nici timpul nu mai e ce-a fost

se dilată

pentru ca apoi să-şi comprime cu repeziciune forma

până când devine o lamă ascuţită

ce ne taie în felii invizibile

 

nu rămâne nimic din ce nu suntem

poate doar atomii unei poveşti sf

din care am făcut parte cândva

 

nu-i lăsa pe alţii să ne scrie destinul

inventează un procedeu criogenic

care să ne păstreze inimile calde

şi spune-i lui Dumnezeu

că-n raiul nostru

un cyborg serveşte la mesele tăcerii

 

poate de aceea sunt atât de fericită

nu te pot împărţi cu nimeni

niciodată

***

timpul e ştrengar

alergă prin univers cu jobenul în mână

când aici

când nicăieri

se transformă în materie fluidă

și curge spre un mâine mereu diferit

 

așa te pot găsi în orice buzunar al spațiului

ascunsă de ochii muritorilor de rând

accesibilă doar celui care crede în basme

fie ele și sf

 

eu mi-am urmat destinul

studiind sub lupă teoria relativității

am făcut o buclă în timp

așa cum fac în zorii fiecărei zile nodul cravatei

traversând  universul nelimitat al sufletului meu

însetat de ploi stelare

 

te-am căutat

înainte de-a mă naște

până să mor dezamăgit

că nu pot escalada coloana infinitului

s-ajung la tine

 

un cyborg oficiază căsătorii la marginea veșniciei

vrei să fii

să fim nemuritori

 

liliana trif & ioan grigoraș 

Vizualizări: 41

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ioan Grigoraș pe Mai 30, 2017 la 5:24pm

onorat de popas, Gheorghe...

Comentariu publicat de Gheorghe Apetroae - Sibiu pe Mai 28, 2017 la 11:13pm

Un text telegrafiat interesant! G.A.S.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor