Cvasi parodie după poezia Dorinţa a doamnei Luminiţa Seceleanu(peisagistică)

Poezia este o bijuterie pe care să n-o ocoliţi, că nici nu ştiţi ce pierdeţi.

Comentariul meu la poezia autoarei

*

Este o alcătuire lirică fascinantă în care autoarea are traiectorii frumoase, nostimade, umor domestic, emoţie, sensibilitate, decor splendid, joc de nuanţe peisagistice, nu-i lipseşte nimic.

M-am străduit să-i păstrez parfumul, nuanţele şi stilistica odihnitoare.

Felicitări autoarei- dna Luminiţa Seceleanu.

*

Univers de nuanţe

Jocul cu viaţa, cu natura, cu arta .

*

Nu vreau să-ţi intru în gând,

Nu te duc la ţară,

Dar în inimă-ţi pătrund

Ca-ntr-o valijoară.

*

Am să-ţi las muze-n jurnal,

Un pluton întreg.

Ai suflet fenomenal,

Zău că te-nţeleg.

*

Meargă pictorii la ţară,

Unde sigur o să moară

De căldură şi de praf,

Eu te scriu în epigraf.

*

Ca boem vreau strada-ngustă

Unde gustă

Omul, viaţa mai din plin

Cu trăsuri, femei cochete

Dezbrăcate mai puţin.

*

N-am să iau nici o măsură,

Nu sunt aşa rău de gură;

Dar să nu te duci la ţară

Că himera o să moară.

*

Te duc la mine-n grădină

Să vezi maci, să vezi sulfină,

Să nu-ncerci să te privezi,

Acolo poţi să visezi.

*

Să visezi, dar să nu crezi

Nici măcar ceeace vezi,

Şi arată-ţi gâtul lung

Că aici am vrut s-ajung.

*

N-a fost deloc vina ta

Şi la fel nici vina mea,

Strofelor din poezie,

O să le plătesc chirie.

*

Că n-au rimele codaşe,

Sunt frumoase şi gingaşe.

Şi repet n-ai nici o vină

De ce-am visat în grădină

*

Nu am strofe de sisif,

Nu, că n-am niciun motiv

Şi de-acuma doamne sfinte,

Sunt epigramist cuminte.

*

Ăsta-i visul meu de-aseară,

A fost vină literară.

Cred că ştii unde-o s-ajung

Lebădă cu gâtul lung.

*

Spiritul tău şi al meu-

Daruri de la Dumnezeu.

*

N-am să-ţi jur deloc solemn

Pe icoanele de lemn.

De mă crezi, de nu mă crezi

Lasă-mi mie pomii verzi.

*

Epilog

Asta-i vina mea de-aseară,

A fost vină literară.

Şi de-atuncea doamne sfinte

Sunt epigramist cuminte.

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Luminita Saceleanu pe August 11, 2010 la 8:21pm
Multumesc foarte mult pentru cuvintele frumoase! Parodia este super.
Cu prietenie, Luminita S.
Comentariu publicat de Filip Tănase pe August 8, 2010 la 2:43pm
Mulţumesc pentru apreciere şi pentru vizită. Şi mie mi-a plăcut mult Dorinţa doamnei Seceleanu. V-aştept în continuare în vizită şi promit să vă citesc mai des.
Cu prietenie Don felipe

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor