Dansând pe pietre de râu (3) – Eşti scriitoare, my lady!

Şi-a vârât o mână în buzunarul robei şi-a scos o batistă slinoasă cu care şi-a şters fruntea de transpiraţie. Când mi-a oferit-o şi mie, am mulţumit amabilă şi am clătinat din cap, dându-mă putin în spate. A părut o clipă descumpănit de gestul meu, a înclinat capul pe un umăr şi, ridicând din sprâncene, şi-a îndesat batista înapoi în buzunar şi-a scos la iveală o bucată boţită de hârtie şi un creion ros la capăt. După ce s-a uitat o clipă în sus, a început să scrie.

Patru rânduri.

Hipnotizată, îi priveam scrisul lăbărţat, încercând să-i descifrez pe de-a-ndoaselea mâzgăliturile. Am reuşit să citesc primul rând de unde stăteam eu.

Mi s-a făcut rău, capul a început să îmi vâjâie, iar urechile au început să ţâuie.

Bărbatul m-a privit în tăcere. Buzele lui groase făceau acum o linie dreaptă şi subţire, ca o tăietură, de-a curmezişul feţei, iar ochii i se transformaseră în două fante strâmte prin care mă sfredelea cu privirea lui de laser. După o vreme, şi-a plecat capul şi a început să se tragă de barba slinoasă. Apoi şi-a şters degetele de poalele mantiei.

- Chris, a pronunţat într-un sfârşit.

Stomacul mi s-a răsucit spasmodic şi am simţit că eram gata să vărs. Am înghiţit bila ce-mi inundase gura. Pe limbă mi-a rămas gustul amar. Încet, am încuviinţat din cap.

Omul s-a îndreptat de spate şi a arătat cu degetul în aer.

- E acolo, my lady.

Fără să pricep, am privit încotro arăta cu degetul, spre un fronton roşiatic al templului care se ridica în spatele aleii.

- P… poftim?

- Tu eşti acolo, a spus şi de data asta braţul lui arăta direct în sus.

Confuză, am privit în văzduhul roz-pastel al înserării.

- El este un suflet tânăr, iar tu… tu eşti un suflet bătrân. Cred că te-ai reincarnat de foarte multe ori. Trebuie să-i dai drumul. Ai obosit.

O picătură de transpiraţie mi-a alunecat în jos pe şira spinării şi mi-am dorit atunci să fi putut să intru în pământ. Gâtul îmi înţepenise şi am încercat să înghit.

- Cum... cum să îi dau drumul, m-am chinuit să spun c-o voce uscată.

Cuvintele mi-au ieşit fără vlagă. Am închis strâns ploapele, încercând să-mi opresc lacrimile ce mă năvăleau. Mă simţeam deodată atât de vulnerabilă şi atât de ridicolă.

Se întâmplaseră multe în viaţa mea, în viaţa lui Chris, dar orice aş fi făcut nu putusem să-i dau drumul.

Nu voisem să-i dau drumul.

- Cum, am şoptit răguşit.

- O să-i dai drumul, a răspuns moale bărbatul. Pur şi simplu.

Degetul lui zbârcit a lunecat agale de-a lungul celei de-a doua linii. Am privit literele care se iveau una câte una şi am simţit cum mi se face brusc cald în inimă.

- Writer.

M-a privit scurt.

- Eşti scriitoare, my lady! Şi vei fi foarte cunoscută în curând. Vei avea foarte mult succes.

L-am privit dezorientată. Simţeam cum mă cuprinde o fericire imensă la gândul că voi putea să fac ceea ce-mi făcea inima să cânte.

Deodată, omul m-a apucat de braţ.

- Trebuie să te avertizez, a şuierat printre dinţi.

Am tresărit.

http://dezlegari.wordpress.com/dansand-pe-pietre-de-rau-roman/

Vizualizări: 129

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Adela pe Mai 29, 2014 la 6:33pm

Am pus şi continuarea - aici.

Comentariu publicat de Adela pe Mai 29, 2014 la 2:30am

Mă bucur că v-a plăcut.

Sunt şi fragmentele precedente expuse, 1 & 2, în caz că doriţi să citiţi mai mult.

Comentariu publicat de Petre Ioan Cretu pe Mai 29, 2014 la 2:24am

Foarte interesant, pe bune. Am citit fragmentul pe nerasuflate.

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor