Pe când se gândea să ne facă pe noi, oamenii,
Dumnezeu, de atâta fericire a reușitei creației,
S-a gândit să împărtășească bucuria sa cu noi, dându-ne daruri.
Dar, cum toate cele erau deja puse de El pe Pământ,
A decis că acele daruri să vina din noi înșine.
Și ne-a dat puterea de a ne aduce singuri pe lume copiii.
Dar cum niciun dar nu vine neambalat,
Și cum El nu știa nici cu ce să ni-i împacheteze,
Ni i-a dat dezbrăcați și ținuți ascunși,
Timp de nouă luni, în pântecele femeii.
În Ziua Fericirii și a Durerii
Fiecare mamă și-a strâns în brațe pruncutul,
L-a înfășurat frumos în cele mai moi haine,
I-a cântat cu cea mai caldă voce,
I-a vorbit cu cel mai blând grai,
L-a iubit cu cea mai curată inimă
Și l-a apărat cu toată ființa ei.

Iar Dumnezeu s-a declarat mulțumit.

Abia atunci s-a îndurat Dumnezeu să nu ne pedepsească pe vecie
Și, deși ne-a dat moartea pentru fiecare în parte,
Ne-a dat Viața Veșnică prin copiii noștri.

Ați văzut voi vreun copil care să nu fie un Dar al lui Dumnezeu?

Vizualizări: 69

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Sorina Ivascu pe Mai 22, 2013 la 2:22pm

Vorbaretul, multumesc pebtru trecere si citire. :-)

O zi buna!

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor