De la Roşiorii de Vede la Lacul Victoria - aviatoarea IRINA BURNAIA

În 1933, atunci când mentalitatea (inclusiv cea a autorităţilor) românească mai trimitea încă femeia “la cratiţă”, familia zburătorilor se îmbogăţea cu un nou – şi valoros – membru: Irina Burnaia.

Irina Cioc (acesta este numele adevărat a aviatoarei) s-a născut în satul Ciurari, în apropiere de Roşiorii de Vede. În legatură cu pseudonimul adoptat de ea s-au făcut mai multe speculaţii ; unii cred că e denaturare a denumirii « Burnas », câmpia teleormăneană, dar localitatea ei natală nu se află pe întinderea Burnasului. Din cercetările făcute la faţa locului, în care am primit o mână de ajutor de la părintele Emilian Popescu, parohul bisericii din sat, am aflat că la marginea comunei se află o viroagă numită chiar “Burnaia”, loc unde s-ar fi născut Irina în timp ce mama ei se afla la muncă în agricultură.

Ea a urmat studii de drept, fiind admisă, după absolvire, în Baroul bucureştean.

            La 18 august 1933, meseria ei o trimitea urgent la Constanţa. Cum mijlocul de transport cel mai rapid părea să fie avionul, Irina a ajuns la Băneasa, la timp pentru a găsi un loc în zborul Bucureşti-Constanţa, al cărui pilot era faimosul Petre Ivanovici.

            Zborul a decurs fără nici un incident, în afară, să zicem, de puternica impresie produsă asupra unei anumite pasagere.

            Aşa se face că Irina l-a căutat pe singurul aviator pe care îl cunoştea: Ivanovici. Acesta, zburător încercat, pilot de linie la L.A.R.E.S., membru al escadrilei de înaltă acrobaţie “Dracii Roşii” şi unul dintre cei mai apreciaţi instructori de zbor ai A.R.P.A., nu a stat prea mult pe gânduri: instruise şi brevetase în prodigioasa lui carieră exact 500 de piloţi, toţi bărbaţi. De ce nu şi-ar încheia activitatea contribuind la brevetarea unei fete?

            La 27 octombrie 1933, Irina Burnaia s-a văzut în posesia mult râvnitului brevet gradul I şi II, pentru avioanele de turism. Era a treia femeie-pilot româncă.

Mai trebuia găsit avionul care să o poarte pe Irina spre înălţimi. Ea a profitat de generoasa ofertă a Statului român, care se obliga să suporte jumătate din preţul unei aeronave pentru orice pilot brevetat care putea să-şi permită cealaltă jumătate de preţ.

Alegerea Irinei Burnaia s-a oprit asupra unui I.A.R. 22, care se fabrica la Braşov. Prea nerăbdătoare pentru a aştepta la Bucureşti livrarea aparatului, Irina a asistat la construirea lui în uzină, uimindu-i pe muncitorii braşoveni prin gesturile de tandreţe pentru viitoarea sa maşină de zburat.

În sfârşit, avionul a fost gata. Aviatoarea l-a recepţionat şi, încă de la primul zbor, a înregistrat o premieră: a fost prima femeie care a survolat Carpaţii. A efectuat un zbor pe deasupra Văii Prahovei şi s-a îndreptat spre Buzău, unde a aterizat pentru a-i saluta pe instructorii şi elevii Şcolii de pilotaj de la Ziliştea. Apoi a decolat pentru a survola Roşiorii de Vede. În sfârşit, a aterizat pe Băneasa, unde şi-a hangarat avionul.

Etapa următoare a constituit-o pregătirea pentru un raid de mare anvergură, în care l-a atras şi pe Petre Ivanovici: Bucureşti – Capetown. Distanţa enormă şi condiţiile deosebit de dificile nu i-au speriat pe cei doi, care la 3 ianuarie 1935 au decolat pentru marele raid.

Avionul Irinei, I.A.R. 22, de concepţie şi fabricaţie românească, nu era cel mai potrivit pentru o astfel de călătorie. Era un monomotor, dublă comandă în tandem, echipat cu un motor Gipsy (de fabricaţie englezească) de 130 C.P., având o viteză de croazieră de 193 km/h. şi o autonomie de maximum 550 km. Era înmatriculat YR- INA.

Călătoria a fost plină de peripeţii. Încă din prima etapă s-a defectat circuitul de ulei, fiind necesară o aterizare forţată în Turcia; Ivanovici a remediat uşor defecţiunea, dar, încercând decolarea de pe acel teren impropriu, cei doi piloţi au lovit un mic dâmb, rupând elicea şi deteriorând o aripă şi trenul de aterizare. Sosirea de la Braşov a unei elici noi de a Braşov (via Cairo!) a întârziat, decalând graficul iniţial. Noroc cu relaţia de prietenie dintre Irina Burnaia şi Sabiha Gökcen, fiica adoptivă a preşedintelui Turciei, Kemal Atatürk, datorită căreia sejurul în acea ţară a fost lipsit de neplăceri, iar ajutorul mecanicilor turci a fost substanţial.

Zborul a continuat cu traversarea munţilor Taurus, de peste 3000 de metri înălţime, apoi a piscurilor Ghiaur. Motorul, prea mic, nu putea sălta aparatul destul, de aceea piloţii trebuiau să se strecoare prin trecători. Au urmat nesfârşite întinderi deşertice, care interziceau orice aterizare forţată, apoi la fel de mari suprafeţe împădurite, unde aterizarea ar fi fost, de asemenea, imposibilă.

La Damasc, noi necazuri: plesneşte carterul motorului. Ivanovici încearcă o sudură, dar, în sarcină, carterul se sparge din nou, lângă reparaţie. E necesar un carter nou, care soseşte, dar provoacă o nouă întârziere. În sfârşit, cu motorul reparat, YR-INA a continuat să zboare până la Entebbe, survolând lacul Victoria, cel aflat exact în inima Africii. Acolo, cei doi aviatori români hotărăsc că o continuare a raidului este imposibilă, dată fiind starea aparatului, dar şi prognoza meteo. Cu toate acestea, călătoria este considerată o mare reuşită, dacă ne gândim la tehnica cu care au zburat românii, la distanţa uriaşă – peste 16.000 km. – şi la condiţiile în care s-a zburat.

Revenind la Bucureşti după această extraordinară aventură, în care Irina şi partenerul ei şi-au riscat viaţa pentru gloria patriei, Petre Ivanovici a fost “recompensat” cu … 20 de zile de arest la domiciliu, pentru a fi plecat fără încuviinţarea superiorilor săi (!) …

În anii următori, Irina a obţinut multe alte victorii.

Mai întâi, în iunie ’37, ea a obţinut certificarea ca pilot acrobat, zburând acelaşi YR-INA, în faţa unei comisii din care făcea parte şi faimosul “Bâzu” Cantacuzino.

La 26 iulie 1937, Irina a realizat, singură la bordul unuii Bücker Jungmann, un zbor de la Băneasa la Roma. La întoarcere, cu avionul defect, a aterizat forţat în Iugoslavia, în ţinut muntos, unde şi-a păzit o noapte întreagă aparatul până a fost reperată şi a primit ajutor.

În martie 1938, Irina Burnaia a zburat pe ruta Bucureşti – Bagdad – Bucureşti; în vara aceluiaşi an a participat la un raliu naţional, clasându-se a treia, iar toamna au avut parte manevrele regale, la care Irina a luat parte împreună cu alte patru femei-pilot, fiind asimilate cu gradul de sublocotenent în armata română.

În august 1939 s-a desfăşurat Reuniunea Aviatică Internaţională de la Rimini, Italia. Irina a fost singurul reprezentant al României. Pilotând un mic avion Bückner Jungmann, de numai 80 C.P., ea s-a întrecut cu adversari care aveau avioane mult mai puternice. Puţini concurenţi au terminat toate probele. Printre aceştia – Irina Burnaia din România, cea care a atras admiraţia generalului Valle, ministrul italian al aerului.

În sfârşit, tot în 1939, Irina Burnaia a realizat raidul Bucureşti – Varşovia – Berlin – Amsterdam – Londra, cu un timp foarte bun şi fără nci un fel de incidente.

În acelaşi an, aviatoarea originară din Teleorman a avut iniţiativa de a escorta, cu YR – INA, trenul care a transportat de la Constanţa la Bucureşti corpul neînsufleţit al eroului – aviator Gheorghe Bănciulescu.

Irina Burnaia a fost decorată cu ordinul “Virtutea aeronautică de pace”.

Vizualizări: 220

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor