de-a zvârlitul ai vrut să ne jucăm,
în mijlocul iernii,
ca şi cum ar fi la îndemâna oricui
să ridice piatra
nealterată
a orientului
şi să o zvârle, hăt,
între ochii albaştri ai unui om.

hai să clipim mai întâi,
ai spus,
din trestia genelor tremurânde să clipim
cu de-a amănuntul,
iar când va fi să fie stingere,
liniştea neatentă a diavolului pusă pe un blid,
zvarrrrrl, piatra lunii,
neşlefuită,
să o aruncăm în luminile serii.

prinde-mi degetele,
hai, prinde-mi degetele
şi
împreună,
agăţaţi de corida unor împrejurări nedesluşite
vom arunca,
vom zvârli,
vom rostogoli piatra peste sufletul unui om
care,
uite,
blasfemie!
a îndrăznit să fie.

hei, femeie,
tu care te întreci cu cerul,
cel pe care îl vrei răstignit sub crivăţul pietrei
sunt eu,
eu,
omul pe care ieri l-ai sărutat.

Vizualizări: 13

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor