700 de ani de la moartea lui DANTE - Un serial Editura SAGA 

 

Dante este un mare exponent al culturii medievale, care - în generația următoare cu Petrarca și Boccaccio - va face trecerea spre umanismul renașterii. Împreună cu Guido Cavalcanti, Cino da Pistoia și Brunetto Latini, Dante devine principalul animator al noului stil literar, „Dolce Stil Novo”. Spiritualitatea lui Dante este impregnată de misticismul caracteristic epocii istorice, după care providența este determinantă pentru evenimentele din viața oamenilor, pe calea ce duce la mântuire. Prima operă importantă a lui Dante, „Vită Nuova” („Viața nouă”), a fost scrisă între 1292 și 1293, la scurt timp după moartea Beatricei. Sensul titlului trebuie căutat în reînnoirea vitală a poetului după întâlnirea cu ființa iubită. Volumul conține 31 sonete și „canzoni” reunite prin intermediul a 42 de comentarii în proză. În această operă este ilustrată marea iubire ideală a lui Dante pentru Beatrice, amintirea primei întâlniri, previziunea morții sale și  elevația sa susținută de intensitatea sentimentelor.
        Având o funcție simbolică de cunoaștere, în afară celei alegorice. „Vita Nuova” este una din cele mai valoroase realizări literare europene din punct de vedere al versificației. 

                                                 Divina Comedia     

Am pomenit că Dante are un "coup de foudre" pentru o tânăra vecină cu care nici nu a intrat în vorbă. Dante povestește cum a întâlnit-o prima dată pe Beatrice, copil fiind. Sufletul lui a fost confiscat de Beatrice. A scris mai tîrziu „Din acea zi înainte iubirea pentru ea mi-a robit sufletul .” S-au mai văzut singură dată, 9 ani mai târziu, pe stradă. De emoție Dante nu reușeste să-i întâlnească privirea. Salutul este ratat. Beatrice Portinari s-a măritat cu bancherul Simone dei Bardi în 1287. Dante îi rămîne devotat în forma asta care azi pare mai curînd o obsesie, o manie. De altfel și el era deja căsătorit din 1285 cu Gemma Donati. Capodopera lui Dante, „Divina Commedia”, este o  alegorie în versuri de o precizie și forță dramatică deosebită, începută probabil în 1306 și terminată cu puțin timp înainte de a muri. Titlul inițial dat de autor a fost „Comedia”, adjectivul „divină”, folosit de Boccaccio în lucrarea Trattatello in laude di Dante, apare pentru prima dată într-o ediție din 1555. Împărțită în trei secțiuni , în operă este descrisă o călătorie imaginară în lumea de după moarte, în care poetul se întâlnește cu personaje mitologice, istorice sau contemporane lui. Fiecare personaj este reprezentantul unei virtuți sau al unui viciu, situarea lui în una din cele trei lumi (infern, purgatoriu, paradis) fiind simbolică, ca răsplată sau pedeapsă, adesea și după criterii subiective (poetul  întâlnește în Infern pe adversarii lui).    
     Dante este călăuzit prin Infern și Purgatoriu de către poetul Virgiliu, simbol al înțelepciunii. Beatrice - ființa pe care a adorat-o - fiind instrumentul voinței divine, îl ajută să găsească drumul spre Paradis - acolo unde înțelege că iubirea mișcă sori și stele. Fiecare secțiune cuprinde 33 de cântece, cu excepția primei, care are un cântec în plus servind ca introducere. Poemul este scris în „terțete”. Opera oferă o sinteză a opiniilor filozofice, științifice și politice ale artistului, interpretate literar, alegoric, moral și mistic. Dincolo de sensurile sale profunde, este dramatizarea teologiei creștine medievale. „Divina Commedia” este alegoria purificării sufletului
și dobândirii liniștei interioare prin înțelepciune și dragoste.
     Pentru istoria literaturii a fost mai bine. Dante a inventat o Beatrice pentru uzul lui personal, pentru poetul care a fost. Dacă ar fi rămas împreună ar fi rezultat un banal mariaj. Din ruptura aceasta a apărut personajul Beatrice, diferit de cel din închipuirea lui Dante.   Despre Beatrice destui s-au întrebat dacă a existat în realitate sau e doar invenția poetului care avea nevoie  de o muză,  de e o ființă perfectă la care să se raporteze, un înger de fapt, imaterial, perfecțiunea întruchipată. Este probabil cea mai puternică poveste de iubire pe care ne-a lăsat-o Evul Mediu.  

      Cunoscătorul poeziei medievale poate cu uşurinta evoca exemple paralele. Îl dolce stil nuovo al lui Dante şi al altora a fost obţinut, prin introspecţie şi copierea atentă a contururilor şi a procesului gîndirii pasionate. În cântul al XXIV-lea din Purgatoriu, Dante scrie :

„...Sunt  unul care când mă-nspiră
amorul, îmi notez, şi-n urma lui,
ce-mi cântă el, eu cânt apoi pe liră"
 La care prietenul lui, Forese, răspunde"
 „Acum văd, frate, ce departe fui,
şi eu, şi Iacob şi Ghiton, ca mine,
de noul stil frumos, de care-mi spui.
Eu văd cum panavoastră strâns se ţine
 pe urma celui ce dictează-n voi,
cum pananoastră n-a făcut, vezi-bine !" (traducere de G. Coşbuc)


     Fidelitatea artistică şi literară faţă de formele experienţei constituie secretul dulcelui stil nou. Această străduinţă de a urma mai curînd procesul de gândire propriu-zis, în loc de a ajunge la un punct de vedere personal, este ceea ce a dat unei mari părţi a meditaţiei scolastice aparenţa de universalitate. Aceeaşi grijă, faţă de modalităţile proprii ale gîndirii şi ale ființei ne permite să simţim că „Dante este multiplu şi suferă cât mulţi oameni" (1).  Paolo Milano (2), dorind să-l prezinte pe Dante publicului englez, scrie: „Esenţialul la Dante este acesta : ceea ce spune nu este niciodată mai mult şi niciodată mai puţin decît reacţia sa primară şi totală la obiectul din faţa sa. (Arta, pentru el, este forma pe care o ia adevărul cînd este perceput în totalitatea lui)... Dante nu se complace niciodată în fantezie, el nu înfrumuseţează şi nu exagerează niciodată.
 El scrie ce gândeşte şi ce vede (cu ochiul său exterior sau cu cel interior).  Perceperea sa senzorială este atât de sigură, capacitatea sa de înțelegere intelectuală atât de directă, încât el nu se îndoieşte niciodată că stă chiar în centrul percepţiei.

   

      Acesta este, probabil, secretul celebrei concizii expresive a lui Dante" (3).
La Dante, ca şi la Toma d'Aquino, literalul constituie suprafaţa unei unităţi profunde, şi Milano adaugă: „Trăim într-o epocă în care sciziunea dintre minte, materie şi  suflet a devenit atât de absolută, încît presimţim răsturnarea lor... Disocierea lentă a acestor trei calități s-a făcut  în decurs de secole, şi noi suntem puşi în situaţia de a admira, ca şi cum s-ar află în săli diferite ale unui muzeu, carnaţia conform lui Matisse, spiritul conform lui Picasso şi inima conform lui Rouault".
O universalitate a experienţei atît de sculptural configurate ca a cea a lui Dante este total incompatibilă cu spaţiul pictural unitar ce anunţă, viitoarea configuraţie Gutenberg a cărții.  Pentru că modalităţile scrierii mecanice şi tehnologia literelor mobile nu erau favorabile " asociație spontane între senzații de naturi diferite" sau „sculptura rimei".   James Joyce se întreabă: consumatorii mei nu sunt producătorii mei? În Cazul Dante, inițial, acesta nu are consumatori. (Galaxia Gutenberg- M. McLuhan). El intuiește nevoia poeziei scrise după o lungă tradiție orală. Scrisul folosea la consemnarea Bibliei sau la mesaje oficiale.  Temele caracteristice acelor vremuri erau, în cazul operelor religioase, iubirea pentru Dumnezeu, gloria acestuia, martiriul, virtutea în fața tentației și a supliciului  și în cazul operelor nereligioase, vitejia, iubirea, onoarea și războiul (de exemplu în Franța "Cântecul lui Roland", circa 1115).

  ________________________

1)  Ezra Pound. The Spirit of Romance 

(2) Paolo Milano ( 1904 –  1988) critic literar si jurnalist italian.

(3)  The Portable Dante 


 Versuri

Josnică moarte, milei cât dușmană

Josnică moarte, milei cât dușmană,
durerii, antică mamă,
judecată a toate peste seamă,
inimii dând amărăciunea hrană,
din care plec numai și numai rană,
să te proscrie, limba țipă-n vamă.

Și dacă azi vreau să-mi cerșești iertare
s-ar cădea să spun,
greșeala ta nedreaptă e, oricare,
nu pentru că ascunsă e oricum,
ci pentru că mânia să-nfioare
pe cel hrănind iubirea de acum.

Ai izgonit curtoazia din lume
și ce era prin doamna mea onoare
în tinerețe râzătoare
ai nimicit amoroasa minune.
Doar ceea ce e dar de preț în ea,
descoperit să vi se dea.
Cine nu-i vrednic pentru mântuire
să nu spere nicicând să-i fie însoțire.  


 Oricărui suflet nobil
 

Oricărui nobil suflet iubitor
căruia-i vin cu spusa-mi înainte,
să-mi zică de aceasta, ce-are-n minte,
salut întru stăpânul său, Amor.

Deja trecuse ceasul trei din taină
vremii ce-i dată stelei lucitoare,
când fără veste Zeul îmi apare,
de el de-mi amintesc m-apucă spaima.

Voios părea Amor ținând în mână
inima-mi, iar în brațe purta-n pânză
de-altar, dormind, doamna-mi înfășurată.

Și o trezi, din inima-mi ce-ngână
văpăi, cu frică o hrăni, ascunsă;
văzui că pleacă-n lacrimi deodată.

**

Cu celelalte doamne tu glumind
 
Cu celelalte doamne tu glumind,
cum de se-ntâmplă nu gândești, stăpână,
că fața mea o altă-n ea îngână
când frumusețea ta o văd venind.

Dacă ai ști, n-ar putea Pietate
să țină împotrivă-mi încercare,
Amor când lângă tine îmi apare,
mai îndrăzneț, mai sigur e în toate,

și îmi rănește gândurile-n frică,
acela-i mort, acela-i dat afară,
doar el spre ține ochii își ridică;

de-aceea un alt chip fac să-mi apară,
dar nu fără să-aud atunci preabine
vaietul izgonirilor din mine.

**
 Surse:  Cărți despre Dante  - Laszlo Alexandru – Ovidiu PecicanDialoguri despre Dante ,  Stelian Tanase, Wikipedia 


       

    

Vizualizări: 44

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Alexandru Boris Cosciug pe Februarie 3, 2021 la 11:58pm

Vedeti comentariul meu la partea IV a acestui articol:

http://reteaualiterara.ning.com/profiles/blogs/partea-a-iv-a-infern...

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor