5.

Cîrciuma se mai umpluse la ora aia, dar tot nu se încinseseră discuţiile între ăştia de acolo. Poate şi zăpuşeala de afară era de vină, sau poate berea nu reuşise încă să le dezlege limbile.

-Ce-a păţit, bă Gheorghe, mă-ta? Că auzii că s-a “entopsicat”, îl întrebă Ciucă pe Gheorghe a lu Baieră.

Celălalt rămase câteva clipe, privindu-l lung, înainte de a-i răspunde.

-Nu, bă. A fost altceva. Era să moară fir-ar a dracu. A crezut că-i ţuică în sticla aia de o ţineam eu în podul casei, după o grindă. A crezut că-i ţuică şi a dat-o pe gât, proasta dracu. A crezut că-i ţuică şi, când colo, era otravă d-aia de şoareci. Şoricioaică cum ar veni, că d-aia o ascunsesem eu în pod după grindă, să nu dea careva peste ea.

-Da, bă, da a păţit ceva? păru interesat dintr-odată Alde Ofiţerul.

-Nu, bă, că i-a dat Sevastiţa nişte ceaiuri de i-a curăţat maţele pe dinăuntru şi acum şi-a scos patul afară şi stă toată ziua cu burta la soare.

-E, păi a scăpat ieftin Băiereasa. A scăpat ieftin, că îţi mai aduci tu aminte când aţi băut voi cu alde Tititrici, ăla de stătea colea-şa, lângă moară? Că parcă tu ai fost şi cu ... Nu mai ştiu cu cine, da parcă trei eraţi, acolo, la el acasă şi...

-Lasă-l bă, dracu, Alde Ofiţerule, pe Titirici. Ce dracu-ţi veni acu cu el? Îl repezi Gheorghe.

-Nu bă, de ce te superi, ziceam şi eu că a fost tot un caz d-ăsta. Tot cu şoricioaică, cred. Că v-a chemat Titirici la el să beţi. Parcă băiatul Paulinii mai era, nu? Da, bă, iar acum Alde Ofiţerul se întorsese spre ceilalţi, că Gheorghe ştia toată povestea şi nu avea de ce să-i mai povestească lui. Da, bă, şi s-au pus ăştia pe băut şi pe la doişpe, unu, noaptea, s-a terminat băutura, da ăştia tot mai voiau. Ar mai fi băut, dar ce? Atunci a plecat Titirici în pivniţă să mai aducă oarece. A căutat el, a căutat peste tot, dar degeaba, că nu mai era neam băutură, nici strop. Ei, când să se întoarcă el la ăştia şi să le spună că n-a mai găsit, na că vede pe o polată, mai la fereală, o sticlă de trei sferturi cu ceva alb în ea. Îi scoate dopul şi gustă. Ardea al dracu şi te furnica de nu mai ştiai de tine.

-Tu de unde dracu le ştii, mă Alde Ofiţerule, îl întrerupse Ciucă. De unde,ce ai fost tu de faţă, sau poate oi fi un Alde Toateştiutorul, ce crezi?

-Lasă, bă Ciucă, că nu suntem toţi aşa de deştepţi la minte ca tine. Toate mi le-a povestit şi mie ăsta, Nicolo Tişcaba, înţelegi?

Iar apoi, fără a-l mai băga în seamă pe Ciucă:

-Da, bă, a scos dopul şi a gustat. Nu era ţuică, da cum era el beat, s-a gândit că tot ceva tărie trebuie să fie, că altfel n-ar fi ars aşa. Şi nu s-a mai dus la ăia de sus şi a stat acolo-şa singur în beci până a băut toată şoricioaica, sau ce dracu era. Şi apoi...

-He, he, vorbeai de lup, Alde  Ofişerule. Uite că vine Nicolo Tişcaba, strigă ăla al lu Ion al lu Cimpaş care stătea mai la fereastră şi putea să vadă cine vine pe uliţă.

-Cu mânzul după el, nu? îl întreabă Alde Ofiţerul. Cu Gagarin, nu?

-Păi da cum credeai? Ivident că cu mânzul.

De răspuns îi răspunsese Ciucă, deşi Alde Ofiţerul nu aşteptase răspuns, căci toată lumea ştia că, peste tot unde merge ăsta de-i zicea Nicolo Tişcaba, era şi prichindelul după el, băiatul lu Anton Beţivu şi al Vetii, nişte beţivi amândoi. Ăsta micu, pe numele lui Gagarin,  mai mult pe lângă bătrânul ăsta creştea, pe lângă un bunic pe care ar fi putut să-l aibă.

-Hai, bă, că vine Nicolo Tişcaba şi ne mai spune iar nişte istorii de ne lasă cu gura căscată, că e tare la chestia asta, zise Alde Ofiţerul.

-Ce să facă, bă, şi el, că i-a fugit nevasta cu ăsta … începu Gheorghe, dar tresări şi lăsă fraza neterminată când zări privirea îngheţată a lui Gălbează care stătea la masa din faţa lui.

-Păi dacă-i prost, bă, ce să-i faci? îl scoase din încurcătură Paraschiv al Geaonii, iar Gheorghe îi mulţumii din priviri.

-Da, vezi dumneata, spuse gânditor Alde Ofiţerul, ăştia cu mintea dusă cu pluta n-ar trebui lăsaţi liberi p-afară, nu-i aşa? Că poate să fie periculoşi.

-He, he. Cum vine asta? Se miră Ciucă. Cum să fie periculos Nicolo Tişcaba? He, he, asta-i bună.

-Nu râde ca prostul, bă, îl repezi Alde Ofiţerul. Ideea e că, am citi eu undeva, vorbele au o putere, o chestia aşa, nu pot să-ţi explic acum. Aşa şi poveştile ăstuia, lu Nicolo Tişcaba, au o putere nevăzută, o chestie. D-aia zic că nu ar trebui lăsaţi liberi ăştia ca ei.

Rămase apoi pe gânduri, iar ceilalţi îl priveau aşteptând continuarea vorbelor lui. Aşteptau să le explice ce putere puteau să aibă nişte vorbe, nişte poveşti aruncate aiurea. Vocea puternică a lui  Gheorghe îi făcu pe toţi să tresară:

-Hai, bă, să râdem un pic de ăsta, că prea suntem la înmormântare acilea-şa. Ia dă, bă Busuioc, o halbă de bere, să punem nişte sare şi piper s-o dăm ăstuia, lu Nicolo Tişcaba s-o bea. Hai, bă, mai repede, că ajunge ăsta.

Vorbele lui Gheorghe îi însufleţiră pe toţi. Alergau care încotro. Unul aduse un scaun cu piciorul rupt, abia se mai ţinea, altul fugi afară să culeagă nişte ciulini, să-i arunce în pălăria lui Nicolo Tişcaba, când o intra, iar Gheorghe a lu Baieră luă halba pregătită pentru bătrânul ce aproape ajunsese la uşa cârciumii şi ieşi până afară, iar, când se întoarse, le anunţă celorlalţi  isprava lui. Adică urinase în berea de o s-o bea Nicolo Tişcaba, iar ceilalţi se prăpădeau de râs şi nu aveau ochi să vadă încruntarea şi ura cu care-i privea Moarcăş Vasile, singurul care nu participa la zarva lor. Cute adânci îi brăzdau fruntea şi broboane mari de sudoare se scurgeau lent, îi intrau în ochi sau alunecau pe lângă nasul mare, coroiat, ca un cioc de vultur.

 

6.

A trecut mult timp de atunci, soarele a răsărit şi a apus de nenumărate ori. Din cauza zăpuşelii ăsteia enervante, m-am tras şi eu aici, la umbra, în cârciumă la Busuioc. Eu am ajuns primul aici, cam pe la unşpe, dup-aia au venit ceilalţi, adică Alde Ofiţerul, Gheorghe a lu Baieră… şi ăilalţi. Şi Moarcăş Vasile. Ceva mai la vale a venit şi Ciucă a lu Lixandrina. Eu, deşi nu am băut prea mult, m-am prefăcut beat, fiindcă mă obosesc prea tare mutrele ăstora şi mai ales glumele lor. Nu puteam însă să nu-i aud şi d-aia mă miram cum dracu pot unii să trăiască uitând tot ceea ce s-a întâmplat. Cum pot ei să trăiască uitând? Şi atunci mi-a fost milă de ei şi nu ştiu zău ce s-ar face fără mine, fără cel care vede şi ţine minte şi poate să le povestească toate, aşa cum au fost. Dar, fiindcă mă hotărâsem încă de dimineaţă, când am intrat în cârciumă, să devin mut, să nu mai vorbesc prin cuvinte, câte zile oi mai avea, ci numai prin semne, d-aia, cum stăteam cu capul pe masă şi mă făceam că dorm, aproape că mi-au dat lacrimile de mila lor.

Apoi?

Apoi soarele a răsărit şi a apus de nenumărate ori.

Vizualizări: 201

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară !

Alătură-te reţelei reţeaua literară

Comentariu publicat de Ionel Petrisor pe Ianuarie 29, 2013 la 8:02pm

       Nume si semnatura proaspata si cu poveste frumos zugravita in mediul potrivit eroilor din poveste. Intr-o carciuma sateasca mi-am purtat si eu pasii doar sa rasuflu oleaca in timpul meu liber.Ma bucur mult ca din nou s-a mai luminat pagina asta!

Comentariu publicat de Dragos Tudose pe Ianuarie 29, 2013 la 7:33pm
Multumesc mult pentru rabdarea de a va apleca asupra textului meu.
Comentariu publicat de caterina scarlet pe Ianuarie 29, 2013 la 2:29pm

dragul nostru coleg, proza ta e simpatică.n-am înțeles încă ce a băut mama lui Gheorghe.mescal, tequila, absint?am fost prea impresionată de becalizarea limbajului, poate m-a scăpat amănuntul când grăbeam lectura să văd unde ajungi cu  deznodământul. în cazul tău nu există un deznodământ.lucrurile par bătute în cuie. viața personajelor va stagna în același mod , ele vor fi planete care nu au o ,,revoluție,,sunt doar bolovani care deși trec pe cer trecerea lor e periculoasă. sunt comete, asteroizi.nu se pot înscrie în viața universului decât agresiv și nu pașnic. ceea ce ești tu prea drăguț și nu poți trece pe hârtie este că acești așa ziși eroi nu se opresc la un limbaj aș spune eu prea academic pentru nivelul lor.   în realitate la gura lor e un adevărat veceu lingvistic. dar să nu fim răi cu ăștia pe care ți-ai ales să-i portretizezi. vreau să cred că e doar un exercițiu de scris și că vei trece la un nivel mai elevat, unde chiar din greșeli și păcate poți da un start pentru educație. de aici din lumea lui Gheorghe ăsta nu poți face sită de mătase.titlul mi s-a părut la început
o parafrază la eroi și morminte. dar tu ai spus...martori și nu morminte.ai zis mai bine decât ți-ai imaginat.ce sunt martorii dacă nu niște morminte ale evenimentelor, mai ales dacă personajele dispar martorul rămâne. din ele putem dezgropa ,,morții,, acele stări oe care ei le-au recepționat de pe margine. uneori subiecții unor întâmplări nu pot avea o bună recepare asupra lor înșiși din cauză de subiectivism , poate sunt prea pătimași sau idioți sau entuziaști  sau...  morți de-a binelea . deci tu ca martor nu te lăsa ademenit de orice mărunțiș, beții, pierdere de vreme, caută adevăratele provocări și dacă nu îți ies în cale...provoacă-le singur și vezi reacțiile.

Comentariu publicat de Dragos Tudose pe Ianuarie 18, 2013 la 1:15pm
Mulţumesc, November.
Comentariu publicat de November pe Ianuarie 18, 2013 la 9:14am

Decizia naratorului de a deveni"mut", pentru ca " vorbele au o putere, o chestie aşa"..."Ivident", Gagarin, simbolul copilului necajit....este nelipsit din sordidul decor. Si mie mi-e mila de personajele tale.(Mai ales de cele "entopsicate") .

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2021   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor