Ieri seară m-am nimerit la una dintre bisericile bucureștilor, la slujba Pavecerniței celei Mari, unită cu Canonul cel Mare al Sf. Andrei Criteanul. Din păcate, recunosc faptul că m-am nimerit! Nu ma dusesem special pentru slujbă ci pentru că aveam treaba cu unul dintre părinții acelui lăcaș, și a trebuit să aștep încheierea ritualului.

Vă aduc aminte faptul că am niște ani de teologie în spate și faptul că, prin dragostea de muzică bizantină, am avut ocazia să adăstez îndelung în lăcașurile Domnului, deci Biserica și ceea ce trezește ea, ca lăcaș, nu îmi sunt elemente străine, chiar dacă nu am mai fost atât de implicat în ultimii ani. Și totuși, spre tristețea mea, aseară nu am reușit să simt aproape nimic, cu ceteva momente de excepție. Și nu pentru că nu eram dispus să mă racordez la ritual și să mă las intregrat de acesta, ci datorită modului în care acesta s-a desfășurat.

O amestecătură plângăcioasă de muzici, pe de o parte momentele susținute de corul bisericii, un cor liniar pe voci, dar un cor care lăsa impresia de meșteșugari, de oameni intrați în biserică pentru a-și face meseriaș apoi intervențiile cântăreților de la strană într-o muzică pseudo bizantină, cu voci triste și necunoscătoare, lipsite de ritm și, mai presus de toate și poate singurul element corect pentru care pot fi judecate, lipsite de bucuria de a cânta. Poate sunt eu prea influențat de stilul corurilor bizantine în care am cântat, de măreția acelui stil adevărat de a psalmodia în biserică, dar unu lucru pot spune cu mâna pe sufletȘ de fiecare dată când am cântat în biserică am făcuto cu o bucurie nestăvilită de a cânta!

Poate că după o perioadă de îndepărtare de mersul regulat la biserică, am privit puțin altfel slujba și am înțeles! Am înțeles de ce este foarte greu ca un tânăr să prindă dragoste de ceea ce se petrece în biserică, de ce un necunoscător nu se poate lăsa răpit, de multe ori nici măcar liniștit sau relaxat de slujbele din majoritatea – din păcate – bisericilor ortodoxe de la noi.

Ca să nu mai vorbesc de intrarea triumfală a câtorva studenți de la teologie -îmi pare rău, băieți, un ochi format vă recunoaște imediat, după haine, după aerul de superioritate pe care îl respirați, de stăpâni ai rugăciunilor și misterelor, aere ascunzând, de cele mai multe ori, o incultură crasă dar o și mai proastă creștere! Inutil de adăugat că cei cinci studenți făceau cea mai mare gălăgie din biserică.

Au fost însă și momente în care am simțit ceea ce trebuia! În fapt, nu știu dacă există un ceea ce trebui în biserică, însă momentele sincere și curate le recunoști după freamătul ușor din piele ca în urma unor mici revelații, după liniștea pe care o respiri preț de cîteva secunde. Aseară, aceste scurte momente au fost cele în care a ieșit Arhiereul din altar. Petre Țuțea spunea că pentru creștin, Sărbătoarea punctează timpul și Templul (Biserica) punctează spațiul. Ei bine, aseară, aparițiile arhiereului au punctat diafan spațiul în care mă aflam. În veștminte negre, maiestuoase, cu marginile aurii (în perioada Postului Mare veșstmintele de slujbă sunt negre sau de nuanțe închise, simbolizând perioada întunecată prin care trecem înainte de Înviere), a adus acea umbră de simirnă și tămâie, acea senzație interioara, preț de câteva secunde, de corectitudine a universului în care trăim. Îmi este foarte greu să exprim în cuvinte senzația de îmbrățișare cu o tradiție puternică și sublimă pe care am simțit-o în clipele în care m-am aflat în preajma sa.

Și a mai fost un moment plăcut. Exact când mă pregăteam să plec, am zărit în vitrina pangarului o Biblie, care m-a atras prin …veți vedea mai jos prin ce. Era Albă! Albă ca o declarație sigură pe sine, ca amintirea unei după amiezi de duminică într-o mănăstire! Mi-a plăcut atât de mult încât am cumpărat un exemplar pentru nașii mei! Aș fi luat mai multe dar…era ultimul!

În lumina a ceea ce am simțit ieri seară în acea biserică, și a gândurilor cu care m-am împrietenit pentru câteva ore mă întreb acum: De ce sunt toate Bibliile negre?

Vizualizări: 380

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de Moldovan V. Dorin pe Iunie 26, 2013 la 11:16am

Una este sa mergi la biserica si cu totul  alta este sa ai CREDINT.( sa traiesti in credinta).

Comentariu publicat de Dadal Cristinel-Gelu pe Iunie 24, 2013 la 5:23pm

Prieteni dragi, ma vad nevoit sa precizez din nou. Nu despre culoarea copertilor bibliei vorbesc. E o metafora. Vorbesc despre ,,culoarea", atmosfera, aerul, respiratia slujbelor.

 

Comentariu publicat de Lucretia Berzintu pe Iunie 23, 2013 la 3:24pm

Comentariu publicat de Anastasia Moldovanu pe Iunie 23, 2013 la 3:19pm

Îl susţin pe autor.Şi în biserică uneori nu te simţi bime din aceste motive "lumeşti", uneori rânduielile se fac doar de dragul meşteşugului.

Comentariu publicat de caterina scarlet pe Iunie 23, 2013 la 1:43pm

da, prima dată am luat totul ad litteram acum să trecem și la sensurile metaforice.mie nu îmi pac anumite practici  pe care se încăpățânează să le execute unele credincioase care realizează adevărate scene de fitness prin biserică. la masluri sau anumite procesiuni se stă în genunchi la modul inchizitorial.dar sunt și situații când oameni disperați vin să ceară îndurare divină și acolo nu comentez dezaprobator. dar pentru închinarea de fiecare zi,lucrurile ar trebui simplificate. cât de păcătoși pot fi unii ca să se scălămbăie întru umilință și iertare. câte păcate au?și de ce se roagă oamenii doar la necaz? e o treabă națională, un obicei strămoșesc.? de ce atunci când le e bine merg la biserică cu nasul pe sus și nu smeriți și mulțumiți pentru ce au.? da, în loc să cânte bucuria ei sfidează prin lipsa de respect față de Templu. vezi cucoane vorbind între ele, cu capul întors să vadă pe cine mai recunosc și pot lua în vizor.   bărbații practică ritualurile mai discret și mai puțin forțat.nu că sunt ,mai educați, sunt mai apatici.

 și ce să mai spun de persoanele care intră în biserică și nu mai făcut o baie de ani de zile?

Comentariu publicat de Dadal Cristinel-Gelu pe Iunie 23, 2013 la 12:12pm
Intrebarea mea nu este retorica. Este cat se poate de aplicata, chiar dca in sens metaforic. As traduce-o, de fapt, in cuvintele ,, de ce nu ofera, de multe ori, biserica, celui care intra in ea, bucuria ca se afla acolo?! " biserica ortodoxa este mai presus de toate lacasul invierii, deci al bucuriei. Textul meu nu este, cred, unul literar. Este doar un apel la sinceritate.
Comentariu publicat de Andrei A. RADU pe Iunie 23, 2013 la 11:58am

Religia, o frază de dânșii inventată....O mătușă, femeie în vârstă, zicea că de atâta lălăială i se apleacă lui Dumnezeu. Dcă mai adăugăm și hiperinflația de popi, biserici și mânăstiri, cred și eu că avea dreptate!

Comentariu publicat de Katy urucu pe Iunie 23, 2013 la 9:52am

Felicitari. Un mesaj transmis cu sinceritate si competenta. Petre Tutea- omul care v-a aparut in inima in momentul potrivit. Filosoful, crestinul, omul pe care vi l-ati amintiti atunci cand civintele sale au devnit simtire, cand spiritul sau a invaluit spatiul in care erati, a atins timpul in care sarbatoarea exista cu adevarat. " Sarbatoarea puncteaza timpul si Templul puncteaza spatiul". Revelatia dumneavoastra in acea biserica, a dat viata intrebarii care a fost geneza acestei lucrari literare. Intrebare pe care ne-ati adresat-o si noua, enunt pe care, probabil, nimeni nu si  l-a exprimat public. Daca am cunoaste indeaproape adevarurile, tainele, faptele, indemnurile care sunt cuprinse intre copertile cernite ale Bibliei, ne-am intreba si noi:" De ce sunt toate bibliile negre?" M-a impresionat lucrarea dumneavoastra, va multumesc! 

Comentariu publicat de caterina scarlet pe Iunie 23, 2013 la 9:46am

domnule Dadal, ceea ce ne-ați povestit nu este puțin lucru. am găsit și eu multe stări necuviincioase în manifestările creștinești ortodoxe. sper că folosesc cuvinte potrivite ca să nu dau curs unor neînțelegeri. totuși am avut parte și de multe excepții cu partituri valoroase nu d.p.d.v. muzical, asta se subînțelege ci ca interpretare.de cele mai multe ori era vorba de coruri de măicuțe.coruri sau grupuri, cor presupunând ceva mai extins și se află în cavas nu în interiorul propriuzis al bisericii.

la întrebarea dumneavoastră atât de sincer pusă și nu retoric eu am să răspund cu plăcere încercând o variantă de explicație. vedeți și dv că majoritatea bibliilor au o copertă cartonată sau uneori necartonată dar pe suprafața căreia este aplicat un tratament protector. se presupune că biblia stă pe noptieră, o luăm cu noi în călătorii. cere și ea o curățire de praf, de alte urme lăsate de mâinile uneori transpirate sau alte atingeri accidentale. orice altă culoare în afară de negru, care e foarte rezistent ar fi albul. altă alternativă nu există. Biblia bleu sau roz sau verde...dar o biblie albă presupune foarte multă atenție, grijă răspundere. de aceea pentru simpli credincioși, ca să întrețină bine o astfel de carte și care după eventuale curățiri repetate să nu arate jigărită coperțile trebuie să fie negre. bietul Adrian Păunescu avea pretenția ca operele lui să fie BIBLII pentru cititorul român de aia are un volum intitulat  Coperțile negre dar eu zic că el era un blasfemiator din punctul ăsta de vedere. o Biblie cu coperțile albe...este o frumusețe dar trebuie avută mare grijă de ea, cum am spus e de ținut nu de lucrat . dacă însă ediția aceea are coperțile tratate cu un material cauciucat care se poate șterge ușor cu o lavetă îmbibată în apă aș zice că tehnologia și-a făcut datoria dar s-a băgat acolo unde nu-i fierbe oala. 

Comentariu publicat de Dadal Cristinel-Gelu pe Iulie 1, 2012 la 5:03pm
Multumesc frumos :)

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor