Declinul Elitelor 

În limba latină termenul Electus caracterizează o persoană sau un grup care aduce comunităţii onoare şi valoare. Timp de secole grupele elitiste se evidenţiau prin preocupările şi acţiunile umanitare, ştiinţifice sau artistice care polarizau etosul social şi cultural al epocii lor. 
Elitele au fost active şi apreciate din antichitate şi până la recentul postmodernism care a catalizat dizolvarea barierelor culturale, trivializarea comunicaţiei în favoarea unui sat global lipsit de personalitate. 
Elitele de azi sunt paralizate de noua ordine axată pe mediocritate şi consum exagerat. Îmi amintesc filmele tinereţii mele în care protipendada oraşului ieşea la plimbare pe bulevardul central, trăsurile cu cai aşteptau clienţii sporadici iar vânzătorul de limonadă oferea în pahare de sticlă verzuie mirajul orientului oprit la poalele Balcanilor. Elita vorbea limbi străine, se intersa de ştiinţe, de filosofie, de expediţii, doamnele cântau la pian sau pictau în liniştea saloanelor. În ţara în care ne-am născut, România, frământata istorie a primelor două decenii de dictatură comunistă, a produs două dileme: una privitoare la represiunea sângeroasă declanşată de noul regim, iar celalaltă, la tenebroasele raporturi din culisele puterii noi instalate. 
În cartea "Elite şi Societate", Stelian Tănase scrie o istorie, în care acţiunile liderilor comunişti sunt un răspuns la vechea problemă a înapoierii României, care implica complexe raporturi între elita suzerană sovietică şi cea locală. Comunismul ne-a învăţat că ierarhiile vor fi dizolvate. Acest mit a succombat repede făcând loc la doua tabere opuse: cei care au puterea şi cei care i se supun necondiţionat. Aşa am devenit transparenţi, generaţia ţigărilor Kent, a statului la coadă, a traficului de mărfuri aduse pe sub mână din Europa. Cărţile interzise circulau prin subterane. Un coleg, doctor in fizică, a fost invitat la un congres la Moscova. Elita ştiinţifică sovietică era obsedată de venirea iernii şi de procurarea unui sac de cartofi. La celalt pol, capitalismul a stratificat masele în câteva categorii bine definite: muncitorii, clasa de mijloc, politicienii, afaceriştii. Primii sunt majoritatea care produce valoare, face armata, îşi creşte copiii, plăteşte taxe. Politicienii sunt o elită a combinaţiilor şi a oportunităţilor create de guverne care votează legi în favoarea unor afacerişti care sprijină din culise, pe cei de la putere. 
Credinţa că elitele sunt ceva dezirabil, pozitiv, nobil..a fost fisurată de evoluţia capitalismului în secolul XX. După războiul al 2-lea mondial administraţiile statale, guvernele, organizaţiile diverse, se simţeau obligate să servească cetăţeanul sărăcit, decimat de tragedia trecută, lipsit de locuinţe, sănatate sau învăţământ. 

Ele investeau în reconstrucţie, în infrastructuri şi în a produce joburi în Europa devastată de război. Elitele funcţionau filantropic, umanitar sau cultural, căutând să ostoiască sechelele anilor belici. Mulţi artişti refugiaţi peste ocean au revenit la vatră, s-au scris milioane de pagini şi s-au produs filme care încurajau clasa de mijloc la muncă, la refacere morală şi materială. Eroii erau proletari, activişti, vizionari. Două vectoare au manipulat Europa postbelică: Democraţia şi Capitalismul de consum. 
Vestul s-a înhămat în refacerea economiei, în dezvoltare şi producţie industrială sporită. Artele au reînflorit. Cineva spunea studenţilor: "Domnilor.. avem nevoie de geniu şi de capodopere". Care nu au întârziat să vină în arte şi în reconstrucţia urbană. Economiile au înflorit producând mirajul bunăstării. Capitalismul a permis unor noi elite (sprijinite de politicieni) să se instaleze şi să capteze trepatat resursele, rezervele umane, transporturile şi mai târziu informatica. Presa care tradiţional avea rolul informării imparţiale a cititorului a fost cumpărată şi folosită în interesul politicienilor. 
Elitele s-au redus la grupuri închise, tăcute, oportuniştii şi noi îmbogăţiţi au preluat controlul lucrurilor. Statul cândva empatic cu poporul, se dezice şi îi devine duşman nedeclarat. Cetăţeanul este acel factor statistic care plăteşte impozite, munceşte ore suplimentare pentru un salariu minim şi în caz de război este înrolat şi trimis pe front. Cetăţeanul va fi golit de rezerve, amendat, hărţuit, i se vor refuza drepturi esenţiale la un loc de muncă, educaţie, sănătate. Privatizare cu orice preţ a devenit lozinca anilor '90. 
Pensie? Handicapare? Descurcă-te singur domnule. Locuinţe ? Israelul este campiona celor mai scumpe locuinţe din lume. Şi nu e vorba de vile luxoase pentru cele 27-30 de familii care posedă mai toate marile industrii sau afaceri ci de apartamente modeste pentru omul de rând care creşte 4-5 copii într-o locuinţa de 3 camere de 70 mp. Într-o aşezare periferică de unde nu poţi spera la evadare. Întâi plăteşti 25 de ani împrumutul pentru casă, apoi vom vedea. La 50 de ani, lucrătorul, intelectualul, funcţionarul este considerat uzat, în vârstă şi pus pe liber. Se va descurca el… Patronul îl va înlocui cu un tânăr pe care îl plăteşte cu salariul mimim şi îl poate concedia la primul semnal de criză. Elita intelectuală este ignorată şi dispare ca să facă loc unor grupe care ne inundă spaţiul vizual cu o cultură ieftină, zgomotoasă şi agresivă. Este cultura keilu, cultura falafel, a kitschului, a muzicii full volume, ale poluării vizuale şi sonore  24 de ore pe zi. Suntem prea mulţi, am devenit netoleranţi, producători de zgomot, de gunoi spiritual, de conflicte permanente pe şosele, pentru locul de parcare, pe plajă sau pe stradă. În schimb, şi cel mai grav, tolerăm corupţia, nepotismul, parazitismul. 
Nevoia de frumos, de utopie, de visare a dispărut. Ni se vând produse banale şi un modus vivendi pe care nu-l digerăm, lipsit de vreun conţinut, filosofie sau viziune. 
Deci Israelul şi-a suprimat treptat elitele. Ca să căpătăm un guvern care suprimă presa, pentru ai anula liberatatea de a critica.  Presa liberă este azi ameninţată cu desfinţarea pe motive pe care cetăţeanul, exasperat, dezinformat, nu le înţelege.  Noi nu sutem un popor revoluţionar. Noi nu ieşim în stradă chiar dacă avem 600.000 de copii flămânzi. Chiar dacă invalizii se sinucid din disperare şi ruşine. Dar nu numai dispariţia elitelor ne frământă. 

Să ne uităm la Marea Moartă care scade sub ochii noştri, la Lacul Kineret la care cetăţeanul nu are acces fără să plătească cuiva, la şosele supra glomerate pe care se circulă cu viteza medie de 15 km/oră. Resursele naturale, gazul natural, chimicalele etc sunt concesionate unor oligarhi pentu zeci de ani şi zero beneficii populaţiei. Să intrăm în spitalele cu sute de paturi lipsă, în şcoli unde copiii se înghesuiesc 35-40 într-o clasă. Să parcurgem străzile fermecătoare ale cartierelor vechi din Jaffo-Tel Aviv, cu magazinele goale, turismul în declin, cine poate îndura privirea stinsă a unui vânzător de ziare? Ziare care dispar şi ele sub monopolul tipariturilor distribuite gratis de un nabab simpatizant al aripei de dreapta ? 
Ca locuitor al unei mari metropole nu pot să nu constat degradarea vieţii, neglijenţa, murdăria şi indolenţa sistemelor locale, primăriile care cresc într-un nepotism monstruos, pe când oraşul este neglijat şi delăsat. În ce altă ţară cetăţenii îşi împart ilegal apartmentele în 2 şi 3 unităţi de locuit, transformând Israelul într-un uriaş Suweto pentru o populaţie care şi-a pierdut busola şi speranţele? 
Avem nevoie de Capodopere? De Elite? Am pus întrebarea frizerului meu în timp ce aşteptam rândul la tuns. S-a oprit din muncă şi după o pauză de gândire mi-a răspuns: am nevoie de o vacanţă domnule, de 20 de ani n-am plecat nicaeri. De când am deschis frizeria asta. 

AG  2017






.

Vizualizări: 86

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor