De-ai fost un măgar în viaţă - Fabulă - autor Aurora Luchian


Pe lângă gardul învechit, cu ani ca străbunu', cât caru',

Păşea ca raţa legănat şi lălăind voios, măgaru'.

El este doar o veselie de când nevasta i "s-a dus",

Sătulă de scandal, bătaie şi lacrimi mii, care s-au scurs.


Dar lui nu-i pasă, cică-i bine, că tare îl mai cicălea,

El îi spunea: "Eşti ca un câine ce hămăie..." şi o plesnea.

O palmă şi un pumn în gură, era precum o mângâiere,

Iar zvârcolirea ce-o făcea era semnalul de plăcere.


Păi ce, el bea din munca ei? Ia uite hâda 
ramolită!


Muncea şi bea, şi iar muncea, din greu, precum trudeşte-o vită.

Şi ea să-i ceară socoteală pe banul său, sudoarea sa?

Ei, cum să n-o facă grămadă? Ba uneori o şi pisa!


Cred că dorea, (cuget şi eu!) să vadă dacă cumva, poate,

În chinul său de-a o stâlci, de-i ies iar coastele prin spate,

Cum i-au ieşit în tinereţe, când sprijinită lângă poartă,

Vorbea cu unul...vai, atunci, o scrijeli ca pe o hartă!


Nu e de joacă cu mândria unui beţiv din neam în neam!

Şi răsculase satu-ntreg, dar unu' nu a spus nici "ham",

Căci la furia ce-o avea şi baioneta ascuţită,

N-ar fi rămas numai consoarta, "Victima cea scrijelită!"


Ce-i mai plăcea când toţi veneau şi asistau cu guri căscate,

Şi-apoi sfios, vreun bătrânel, îl sfătuia: "Ajunge, frate!"

Asta-l înfuria la culme, şi ar fi scos şi foc pe nări,

Şi învârtindu-se zelos, mai nimerea vreo cinci spinări.


Fugeau de spaimă, de săltau un praf de ziceai că-i tornadă,

Şi se-mpingeau, se îmboldeau, şi uneori picau grămadă,

Se ridicau ca la comandă, şi-n goana lor nemăsurată,

Intrau de-a valma precum hunii, unde găseau deschisă-o poartă!


"Ce amintiri! (rânji măgarul în colţ de gură plin de bale)

Şi azi i-aş bate, n-am putere, şi aş mânca nişte sarmale

Cu mămăligă şi smântână, cum îmi dădea soaţa miloasă,

Şi m-aştepta cu masa pusă şi-o noapte, pân' veneam acasă...


De n-ajungeam, mă căuta, plângând îşi tot lega năframa,

Şi de eram în şanţ căzut, icnea, şi mă sălta sărmana;

Târându-mă greoi acasă, mă descălţa, mă dezbrăca,

Şi îmi punea comprese reci şi până-n zori mă oblojea."

......................................................................................

Pe lângă gardul învechit, de-a buşilea merge acum,

Şi parcă este invizibil, şi trec aşa de mulţi pe drum!

Şi rude, amici de pahar, şi nimenea, fir-ar să fie,

Nu-l saltă să-l ducă acasă, cum o făcea a lui soţie...


Morala:


Dacă-n viaţă te-ai purtat ca un măgar nesăbuit,

Şi te-ai crezut vreun mare zmeu, ai înjurat şi ai lovit,

Pe cei care-ţi erau alături şi n-ai ştiut să-i preţuieşti,

Când soarta te afundă-n hău, atunci vezi cât de singur eşti.

Vizualizări: 140

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Caracas Mircea Florin pe Octombrie 4, 2015 la 9:30pm

Nu e de joacă cu mândria unui beţiv din neam în neam!....Pe lângă gardul învechit, de-a buşilea merge acum,Şi parcă este invizibil, şi trec aşa de mulţi pe drum!

Felicitări Pamfletul dezbate un subiect deosebit. Băutura  este un drog care dă  mare dependenţă. Ceea ce este de observat deosebit din evenimentele din pamflet este faptul că beţia este o patimă nu un păcat.  Ea antrenează  un lanţ de alte vicii precum mânia cu agresivitatea verbală şi fizică, curvia, lăcomia, dar şi mândria , care singură ar fi  suficientă pentru a afecta grav un om.Multe persoane în special feminine îşi duc crucea căsniciei în astfel de situaţii. La ţară aprecierea unei întregi familii este făcută prin porecle atribuite de tot satul. Multe persoane reuşesc să fugă, să se smulgă în bătălia  această formidabilă între rău şi bine. Şansa ar fi fost rugăciunea unei întregi comunităţi pentru astfel de cazuri ,apelarea  la Biserică  sau  chiar apariţia rapidă a unor încercări de sănătate ale persoanei în cauză. Aşa  apare în finalul pamfletului. Omul constatând situaţia gravă de însingurare la care s-a expus poate încerca să se corijeze de dragul familiei . Separarea de anturajul păgubos oricum transpare din final.

Şi rude, amici de pahar, şi nimenea, fir-ar să fie,

Nu-l saltă să-l ducă acasă, cum o făcea a lui soţie...

Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Septembrie 20, 2015 la 4:07am

Mulţumiri pentru popas.

.

Stimă, domnule Dan!

Comentariu publicat de Dan Tipuriță pe Septembrie 17, 2015 la 10:01am

Să luăm aminte !

Comentariu publicat de Aurora Luchian pe Septembrie 17, 2015 la 3:34am

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor