Daniel Cristea - Enache: Ce-i aduce înapoi

Daniel Cristea-Enache

 

Ce-i aduce înapoi

126794_2

Una dintre coincidențele cărora obișnuim să le spunem simbolice a făcut ca, recent, în același interval, doi autori români stabiliți peste Ocean să vină în România pentru a-și lansa cărțile și a se întâlni cu cititorii. E vorba de Virgil Nemoianu, plecat în Statele Unite în timpul „Epocii de Aur”, și de Carmen Firan, care s-a stabilit la New York cu treisprezece ani în urmă. Ambii, fără să-și fi corelat în vreun fel lansările (una la Facultatea de Litere, alta la Librăria Bizantină), au simțit nevoia, ca și-n alte dăți, să revină în România; și nu numai ca turiști.

De ce?

Îmi vine în minte afirmația pe cât de categorică, pe atât de întristătoare a lui Petru Popescu, prozator fugit tot din România lui Ceaușescu. Alegând ca limbă de expresie engleza, indiscutabil superioară sub raportul circulației și, cum se spune azi, audienței, Popescu a făcut o opțiune ca oricare alta. Numind însă româna o limbă prea strâmtă (pentru aspirațiile sale), scriitorul a dat impresia dezagreabilă că se rușinează de limba maternă ca de o rudă săracă, de care cel ce s-a ajuns nu mai vrea să audă. Ulterior, talentatul prozator, atât de admirat de o întreagă generație ce a citit Dulce ca mierea e glonțul patriei, și-a amendat afirmația, but it was too late. Întoarcerea lui Petru Popescu în literatura română, reintegrarea lui în spațiul literelor românești nu s-a mai realizat, după 1990, la nivelul sperat de scriitor, cu toate eforturile sale.

Și cu aceasta ajung la tema însemnărilor de față. De ce oare autori dintre cei mai buni, exilați înainte de 1990 din motive politice (de la Virgil Nemoianu la Matei Călinescu, de la Dorin Tudoran la Matei Vișniec, de la Nina Cassian la Norman Manea și Mircea Iorgulescu), au avut impulsul – pe care și l-au urmat – de a nu întoarce spatele literaturii române? De ce a rămas aceasta o miză pentru profesori universitari, critici ori scriitori cu cariere dintre cele mai solide, în Franța și în Statele Unite? De ce inclusiv un autor internațional ca Vișniec, jucat cu piese de teatru în toată lumea, include România pe harta peregrinărilor sale artistice?

Această mișcare de revenire contrazice, aparent, sensul fugii anterioare, direcția ei; și totodată aspirația autohtonă, atât de puternică înainte de Revoluție, dar și în anii ‘90, către Occidentul prosper și America tuturor posibilităților. Dacă generația bunicilor mei, formată în interbelic, a murit așteptându-i pe americani, generația mea, a „decrețeilor” cu cheia de gât, a avut ca ideal viața într-o Americă opusă (fără a fi cu adevărat cunoscută de noi) mizerabilului lagăr socialist. Și în anii ‘90, mirajul colectiv a fost tot cel vestic, iar integrarea noastră în Uniunea Europeană și în structurile euro-atlantice am visat-o până când s-a înfăptuit.

Iată, acum, autori de primă mână, profesori universitari și scriitori ce n-ar putea lipsi din nici o istorie a literaturii române revenind periodic în România, după ce s-au adaptat la specificul unei alte lumi și au urcat treptele unor societăți destul de diferite de a noastră. Ce-i aduce înapoi, în afară de bunele sentimente pentru rudele de sânge și prietenii apropiați?

Aș spune că este vorba de un sentiment de apartenență, nu numai familială, ci și lingvistic-culturală. Iar în interiorul acestui cerc ce nu a putut fi rupt nici măcar de un dictator răsăritean megaloman, se conturează un al doilea, al aderenței la o literatură națională peste care epoca globalizării a venit fără să-i șteargă specificul. Inclusiv academicii, profesorii și cercetătorii comparatiști înclinați prin chiar specializarea lor să urmărească filiații culturale pe deasupra granițelor naționale nu pot face abstracție de acest specific românesc. Iar specificul nu ține neapărat de un sentiment românesc al ființei, cu formula lui Noica, ci de o istorie anume, pe care România a trăit-o, iar Franța sau Statele Unite – nu. Și universitarii de factura lui Nemoianu, și scriitorii de tipul lui Carmen Firan se întorc, așadar, în cercul familiei și al prietenilor, dar și în cel al unei limbi, al unei culturi, al unei istorii care, fiind românești, sunt „setate” altfel decât limba, cultura și istoria țării de adopție.

Revenirea în România și reintegrarea fostului exilat au fost, pentru Nemoianu, aproape la fel de dramatice ca exilul însuși. Un fragment din volumul său de călătorii, apărut în seria de autor de la Editura Spandugino, surprinde, în atmosfera României din 1992, dezolarea călătorului întors acasă. Senzația este de sfârșit de lume, nu în sens temporal, dar civilizațional: „Când sosesc la aeroportul Otopeni din București am impresia că am ajuns la capătul pământului, la un soi de sfârșit: totul pare părăsit, terminat, iarba crește prin pavajul pistelor, autobuzele par rable, avioanele au elice. Oamenii sunt ponosiți, obosiți, neglijenți, cu mișcări lente. Casele sunt scorojite, neîngrijite, sărăcăcioase, vegetație multă și lipsită de demnitate.”.

Însă Nemoianu se va simți apoi atât de bine în această Românie în care va tot reveni, din 1992 încoace; după cum Carmen Firan s-a simțit atât de acasă la întâlnirea cu cititorii de la Librăria Bizantină. Poate că New York-ul lui Carmen Firan și al neuitatei Nina Cassian e suficient de cosmopolit pentru ca un locuitor al lui să se simtă acasă oriunde. Dar dincoace de metropola ce te face să te simți un cetățean al lumii sunt Bucureștii, cu farmecul lor nedistrus de buldozerele ceaușiste, cu amestecurile sale aiuritoare, cu caracterul pestriț, cu nota de imprevizibil și libertate asociativă, cu dinamica remarcabilă. Nu mai suntem în 1992.

Eu știu? Poate că e suficient să stai o vreme departe de România pentru a-i duce dorul și a tânji după ea.

(articol apărut în „Adevărul”, octombrie 2015)

(sursa foto: economica.net)

--------------------------------------------------------------------------------------------

Sursa foto autor: LITERATURA DE AZI

Vizualizări: 30

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor