Lovită sunt de reci cuvinte

Înveșmântate în mantie cernită,

Săgeta lor mi se înfige-n minte

Lăsând în urmă o inimă rănită.

Se strânge sufletul în colț de lacrimi

Cu aripi frânte ,istovit,

Împovărat de-atâtea patimi

Și de cuvântul ce l-a umilit.

Naiv întreabă,cu ce e vinovat?

Că brațele-și deschide cu iubire,

Iar visul său de pace,e păcat ?

Este prea mult un strop de fericire ?

În jur doar vid,pustietate,

Mă prăbușesc din al meu zbor,

Am ramuri rupte și uscate

Sunt ca un pom neroditor.

Furtuni izbesc a mea trăire

Trântindu-mi frunza la pământ,

Devreme bruma ia în stăpânire

Lumina caldă din cuvânt.

Degeaba vezi că-n suflet este frig

Cuvântul nu-l mai poți întoarce,

Nu pot să plâng și nici sa strig,

Tac și mă-nchid în carapace.,

Aștept ca bruma să dispară

Și-mi încălzesc aripile amorțite,

Timidă-mi scot,iar sufletul afară

Să întâlnească raza din cuvinte.

Vizualizări: 53

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de constantinescu rodica pe Octombrie 7, 2013 la 8:26pm

Multumesc Georgia,cand sufletul isi deschide usa esti uimit de universul sau.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor