DANTE ALIGHIERI - 700 de ani de la moarte Partea I-a

DANTE ALIGHIERI - 700 de ani de la moarte

Un serial editura SAGA

Partea I-a

 
     
      Anul acesta 2021, se împlinesc 700 de ani de la decesul marelui poet DANTE ALIGHIERI. Dante deschide cu brio literatura profană, prin lucrarea Vita Nova în 1294. Este o expresie a genului medieval al iubirii curtenești  scrisă în stil prosimetric, o combinație atât de proză, cât și de versuri. Au urmat 7 secole de rafinare a artelor culminate de Renașterea Italiană începută în secolul 15  și  apoi  amplificare și ramificare după revoluția culturală și industrială din secolul 19 și 20. Câteva limbi majore: latina, engleza, franceza, germana și italiana s-au răspândit în Europa și în fiecare grai autori, prozatori, istorici, filosofi și poeți au gândit și scris într-o permanentă evoluție a stilurilor și genurilor. Boccaccio, Petrarca, Rabelais, Shakespeare, Goethe, Baudelaire, Zola, Hugo... bătătoresc drumul spre modernism, poezia avangardistă, teatru, comedie sau eseu literar. Efervescența științelor, a astronomiei și a fizicii, problemele sociale, războaiele, religiile care se despart și modelează diferit popoarele, toate afectează viața materială și spirituală, condiția umană... Rezultatul este o moștenire cultă  care nu va stagna ci va cuprinde și incita milioane de cititori la lectură, reverie și atitudine. Primul  bestseller  laic cunoscut în Europa  "Roman de la Rose" este un poem medieval francez care expune o alegorie romantică scrisă în stilul unui viziuni avute în vis. Îndrăzneaţă pentru vremea ei, lucrare avea ca scop să înveţe şi să discute Arta dragostei, a flirtului şi a curtoaziei. Poemul a fost scris în două etape. Primele 4600 de versuri aparţin unui tânăr poet, Guillome de Lorris, care le scrie în anul 1230, pe când trăia în Cartierul Latin al Parisului. Povestea este situată într-o superbă grădină în care cavalerii obişnuiau să se plimbe şi să întâlnească tinere domniţe. Întâlnirile devin amoroase şi în esenţă cartea era privită ca un manual de dragoste curteană. După moartea prematură a lui Lorris, 45 de ani mai târziu (anul 1275) Jean de Meung poreclit Şchiopul, un tip instruit şi curajos, adaugă 18.000 de rânduri noi. Cartea devine un cod etic enorm, iubirea este gonită ca să facă loc unor personaje moraliste că de ex: Raţiunea, Geniul, Orgoliul. Avem un caz unic în istoria literaturii. Cei doi autori au temperamente total opuse, Lorris este plin de o graţie dulceagă şi afectată, Meung aduce forţă şi cruzime. Lorris priveşte dragostea prin prisma viziunii cavalereşti, eroice, Meung anticipându-l pe Rabelais este cinic, chiar în pasajele erotice. Prin scrisul său Jean de Meung deschide o cale care va fi  urmată de Diderot: romanul este plin de subînţelesuri, monologuri în care autorul reface textul rafinat al lui Lorris într-un cocteil de închipuiri filozofice, expresie a dușmăniei sale pentru aristocraţie, plasând în spatele aventurilor amoroase cunoștințele sale metafizice, astronomice şi medicale. A fost copiat manual în circa 100 exemplare. Mai târziu apar școli, academii  și o mai largă alfabetizare necesară comerțului și administrației. Dar războaiele fie ele religioase sau nu,  molimele sau inchiziția frânează avântul spiritual al evului mediu. Fiecare epocă, ba chiar fiecare generație a avut parte de un sfârșit al lumii. După un genocid, după un război, după un crah financiar precum cel din 1929, după o pandemie, lumea de după ele nu a mai fost aceeași.  Câțiva autori, erudiți și filosofi:  Galileo, Newton, Kant, Descartes, Hegel (Realul este rațional; raționalul este real.”) , Drawin, Nietzsche etc  demonstrează determinismul naturii și al fenomenelor în care existăm. Clasicismul înflorește și se răspândește copios. Dar, o polemică veche între religie, divinitate și științele concrete, palpabile, ale naturii este definitiv  zdruncinată de "Teoria relativității" propusă de Albert Einstein și demonstrată cu ocazia eclipsei totale de soare din 29 mai 1919 ( numită Eclipsa Relativității Generale). Spațiul și timpul sunt un continuu curbat de masă, gravitația este universală și fenomenele sunt relative la un anume sistem de referință, fix. Dar nimic în univers nu este fix. Iată începutul postmodernismului. În numai câțiva zeci de ani, Einstein, Freud, Proust, Kafka modifică total  viziunea ordonată, carteziană, a lucrurilor. Formula cauză - efect  devine perimată. Autorii pot călători prin timp, folosi legitim absurdul, somnul, visele, halucinația, mișcarea ... ele sunt forme de viață și de expresie care pot fi folosite în scopuri estetice - spirituale. Devine imperios necesară cunoașterea , răspândirea culturii, dialogul între arte și etnii. Sarcina este preluată de traducători care permit traducerea și difuzarea scrierilor importante dintr-o limbă în alta.  Foarte repede, futurismul, dadaismul și suprarealismul sunt îmbrățișate de artiști și dezvoltate de-a lungul secolului XX . Pictura, arta fotografică, cinematografia, muzica, poezia și teatrul beneficiază de o libertate și de o creativitate fără precedent. Sa revenim la marele Dante. Istoria modernă îl marchează ca poet și filosof italian, om politic florentin, cel mai mare scriitor european din Evul Mediu. Autor al „Divinei Comedii”, capodoperă a literaturii universale, Dante este primul mare poet de limbă italiană.
  „Dante era de statură mijlocie, cu un umblet grav și liniștit. Avea o față lungă, nasul acvilin, ochii mari, pielea brună, părul negru și des, totdeauna cu o căutătură melancolică și gânditoare” (Giovanni Boccaccio, Trattatello in laude di Dante). 

     În acea perioadă, Italia era faramitata @in orase-state.  Florența era pe cale să devină statul cel mai important și puternic din Italia centrală. La nașterea lui Dante, Florența se afla în puterea Ghibelinilor. În 1266, familia Guelfii revin la putere și Ghibelinii sunt expulzați din oraș. 

Dante Alighieri s-a născut la Florența, în luna mai 1265, într-o familie din mica nobilime. Tatăl - Alighiero di Bellincione - era negustor și a murit când Dante avea 17 ani, iar mama - Gabriella degli Abati -  a murit în copilărie. Cel mai semnificativ eveniment al tinereții, după cum singur spune în opera sa „La Vita Nuova”, este întâlnirea în 1274 cu Beatrice (nobila florentină Bice di Folco Portinari), pe care o vede în numai trei ocazii, fără să fi avut oportunitatea de a-i vorbi vreodată. Îndrăgostit de ea până la adorație, Beatrice devine simbolul angelic al grației divine, pe care o va cânta exaltat în „La Vita Nuova” și mai târziu în „Divina Commedia”.  Creațiile sale scot în evidență o erudiție deosebită pentru timpurile sale. A fost profund impresionat de filozofia și retorica lui Brunetto Latini, care apare ca figură importantă în „Divina Comedie”. În Florența, audiază prelegerile de filosofie și teologie la școlile franciscane (pe lîngă biserica Santa Croce) și dominicane (la biserica Santa Maria Novella), studiindu-i mai ales pe Aristotel și pe Toma d'Aquino. Se știe că în 1285 Dante se afla în Bologna și este foarte probabil să fi studiat la renumita Universitate din acest oraș. În 1292, doi ani după moartea Beatricei în urma unei boli, Dante începe să scrie „La Vita Nuova”. În același timp, se angajează în viața politică turbulentă din acel timp, imaginând în persoana împăratului „Sfântului Imperiu Roman” mitul unei posibile unități politice. Totuși, în 1293, în urma unui decret prin care nobilii erau excluși de la orice activitate politică, Dante este constrâns să se dedice numai creației literare. Doi ani mai târziu, acest decret este abolit, cu condiția ca persoana interesată să facă parte dintr-o corporație artizanală. Dante se înscrie în corporația medicilor și farmaciștilor, și în cea a bibliotecarilor, cu mențiunea de „poet”.
     Se afiliază fracțiunii „Guelfilor albi”, care se opuneau influenței papei Bonifaciu al VIII-lea Caetani. În 1295, este trimis în San Gimignano cu o misiune diplomatică iar în 1300 este ales ca magistrat, unul din cei șase "Priori" - supraveghetori ai puterii executive care alcătuia „Signoria”. La îndemnul lui Dante, liderii grupurilor antagoniste - „albii” și „negrii” - din rândul Guelfilor, au fost exilați pentru a se menține liniștea în oraș. În timp ce Dante se găsea la Roma, chemat de papa Bonifaciu VIII, fracțiunea „negrilor” preia puterea politică în Florența, iar lui Dante i se interzice prezența în oraș și este condamnat la o amendă. Neavând suma necesară, este condamnat la moarte dacă se va întoarce vreodată în Florența. Convins că a fost înșelat, Dante va rezerva un loc special papei Bonifaciu VIII într-unul din cercurile „Infernului” din „Divina Comedie”. La vârsta de 20 de ani se căsătorește cu Gemma Di Manetto Donati, femeie aparținând unei ramuri secundare a unei mari familii nobiliare, de la care va avea patru copii.      
    Din anul 1304  Dante începe un lung exil, el nu se va mai întoarce niciodată la Florența. Petrece cea mai mare parte a exilului la Verona, la Paris, iar mai târziu la Ravenna. În 1310, speranțele politice ale lui Dante au fost trezite de sosirea în Italia a împăratului Henric al VII-lea de Luxemburg, în care vedea rezolvarea rivalităților dintre orașele italiene. Dar moartea bruscă a lui Henric în 1313 la Siena întrerupe restaurarea puterii imperiale. În 1316, conducerea orașului Florența îl invită să se întoarcă din exil, dar condițiile erau umilitoare ca pentru un infractor iertat. Dante respinge cu demnitate invitația, spunând că nu se va întoarce decât dacă i se va restabili onoarea („senza onore e dignità di Dante....a Firenze non entrerò mai”). În 1319, Dante este invitat la Ravenna de către Guido Novello da Polenta, conducătorul orașului. Doi ani mai târziu, este trimis ca ambasador la Veneția. În timpul călătoriei de întoarcere, suferă un atac de malarie și moare în  septembrie 1321 la Ravenna, unde se găsește și astăzi mormântul său, deși florentinii i-au păstrat un loc special în biserica Santa Croce.
              

AG

SAGA 2021
 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Vizualizări: 34

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Februarie 4, 2021 la 12:00am

Vedeti comentariul meu la partea IV a acestui articol:

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/partea-a-iv-a-infern...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor