Totul arată ca după o zi apăsătoare de muncă

parcă  aud scârțâitul strident al cheii în broască

zgomotul surd al pașilor  pe covorul din sufragerie

pălăria înfiptă în mahonul lucios al mesei de oaspeți

lângă eterna scrumieră goală și sicla de whisky

clinchetul de pian melancolic al gheții și cristalului atingând marginile paharului

apa gâlgâind insolent în bideul de porțelan

și văd balerina care se înalță într-un rond de jambe din fumul albastru al țigării de foi

dați-vă naibii cu pandemia voastră nenorocită

cu starea voastră de alertă jalnică 

îmi iau porția trivială de whisky și tutun... la domiciliu

cafeneaua doamnei Warren s-a închis încă din noiembrie anul trecut

totul s-a închis

gravităm imprecis în jurul propriilor vieți pe aceeași orbită a fricii

profeți mincinoși exacerbează teama de virusul gripei

Ebola  și SARS par niște copii mici pe lângă Corona

hait!

unii vor ca libertățile noastre ancestrale să fie date deoparte

să facă loc „libertăților” lor mici

necuprinse în nicio constituție

dați-vă naibii laureați ai Premiului Nobel care vă contraziceți unii cu alții

marele Hipocarate se răsucește-n mormânt

Justiția lumii e surdă și oarbă

la propriu

lăsați-mă în pace cu țigara și sticla mea de whisky

în care găsesc mai mult adevăr decât în toate tratatele vostre exhaustive de virusologie...

Vizualizări: 36

Nu sunt acceptate comentarii pe acest blog

Comentariu publicat de Contu Aurel pe Iunie 22, 2020 la 3:52pm

Mulțumesc, domnule Coșciug! Eu însă aș adăuga că în „istoria” asta toți suntem pe cont propriu și fiecare face lucruri proporțional cu nivelul său de cultură, educație, instinct, atât în interesul său, cât și cel al lumii înconjurătoare, fără nicio „apăsare” din partea cuiva. Așa a fost dintotdeauna și așa trebuie să rămână.

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Iunie 22, 2020 la 2:29pm

Motto: “lângă eterna scrumieră goală și sicla de whisky

            … văd balerina care se înalță” (din poezie)

Mai întâi vă fac o trimitere la un articol postat pe acest site acum 12 ani, la care am comentat:

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blog/show?id=1971741%3ABlo...

Interesant intinerar poetic, trecut prin filtrul trăirilor şi pasiunilor noastre.

Este o lecţie de viaţă şi, dacă viaţa e poezie, poate fi şi o lecţie de poezie.

Satisfacţia, Sucul de struguri, Ţigara! Să dormim? Să citim? Să scriem? Să vorbim?

- Eu aş adăuga "Să ne trezim!", "Să vedem binele şi răul şi să le separăm!", "Să facem, proporţional cu necesităţile şi contribuţiile noastre, tot ce ne este util nouă, dar şi lumii înconjurătoare!"”

Tot de la acel articol aduc şi BALERINA, adăugată ca mesaj de Elisabeta Branoiu

Epilog: “Lumea poate fi salvată prin artă. Artistul face în fond jucării pentru oamenii mari. El este ca viermele de mătase.” (Constantin Brâncuşi)

 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor