge lampa, voi ieşi din casă
şi m-oi plimba în miez de veşnicii
iarba tăcută, verde din ogradă
umilă va pleca capu-n pămînt
pînă şi luna palidă, prin ramuri
va înţelege, timpul e-n cuvînt...
privirea rece din orologiul mut
în zori va respira a disperare;
cum de cuvîntul scris azi a putut
timpului viu să-i de în veci uitare...?!