De ce-mi plȃng cuvintele

[Şachir Urfet]

Dragostea e o emoție continuă.

Am pășit pe drumul ei, dar nu știu

cum să ajung la inima ta.

Pot trăi o mie de visuri

ca să ajung la ziua de mȃine,

pot grăi șoapta tainică a

luminii și a nopții din cugetul meu,

desenȃnd cuvintele din aburii iubirii

în aerul pe care îl respiri.

Ți-aș putea fredona graiul

păsărilor în focurile dragostei

sub cerul cu  mii de stele

 zȃmbind la jocul lor sprințar.

În brațele mele te-aș face să

simți farmecul șoaptelor

de iubiri netrăite, refulate,

te-aș înălța, iar eu în mii

de bucăți m-aș sparge,

la pieptul tău de m-ai strȃnge

și aș simți căldura inimii tale.

Dar șoaptele mă dor,

căci ajung la urechile tale,

dar nu și la inima ta!

Şi-mi plȃng cuvintele

pe strunele inimii zdrobite,

rămȃn la poarta inimii tale

să crească din lacrimi

o inimă de gheață

și un trandafir.

 

 03.06.2015 h 0.56