FERICIREA VINE CA UN DAR PENTRU CEI CARE ŞTIU SĂ-L CAUTE PE CELĂLALT ŞI PE DUMNEZEU


PTeofiolPPantelimonOasa30

(interviu)

Parintele Pantelimon de la Oasa s-a retras din lume la poalele Munţilor Şureanu, unde trăieşte în post şi rugăciune, cu bucuria de a fi alături de fraţii săi întru Hristos.

Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane şi fotograf, Părintele Pantelimon Şuşnea e şi un minunat vorbitor, ale cărui cuvinte învăluite de har au salvat de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am căutat prezenţa mângâietoare în Postul Paştelui, pentru a găsi răspunsuri despre o suferinţă adesea subestimată, ce ameninţă să se transforme într-o boală a secolului.

“Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii”

- Azi, mai mult ca oricând, pare că am ajuns într-o fundătură. Statisticile spun că un român din zece suferă de depresie. Părinte, ce spune asta des­pre vremurile în care trăim?

– O lume atinsă de depresie e o lume lipsită de bucurie şi dragoste. E o lume alienată şi însingurată, o lume urâtă, care şi-a pierdut reperele, în care s-a pierdut dimensiunea verticală şi în care omul se desfăşoară numai pe orizontala existenţei, într-o diversitate infinită şi goală.

E o lume care nu mai are nimic de spus. O lume goală de Dumnezeu, în care bucuria e confundată adesea cu plăcerea. Or, bucuria adevărată ţine de resorturi mult mai profunde, e împlinirea deplină a rostului tău ca om şi e strâns legată de înaintarea în viaţa spirituală.

Depresia apare atunci când oamenii nu-şi înţeleg destinul, menirea lor pe acest pământ.

- Niciunul din oamenii atinşi de depresie nu pare să fi scăpat de gândul obsesiv că viaţa e lipsită de sensCă nu alegem noi să ne naştem, cum nu alegem când să murim.

– Singurul sens al vieţii e mântuirea. Doar că oamenii cred adesea că mântuirea e ceva ce ni se dă în urma unui verdict final, dacă am făcut nişte fapte bune.

Mântuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e starea de relaţie cu Dumnezeu, care se trăieşte încă de aici, de pe pământ.

E greu să iubeşti o idee. De aceea Dumnezeu s-a făcut om, ca să ne înveţe că îl putem iubi, iubindu-i pe cei de lângă noi. Mântuirea e dinamica acestei relaţii de iubire, cu toate suişurile şi coborâşurile ei. Nimeni nu se poate împlini în afara iubirii, în afara unei relaţii. Oamenii uită că Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaţie (o treime), iar noi suntem făcuţi după asemănarea lui.

Bucuria se cere împărtăşită, nu se trăieşte în singurătate. De aceea se spune că cea mai mare fericire e să iubeşti şi să fii iubit.

- Sunteţi şi preot duhovnic. Suferinzii de depresie caută alinare la mânăstire?

 

– Sunt mulţi cei care vin să-şi găsească liniştea la mânăstire, dar asta nu înseamnă că îşi deschid sufletul foarte uşor. Îi recunoşti după chip. Un om nefericit e un om fără strălucire în privire. E apăsat, gârbovit, întunecat şi agresiv, adesea.

Când e nemulţumit de el însuşi, omul e agresiv. E ca o fiară rănită, care suferă, e periculoasă şi nu te lasă s-o ajuţi. Dar de cele mai multe ori, în spatele violenţei se ascunde nu răutate, ci suferinţă.

“Dumnezeu nu trădează niciodată”

 

Niciodată viaţa n-a fost mai înlesnită ca acum. Şi totuşi, e tot mai multă suferinţă în lume. De unde vine?

– Depresia e o stare de cădere.

Apare dintr-o lipsă de împăcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu oamenii. E o stare de conflict, de ruptură interioară, între suflet şi intelect. O lipsă de echilibru.

Depresia înseamnă, în primul rând, o lipsă de dragoste.

Oamenii suferă când nu-şi mai pot găsi adăpost în celelalte suflete din jurul lor. Când nu pot găsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descurajează şi în relaţia cu Dumnezeu, le e greu să-şi mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dacă oamenii mai trădează, fiindcă sunt neputincioşi, Dumnezeu e singurul care nu trădează niciodată.

Totuşi, e foarte greu să ajungi la măsura relaţiei cu Dumnezeu, fără să relaţionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confirmare şi din partea semenilor, că nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scăpa de depresie fără acea iubire necondiţionată, care nu pretinde nimic în schimb, care nu te judecă şi nu te acuză, ci te primeşte şi te odihneşte.

- Iubindu-i cu adevărat pe cei deznădăjduiţi, i-am putea ajuta să se vindece?

– Ar trebui să fim noi înşine Dumnezeu unii pentru ceilalţi, să-i odihnim şi să le dăm încredere şi adăpost, ca un refugiu pe munte, în timp de furtună. Să-i protejăm şi să le fim casă. Când îl hrăneşti pe celălalt, îl hrăneşti, de fapt, pe Dumnezeu, când îl îmbrăţişezi, el se îmbracă cu tine şi nu-i mai e frig. Când îi vorbeşti, se încălzeşte la vorbele tale.

Iubirea e singura scăpare.

Am întâlnit oameni care şi-au depăşit stări vecine cu patologia. Nu erau împăcaţi, fiindcă nu puteau să ierte, iar starea aceea de neiertare îi măcina, îi deconstruia lăuntric. Când au reuşit să ierte, să se împace, să-i primească pe cei care le-au greşit în inima lor, şi-au revenit spectaculos. Trebuie doar să ai răbdare. Numai intrarea într-o relaţie de iubire cu ceilalţi poate să astâmpere setea omului. Când omul găseşte odihnă într-o relaţie, îşi revine. Dar pentru asta trebuie să scape de obsesia sinelui.

- Adică să renunţe la egoism?

– Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari duşmani ai noştri. Ne tiranizează şi pe noi, şi pe ceilalţi. Nu putem avea relaţii profunde cu ceilalţi fără lepădare de sine. Dacă nu mă lepăd de sine, îi cer celui­alt să se alinieze la sinele meu, adică să se alinieze la mine în gândire, în simţire, să vadă lumea exact ca mine. Înseamnă să-l înrobesc, să-l privez de libertate. Şi atunci îi anulez fiinţa, el nu mai poate evolua. Începe să se apere şi se îndepărtează de mine, fiindcă simte că am tendinţa de a-l desfiinţa, chiar dacă poate compensez cu lucruri exterioare.

Îl răsplătesc cu daruri, dar de fapt îl posed, îl înrobesc, îl transform într-un accesoriu cu care să mă împodobesc. Şi, la final, mă simt la fel de singur. Când eşti liber de obsesiile tale şi de slujirea sinelui, începi să te gândeşti la celălalt cu adevărat, să te gândeşti ce gest ai putea să faci pentru el, fără ca el să-ţi ceară.

Ai putea să-l aştepţi cu ceva bun de mâncare?

Ai putea să-i duci un pahar cu apă?

Ai putea face un drum în locul lui?

Ce lucru mai frumos decât să mergi să-i potriveşti pătura la spate, să nu-l tragă curentul, când se culcă?

Paradoxul e că abia când te lepezi de tine, te câştigi pe tine şi-l câştigi şi pe celălalt. Îl cucereşti, când renunţi să-l mai cucereşti. Cu cât vrei mai tare să subordonezi şi să controlezi, cu atât eşti mai singur, cu cât te pui mai tare în sprijinul celorlalţi, cu atât eşti mai înconjurat de oameni. Oamenii ar trebui să fie ca lumânările care, consumându-se pe sine, luminează în jurul lor şi îi încălzesc şi pe ceilalţi.

“Nu eşti fericit când aduni, ci când dăruieşti!”

- Nemulţumirea faţă de ceea ce ai creează, şi ea, depresie. Cei mai mulţi dintre oameni tânjesc veşnic după altceva. Viaţa lor e mereu în altă parte. De ce nu-şi găsesc locul şi rostul?

– În spatele multor căutări ale omului se ascunde, de fapt, nevoia lui de divinitate. Oamenii tânjesc după starea de Dumnezeu. Suferă din cauza neputinţei lor, simt că ar putea fi mai mult decât sunt. Dar acest mult mai mult îl transferă în afara lor, în loc să-l acumuleze interior. Tind să aibă în loc să devină. Tind să stăpânească, în loc să dăruiască. Orientată greşit, spre valorile lumii acesteia, tânjirea aceasta începe să se amestece cu frustrarea, fiindcă lucrurile finite nu pot satisface sufletul.

- Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care şi-au dorit-o, suficienţi bani să trăiască o viaţă, ba chiar şi celebritate… Şi totuşi, sunt profund nefericiţi. Ce le lipseşte?

– Oamenii aceştia au obiectele pe care şi le doreau, şi-au cumpărat şi oamenii din jur, dar au pierdut din vedere relaţia cu ceilalţi. Sunt dependenţi de lucrurile materiale, tocmai din această nesiguranţă a existenţei unei alte realităţi. Când eşti conştient de veşnicie, te desprinzi uşor de grijile materiale. Nu mai aduni cu disperare. Nu te mai temi de ziua de mâine, începi să ai încredere, deci să ai credinţă.

Materia în sine nu poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistică sau intelectuală. Nu devii fericit în momentul în care aduni, ci în momentul în care dăruieşti. Valorile, indiferent că sunt materiale, spirituale sau intelectuale, trebuie acumulate pentru a fi dăruite. Materia trebuie transfigurată, trebuie să capete valoare spirituală, prin gesturile noastre de dărnicie şi bunătate. Omul, când încearcă să îngrămădească materia în scop egoist, să strângă avere, o scoate pur şi simplu din circuitul ei firesc, acela de a fi în slujba legăturii dintre oameni. Dar materia e aceeaşi dintotdeauna, ea nu sporeşte.

E minunat să te gândeşti că apa pe care o bem noi e aceeaşi, în aceeaşi cantitate, ca acum mii de ani. Aceeaşi apă care circulă, care n-a părăsit planeta. Acelaşi dar, pentru fiecare dintre noi.

– Ori încotro ne uităm, se promovează modelul omului de succes, veşnic zâmbitor. Fericirea e un imperativ, iar depresia e o ruşine, un stigmat. În faţa unei asemenea presiuni din partea societăţii, neputinţa unora de a se bucura îi afundă şi mai tare în deznădejde.

 

– Premisa că ar trebui să fim fericiţi în fiecare clipă a vieţii noastre e fundamental greşită şi produce foarte multă frustrare, pentru că oamenii intră în competiţie cu un model ireal, utopic.

Viaţa nu e o fericire continuă, cum nu e nici efort continuu.

Viaţa e o împletire de strădanie şi bucurie, iar bucuria vine adesea ca răsplată pentru efort, vine din împlinirea unei datorii, a unei sarcini, din felul în care-ţi lucrezi talanţii ce ţi s-au dat. Dumnezeu a muncit şase zile şi în a şaptea s-a odihnit.

Obsesia fericirii cu orice preţ e păguboasă. Înseamnă că dorinţele tale au luat-o înaintea vieţii şi au devenit nefireşti. E fundamental să nu-ţi doreşti ceea ce nu se poate, să te bucuri de ceea ce ai, şi de cele bune, şi de cele rele, să găseşti un sens în tot ceea ce ţi se întâmplă. Să încarci de semnificaţie fiecare încercare a vieţii tale.

Dacă elimini greutăţile şi efortul vieţii, elimini şi bucuria. O viaţă molatică, trăită în plăcere, e o viaţă în care îţi ratezi împlinirea. Doar încercările plătite cu disconfort sau sacrificiu lasă o urmă în fiinţa omului. Gândindu-te la câştigul pe care îl obţii, nu mai priveşti cu teamă greul şi suferinţa vieţii.

Dacă privim lucrurile din perspectiva veşniciei, din lumea aceasta nu ieşim decât cu ceea ce am devenit.

- Unii oameni sunt dărâmaţi de încercări minore, iar alţii, deşi li se dau greutăţi fără număr, trec prin viaţă cu fruntea sus. De ce unii au tăria de a le înfrunta şi alţii nu? E oare aluatul din care am fost făcuţi atât de diferit?

– Ce le face unora viaţa foarte grea nu e faptul că viaţa e foarte grea în sine, ci faptul că ei nu sunt dispuşi să vadă şi partea luminoasă a greului din viaţă. De aceea este fundamental să găseşti sensul fiecărei încercări sau suferinţe de care te loveşti. Dacă o umpli de sens, îţi găseşti puterea şi seninătatea de a merge mai departe cu fruntea sus. Dacă nu-i găseşti un sens, ea ajunge să te dărâme.

Dacă n-ar fi întâmpinat de suferinţă, omul ar fi extraordinar de superficial. Abia încercările vieţii îl fac să gândească mai profund. Cât timp îi merge bine din toate punctele de vedere, stagnează, trăieşte la suprafaţa sa, nu trăieşte cu toată fiinţa.

Nu trebuie să ne fie frică de suferinţă. Hristos ne-a învăţat să ne eliberăm de ea. A exorcizat-o în viaţa Lui pământească, înfruntând frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar şi frica de moarte, care îi ţine pe toţi în robie. Şi, când a ajuns deasupra fricii, a fost liber.

Frica de încercările grele ale vieţii ne inhibă şi ne împiedică să fim mai mult decât suntem. Trebuie să avem curajul să gândim pentru noi o viaţă măreaţă. Trebuie să avem curajul să visăm şi să ne visăm mai presus de fricile şi neputinţele noastre.

“Oamenii cu adevărat fericiţi nu ştiu că sunt fericiţi”

-Ce am putea face să depăşim toate neajunsurile, să ne vindecăm sufleteşte?

– Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieţii, dacă încarcă de sens tot ceea ce face, dacă prin tot ceea ce face se apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugăciune sau prin mersul la biserică te sfinţeşti, ci prin fiecare faptă sau gest. De la felul în care stai, până la felul în care munceşti, de la felul în care faci ceva de mâncare, până la felul în care plantezi o floare, de la felul în care vorbeşti cu un om până la felul în care te culci. Toate gesturile noastre cotidiene trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi. Prin iubirea pe care o purtăm. Trebuie umplute de prezenţă, de sens, de mister, de frumuseţe şi de bucurie.

 

Fericirea vine singură. Şi vine ca un dar pentru cei care ştiu să-l caute pe celălalt şi pe Dumnezeu.

Toate aceste piscuri înălţătoare de fericire, care apar fulgurant în timpul vieţii, sunt nişte trepte intermediare. Sunt o odihnă, o răsplată după fiecare treaptă urcată, după care nu avem voie să ne oprim. În umbra lor, însă, Hristos ne dăruieşte o pace “pe care nimeni nu o va lua de la noi”. Ne dăruieşte liniştea şi bucuria aceea constantă, care ne descătuşează şi ne face liberi.

Vizualizări: 259

Adaugă un comentariu

Pentru a putea adăuga comentarii trebuie să fii membru în reţeaua literară / la red literaria !

Alătură-te reţelei reţeaua literară / la red literaria

Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Aprilie 5, 2015 la 5:54am

George Coşbuc
Decebal către popor 

Viaţa asta-i bun pierdut
Când n-o trăieşti cum ai fi vrut!
Şi-acum ar vrea un neam călău
S-arunce jug în gâtul tău:
E rău destul că ne-am născut,
Mai vrem şi-al doilea rău?

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

Cei ce se luptă murmurând,
De s-ar lupta şi-n primul rând,
Ei tot atât de buni ne par
Ca orişicare laş fugar!
Murmurul, azi şi orişicând,
E plânset în zadar!

Iar a tăcea şi laşii ştiu!
Toţi morţii tac! Dar cine-i viu
Să râdă! Bunii râd şi cad!
Să râdem, dar, viteaz răsad,
Să fie-un hohotit şi-un chiu
Din ceruri până-n iad!

De-ar curge sângele pârău,
Nebiruit e braţul tău
Când morţii-n faţă nu tresari!
Şi însuţi ţie-un zeu îţi pari
Când râzi de ce se tem mai rău
Duşmanii tăi cei tari.

Ei sunt romani! Şi ce mai sunt?
Nu ei, ci de-ar veni Cel-sfânt,
Zamolxe, c-un întreg popor
De zei, i-am întreba: ce vor?
Şi nu le-am da nici lor pământ
Căci ei au cerul lor!

Şi-acum, bărbaţi, un fier şi-un scut!
E rău destul că ne-am născut:
Dar cui i-e frică de război
E liber de-a pleca napoi,
Iar cine-i vânzător vândut
Să iasă dintre noi!

Eu nu mai am nimic de spus!
Voi braţele jurând le-aţi pus
Pe scut! Puterea este-n voi
Şi-n zei! Dar vă gândiţi, eroi,
Că zeii sunt departe, sus,
Duşmanii lângă noi!

APARATI SCANTEIA DIVINA



Acum, cand finalul este atat de aproape, si lupta celor intunecati este mai apriga. Chiar daca ochii vostri nu vad arhonii si entitatile intunecate, ele exista si va ataca si va afecteaza, viata, sanatatea, linistea si mai ales viitorul.
   
Vi s-a tot spus despre iubire, trairea in iubire, daruirea iubirii, miracolele iubirii….
Hrana scanteii Divine din voi, este iubirea. 
   
Daca voi nu sunteti atenti la mesajele  inimii, la ce ganduri lasati sa treaca prin mintea voastra si la cei cu care intrati in contact, riscati enorm.
   
Cei intunecati si arhonii isi cauta loc de atac, oriunde gasesc slabiciune.                    
   
Chiar daca nu se pot apropia de voi, ei va ataca prin STRINGURI ENERGETICE. Stringul energetic este o legatura energetica intre doua persoane. Ea se formeaza instantaneu in momentul cand una dintre persoane se gandeste la cealalta.  Daca exista si o relatie intre cele doua persoane, stringul se intareste devenind tot mai puternic in timp. Chiar daca intrerupeti relatia, stringul energetic ramane si functioneaza, atata vreme cat nu cereti taierea lui. Cu fiecare gand catre acea persoana, el se formeaza din nou.
  
In felul acesta este inceputul atacului asupra voastra. Nici nu va vine sa credeti si de cele mai multe ori nici nu realizati acest atac.
  
Aceste corzi pot fi simtite ca o senzatie de apasare sau de gol sau ameteala sau sfarseala a corpului ori pur si simplu ca o durere locala. Daca nu sunteti atenti la voi, nu o simtiti deloc si treceti cu vederea. Cu cat entitatea care se conecteaza la voi prin string este incarcata cu energii grele, intunecate, cu atat va veti simti mai vlaguiti si storsi de putere in timp.
  
Scanteia Divina din voi va fi secatuita de energie, iar voi, avand o vibratie tot mai scazuta veti sfarsi prada intunericului. Nu veti mai deosebi clar de unde vine si care este raul. Mintea voastra in loc sa va ajute mai mult va va incurca cu gandurile si judecata ei 3D. Glasul Scanteii Divine din voi nu va mai fi auzit si simtit de voi deloc. Atunci lupta care s-a dat in voi, intre lumina si intuneric, se va sfarsi cu victoria intunericului asupra voastra.
Nu lasati sa se intample asta!  Fiti atenti!
Cereti Arh. Mihail cat mai des, sa vina sa va curete trupul de orice entitate sau energie intunecata, de arhoni si sa va taie toate stringurile energetice si toate atasamentele cu aceasta lume.
   
Luptati , ocrotiti si aparati lumina Scanteii Divine din voi!!! Doar ea va va arata care este calea cea adevarata!!!
Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Aprilie 5, 2015 la 5:40am

Este aproape ziua când filosofi şi înţelepţii vor lua în mâinile lor destinele omenirii şi le vor conduce cu iscusinţă. Atunci va fi un Pământ nou şi un cer nou. Tainele ascunse de veacuri se vor dezvălui şi omul va cunoaşte cu claritate treptele pe care trebuie să urce. Atunci vor înflori toate înarmonie deplină, căci ORDINEA şi LEGILE VOR TRIUMFFA PE ACEST PĂMÂNT .care zace în

Ignoranţă şi Întuneric.



Marţi 22 oct. 1977, ora14,33Citeam împreună cu Veronica în birou.
 
La un moment dat, ia îmi spune că însuşi Domnul nostru vrea să vorbească. Am pus în grabă mâna pe stilou şi am aşteptat cuvântul :
-,, Vi s-a spus, aţi fost îndemnaţi să nu mai fiţi copii…Să fiţi maturi! De aceea, încep prin a vă chema la maturitate şi, deşi sunteţi copii, mă voi adresa vouă ca unor fiinţe mature care aţi studiat şi aţi cercetat natura şi legile ei. Mă adresez vouă: celor ce ştiţi să gândiţi, vouă celor ce aţi descifrat ordinea şi legile care domnesc în natură şi, odată cu aceasta, v-aţi eliberat de ideile preconcepute, devenind realişti şi lucizi. De aceea doresc şi Eu să mă exprim liber, lăsând de-o parte tot ce a fost până acum .Consider că vorbesc unor oameni noi, mă adresez prezentului şi, mai ales viitorului, lăsând de o parte trecutul.Ce a fost nu vreau să mai repet. Ceea ce a fost… nu că a fost rău…dar trecutul a însemnat întuneric, mizerie şi suferinţă şi aceasta vrem să înceteze pentru totdeauna! Din tot trecutul vreau să rămână o singură noţiune!Tot trecutul vreau să însemne pentru voi toţi cei noi o singura idee: 
 J E R T F A
Şi când zic Jertfa, nu vreau să vă gândiţi numai la Mine, ci la toţi care s-au jertfit pentru dreptate, pentru adevăr, pentru bine şi pentru frumos. Tot ceea ce Pământul a realizat nepieritor şi tainic, a fost rezultatul jertfei de sine, rezultatul celei mai de preţ ofrande aduse pe altarul a tot ce este frumos şi sublim. Eu nu am venit acum 2000 de ani să aduc ceva nou!… N-am adus nimic nou…am venit doar să consfinţesc ceea ce alţii spuseseră înaintea Mea şi
anume că.: Ieşirea din impasul Întunericului nu poate o aduce decât jertfa de sine pentru semeni, jertfa în lupta pentru dreptate şi adevăr! Aceasta a fost definiţia Mea şi ideea cu care am vrut să fie pecetluite naţiunile şi popoarele Acum 2000 de ani am chemat pe toţi la jertfă. N-am putut spune multe într-o lume care plutea în neştiinţă şi ignoranţă. Acum a venit vremea să vorbesc deschis despre toate! Aşa după cum acum 2000 de ani v-am chemat la jertfă,aşa vin acum şi vă chem la ORDINE şi DISCIPLINĂ, la STUDIU, la RÂVNĂ, la EFORT, la SÂRGUINŢĂ.Când am vorbit pe pământ am vorbit în pilde şi parabole pentru că mă adresam unor minţii neevoluate, primitive. Vă mărturisesc vouă, copii şi prietenii Mei că Mă bucur pentru ca mă pot exprima direct, sincer şi deschis şi de aceea formulările mele vor fi clare, fără ambiguitate, fără echivoc… Am spus că vă chem la ceva nou, la ceva care n-am vorbit pe Pământ: la ordine şi disciplină în tot şi în toate. Nu vă chem la împlinirea celor zece porunci! Faza împliniri poruncilor este acum depăşită.Cine nu le-a împlinit la timp va regreta şi va plânge dar regretul şi lacrimile vor fi zadarnice. Judecata a fost rostită, sentinţa a fost pronunţată! Cine nu a împlinit poruncile, cine nu a respectat jertfa, nu va apuca timpurile noi, noul pământ! Focul va arde şi va mistui şi va curăţi Pământul de cei fără lege, care au pus numai piedici şi stavile în calea evoluţiei.Vă chem la ORDINE şi vă zic: Aceasta este “ALFA “ Lumii Noi, Căci “OMEGA” înseamnă: ARMONIA, FRUMUSEŢEA, SUBLIMUL.Oricât aşi vrea …trecutul nu poate fi abandonat şi nu poate fi abandonat pentru că el nu a fost numai suferinţă, ci o fertilă creaţie. Tot ce va rămâne trainic pentru viitor v-a fi creaţie realizată atât în filozofie, cât şi în arte şi în ştiinţă mai ales. Spun mai ales ştiinţa pentru că ştiinţa este cea care a învăţat pe pământeni ordinea şi disciplina Legilor care constituie temelia pe care s-a construit universul negativ 
cât şi cel pozitiv. Vă veţi întreba poate de ce nu am numit religia printre creaţiile mari ale pământenilor. N-am pomenit despre religie, pentru că este singura care mi-a dat cele mai mari bătăi de cap din cauza întunericului şi ignoranţei care au domnit ani de-arândul pe acest Pământ. Într-o lume nouă toate vor fi noi, toate vor trebui să se primenească, să se înnoiască şi filozofia şi arta dar şi ştiinţa, dar, după cum cea mai pură este ştiinţa, căci în ea nu are ce căuta minciuna ; cea mai vinovată este religia căci, din păcate conţine cele mai mari rătăciri. Cea mai pură creaţie pământeană a fost şi va rămâne ştiinţa, unde nu poate pătrunde ipocrizia, făţărnicia şi minciuna. În artă au mai fost impostori, la fel şi în filozofie. Mulţi s-au crezut filozofi nefiind în realitate decât nişte rătăciţi. Religiile au fost însă sursa celor mai triste denaturări ale adevărului şi, de aceea aş vrea ca acest coşmar al Pământului să înceteze cât mai repede.De aceea vă vorbesc acum pentru că şi EU sunt conştient de haosul în gândire pe care l-au cultivat toate religiile fără excepţie. Nu mă refer la iniţiatorii religiilor ci la religiile care s-au format ulterior. Fiecare iniţiator a avut lucruri clare de spus şi s-au exprimat clar … şi totuşi nu au fost înţeleşi decât de prea puţini. De ce? Pentru că în gândire domnea haosul şi dezordinea provocată de păcat! Păcatul a fost cauza căderii în dezordine, iar dezordinea în gândire a adus rătăcirea şi confuzia ideilor. Ori, cu nişte minţi confuze, dezordonate, nu se poate lucra. Prima problemă pe care religiile n-au putut-o dezlega a fost problema “creaţiei”. Cea de-a doua problemă a fost “suferinţa”. De unde provine suferinţa pe Pământ, cine a făcut-o? Din prima parte a prezentării din această lucrare, v-aţi dat seama că zona spiritelor  pământene a fost zona cea mai de jos din întregul univers spiritual. Drama acestor spirite a fost însă amplificată de stagnare, cu alte cuvinte de lene şi comoditate. Aceasta a fost prima cauză a suferinţelor ce au urmat. Cea dea doua cauză a suferinţelor a fost provocată pe Pământ datorită  spiritelor cu culori închise, care au fost sursele tuturor nelegiuirilor pe întregul Pământ. Dar cine se face vinovat de toate acestea? Marele Creator? Marele Arhitect? El este constructorul lumilor şi treptelor? Dacă EL ar fi constructorul a toate, atunci s-ar putea spune că  EL este vinovatul! Dar nu este EL! Pentru că nu el a făcut lumile aşezate pe atâtea trepte. Nu trebuie făcut vinovat Dumnezeu de faptul că Pământul a ocupat locul cel mai de jos între planete şi straturi. Nu Dumnezeu a vrut stagnarea, nici lenea, nici minciuna. Toate lumile au evoluat fiecare libere şi liber cei superiori au votat pentru o ordine, necunoscând stagnarea, lenea şi minciuna şi,de aceea, au rămas în marea familie a Împărăţiei Luminilor, care trăieşte pe trepte ordonate în armonie, frumos, sublim. Pământul a fost numit de Marele Guvernator PLANETA CĂZUTĂ …COPILUL RĂTĂCIT. De ce? Tocmai că numai pe Pământ pe fondul lenei, comodităţii şi minciunii au apărut invidia, ura, răutatea. Nicăieri în univers nu există, nu a existat invidie, răutate, pentru că numai pe Pământ s-a instaurat dezordinea, atât în cele pozitive, cât şi în cele spirituale. De aceea v-am chemat la
ORDINE 
şi odată cu aceasta vă chem mai departe la râvnă, efort  şi sârguinţă pentru a se putea alunga dezordinea definitiv de pe acest Pământ al nepriceperii şi ignoranţei! V-am chemat la ordine pentru că numai o minte cu gânduri ordonate poate primi mesajele noastre care vă cheamă nu vă poruncesc: VENIŢI LA ORDINEA ŞI DISCIPLINA FUNDAMENTALĂ A LEGILOR, singurele care conduc spre ARMONIE, FRUMOS ŞI SUBLIM.
 Pentru oamenii superiori, între raţiune şi credinţă nu a existat niciodată nici o separaţie. Lumea vizibilă şi invizibilă au constituit pentru ei o unitate certă, indestructibilă. În prezentarea Mea vreau în mod intenţionat să abrog credinţa, da, de această virtute milenară vreau să fac abstracţie în cele ce urmează. De ce? Pentru că prea mult s-a făcut uz de credinţă în toate religiile şi prea multe aberaţii au izvorât dintr-o simplă credinţă care s-a considerat a fi totul. Toate religiile au cerut de la credincioşi supunere şi ascultare, plecând de la imperativul credinţei. Iată EU nu vă mai chem la credinţă, ci la cunoaştere şi studiu sistematic. Plec de la studiu şi pun baza pe studiu, studiul organizat şi disciplinat, studiul ordinii Legilor din natură.
  PLEC, DECI NU DE LA CREDINŢĂ, CI DE LA ŞTIINŢĂ!
 Dumnezeu nu are nevoie de credincioşi, ci de oameni armonioşi, iar armonia nu se poate realiza decât printr-o profundă cunoaştere a Legilor tuturor fenomenelor care se petrec în lumea înconjurătoare. Dumnezeu nu are nevoie de oameni credincioşi, ci de spirite armonios dezvoltate,iar la armonie nu se poate ajunge decât printr-un mare efort de studiu în domeniul cunoaşterii.Mai întâi de toate, omul curat sufleteşte trebuie să studieze natura cu toate legile şi fenomenele ei.Omul nou vrem să plece nu de la credinţă, ci de la ştiinţă! El trebuie mai întâi să înţeleagă bine:
ORDINEA VĂZUTĂ …
 Pentru aceasta, trebuie studiată astronomia, fizica, medicina, biologia, punându-se accentul pe fizico-matematici, şi îndeosebi pe fenomenele proprii atomilor. Din punct de vedere al ordinii în cunoaştere ştiinţa este pe primul loc, condiţia fundamentală care creează premizele cultivării unei gândiri ordonate, disciplinate. Al doilea nivel care trebuie abordat este cel al artei şi, când spun artă, mă gândesc la cele două aspecte ale artei ilustrate de muzică şi arhitectură. De la nivelul legilor naturii pozitive anunţate de ştiinţe se poatetrece la cel de-al doilea nivel de legi, legile armoniei formelor, sunetelor şi culorilor. De la ştiinţă la artă! Nu invers! Apoi de la artă se pot aborda religiile. De abia după ce a fost ordonată  gândirea în cunoaşterea legilor, de abia atunci omul nou poate să înceapă să pătrundă în tainele şi ascunzişurile fenomenelor de ordin spiritual pe care le ilustrează religiile evoluate … Iată deci trei trepte de armonie:
 ARMONIA LEGILOR DIN NATURA FIZICĂ; ARMONIA FORMELOR ,SUNETELOR ŞI CULORILOR; ARMONIA FENOMENELOR SPIRITUALE.
 Armonia formelor spirituale se naşte în focul meditaţiei şi contemplaţiei lumii armoniei,legilor cu care vin în contact, în studiul de zi cu zi, asociată cu viaţa de dăruire pentru semeni, precum şi cu viaţa de retragere. Viaţa de retragere este condiţia trecerii de la meditaţie asupra ordinii şi armoniei legilor, la contemplarea lor, contemplaţia fiind primul important fenomen spiritual. Este important pentru că ea, contemplaţia, dezvoltă deosebit de mult INTUIŢIA atât de necesară celui mai important fenomen spiritual: CREAŢIA. Contemplaţia, apoi extazul, acestea reprezintă fundalul oricărui creator din oricare domeniu al ştiinţei, al artei, al filozofiei. Accesul la armonie şi frumuseţea legilor, formelor, sunetelor şi culorilor sădeşte în om premizele devenirii unui creator. Acesta este sensul pe care Marele Creator îl dă creaţiei, ca fiecare să devină un creator în lumea lui, în universul lui spiritual. Abia atunci spiritul va cunoaşte registrul sublim al contactului cu creatorul său. Iată, însă că, în aparenţă, mă contrazic. Am afirmat că nu Dumnezeu este creatorul omului, pentru ca acum să-L numesc pe Dumnezeu Marele Creator. DA! Dumnezeu nu este creatorul  planului biologic! Biologicul este independent şi autonom. Dumnezeu este însă creatorul universului spiritual, al lumii ideilor. În acest sens, Dumnezeu este creator pentru că EL este marele izvor de idei care inspiră şi adapă pe toţi creatorii. Iată semnalul real al interceptării radiaţiilor Opalice:
“Inspiraţia”.
 Inspiraţia este modul real al interceptării radiaţiilor Opalice, este modul real de comunicare cu lumea superioară. Este semnul că “Divinul” a început să se contureze în acel spirit. Un spirit inspirat reprezintă fiinţa care este încadrată în simfonia lumilor spirituale. Spiritul “inspirat” este spiritul pământean care poate beneficia de radiaţiile Opalice sentionice. De radiaţiile erosonice beneficiază numai cei evoluaţi, cei activi care după ce au realizat echilibrul perfect, au început să se ridice pe treptele:
 ARMONIEI, FRUMUSEŢII, SUBLIMULUI.
Unde este Sublimul? Pe treptele înalte ale Intuiţiei şi Inspiraţiei. Acesta este idealul lumii noi. O lume nouă este alcătuită din creatori, creatori mici şi mari, fiecare mic creator putând să ajungă un mare creator, depunând mai mult efort în mai multe vieţi… Nici un spirit curat nu este plafonat de nimeni şi de nimic. Plafonarea o aduce numai îngustarea şi limitarea studiului. Dacă este realizată ordinea interioară, studiul este acela care dezvoltă, descoperă şi deschide orizonturi noi! De aceea îndemnul Meu în finalul acestei prezentări este la: STUDIU!
S-a spus în religii că sensul omului este în Dumnezeire şi nu s-a greşit. Chemarea Mea, ultima, revine ca la început spre ORDINE, atât de necesară unei evoluţii normale. În strădania pentru îndumnezeire, omul trebuie să aspire către culmea pe care el o poate atinge:“ ARMONIA, FRUMUSEŢEA ŞI SUBLIMUL.”
,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,,
   Înnobilaţi-vă, spiritualizaţi-vă gândirea şi simţurile! Trăiţi în armonii, parfum, petale şi rouă şi intraţi în luminoasa noapte a celor cinci simţuri şi vă veţi transfigura fiinţa în vibraţiile ce pornesc din nou şi din lumina straturilor superioare. Uniţi-vă cu toţii într-un gând, în aceleaşi aspiraţii, cu aceleaşi intenţii! Adunaţi-vă gândurile, concentraţi-vă în meditaţii, optaţi pentru visare şi extaz! Nu vă opriţi la ştiinţele pozitive! Ele nu vă pot da totul! Raţiunea fără intuiţie este oarbă, dar nici nu speraţi să intuiţi ceva din lumea noastră, dacă nu aţi pus în ordine raţiunile, gândurile. Totul  porneşte de la o raţiune limpede, de la o gândire realistă şi lucidă. Aţi fost destule secole înguşti la minte, limitându-vă preocupările la un singur sector. NU! A te ocupa de un singur aspect al culturii, înseamnă a fi o fiinţă mărginită. Aţi fost destule secole mărginiţi în crezurile rătăcite. De vreţi să credeţi în ceva, credeţi atunci că există armonia în tot şi în toate, şi că nu veţi putea evolua de nu veţi cunoaşte totul. De aceea, studiaţi, cercetaţi natura cu legile ei şi cultivaţi-vă spiritul în contemplarea poeziei şi muzicii. Raţionaţi lucid şi lăsaţi-vă purtaţi de aripile visurilor sugerate de intuiţie. După ce aţi visat, reveniţi la concret! Fiţi realişti, fiţi lucizi un timp, apoi lăsaţi-vă din nou purtaţi de visare. Căutaţi mai presus de toate esenţa vieţii, substanţa existenţei unei fiinţe superioare care nu se poate regăsi decât în infinitatea beţiei a tot ceea ce poate fi:FRUMOS, ARMONIE, SUBLIM.
…………………………………………………………………………………………………………
În timpul mesei de prânz, Veronica a simţit prezenţa lui Heruvicle. Am gustat ceva în grabă şi m-am aşezat la masa de lucru:
- Într-unul din miturile vechi (începe Heruvicle) se spune că Adam şi Eva au călcat porunca muşcând din măr, crezând în cele ce le şoptise şarpele că vor ajunge şi ei Dumnezeu! Aşadar, au vrut să ajungă Dumnezeu nu prin efort ci prin miracol. Iată una dintre marile voastre rătăciri! Credinţa în miracole!  Aşteptaţi miracole din partea cerului? Ei bine, nu prin miracole veţi ajunge fiinţe superioare, ci prin efort, prin râvnă, prin muncă, prin sârguinţă! Noi nu putem da nimănui decât sfaturi! V-am trimis şi vom trimite spirite luminoase, înţelepţi şi savanţi din straturile superioare ca să vă înveţe, să vă îndrume, voi însă să-i ascultaţi, să vă străduiţi să-i înţelegeţi, să le urmaţi viaţa şi exemplul.Oamenii religiilor au inventat noţiunea de “har divin” şi au zis că acest har se coboară  peste om la comanda preotului! Ca invenţie nu acuzăm această idee, dar trebuie s-o spunem clar:

NU ESTE REALĂ!


 Noi, în lumea noastră nu avem această noţiune de “har divin”, dar acceptăm pentru pământeni. Să fie clar pentru toţi: “ harul divin” nu poate ierta păcatele, nu poate şterge petele.“Harul divin” nu se coboară la comanda cuiva peste oricine. Încetaţi cu mistificările gratuite şi puerile. Preferăm ca în loc de “ har divin “ să introduceţi noţiunea de “ radiaţii opalice “, pe care deja o cunoaşteţi din primul capitol al acestui volum. Nu exageraţi în ceea ce priveşte iubirea divină. Ea este mare dar este mărginită, încadrată de legea atracţiei. Nu poate cineva primi radiaţiile opalice până ce nu a ajuns activ, alb curat. Abia cei ce au atins nivelul simţului 0 se împărtăşesc cu RADIAŢIILE OPALICE EROSONICE,              EXPRESIA DRAGOSTEI DIVINE. Toţi sunteţi chemaţi la lumină, dar vă veţi împărtăşi cu ea când veţi atinge VREDNICIA. Să nu vă închipuiţi ca Adam şi Eva că ar exista ceva miracole care să vă înnobileze,care să vă lumineze, care să vă albească spiritul.Treptele eforturilor nu pot fi cumpărate, nici nu pot fi desfiinţate printr-un miracol. Treptele trebuie urcate cu conştiinciozitate, cu atenţie, concentrându-vă râvna şi efortul. “ Miracolul“există, dar el începe odată cu realizarea desăvârşirii, adică cu înnobilarea spirituală. PURUFICARE+ ÎNOBILARE = TRANSFIGURARE! Acestea sunt cele trei mari trepte ale evoluţiei ce vă stau în faţă. Purificarea este reintegrarea fiinţei umane în “ ordinea naturală firească “ a unei făpturi, prin ieşirea din impasul “ stării de păcat “. Purificarea nu înseamnă simpla abandonare a abaterilor de la legile convieţuirii dintre oameni, mai ales, o purificare a gândurilor, înlăturarea orgoliilor, invidiei, dispreţului şi celorlalte meschinării care degradează sufletul.
 ÎNNOBILAREA se realizează atât prin cunoaştere, prin studii şi cercetări, cât şi printr-o înaltă ţinută morală. Iubirea şi slujirea oamenilor capătă atunci importanţă fără de care înnobilarea nu se poate realiza. Înnobilarea este rezultatul iubirii faţă de tot şi de toate, care pregăteşte “focul” lăuntric, setea de contemplaţie, tendinţa spiritului către extaz. “EXTAZUL” ESTE SEMNALUL ÎNCEPUTULUI TRANSFIGURĂRII.“Transfigurarea” aduce consfinţirea înnobilării spirituale. Transfigurarea fiinţei umane nu este numai o stare …ea este un fenomen care face posibilă producerea “miracolului”:interceptarea radiaţiilor opalice, care nu se realizează decât printr-o atentă autocizelare ce trebuie lucrată zi de zi, ceas de ceas, minut de minut. Noi cei din opal vă iubim atât de mult încât am vrea să vă aducem alături de noi, să trăiţi şi voi armonia perfecţiunii noastre. Dar mai presus de iubirea şi de voinţa noastră, există legile care pun “ordine” în univers. Legea ierarhizării spiritelor în funcţie de luminozitate şi de energia lor nu poate face nici o excepţie. Diferenţa de energie şi lumină dintre noi şi voi este atât de mare, încât voi niciodată nu o veţi putea recupera. Sunteţi sortiţi să rămâneţi jos, în zona inferioară, încă multe, multe secole până ce încet, încet veţi progresa, veţi evolua, acumulând şi voi lumină astfel să  puteţi pătrunde pe rând, unul câte unul, în zona straturilor superioare. Pământul are o karmă grea. În faţa lui stă un urcuş dificil, care cere multe şi intense eforturi. Ce departe sunteţi de adevăr! Câtă anarhie domneşte în rândurile intelectualilor voştri! Încă sunteţi în întuneric, încă rătăciţi pe poteci pierdute, încă nu aţi ajuns să învăţaţi adevăratul drum ce duce spre înnobilare, spre transfigurare, spre lumină! Cea mai mare lipsă a voastră este lipsa intuiţiei: şi nu intuiţi că sunteţi firi comode, leneşi,care mocniţi sub cenuşă fără să întrebaţi de unde aţi venit, ce trebuie făcut, de ce aţi venit şi apoi unde veţi merge?…Zăceţi în ignoranţă totală! Ca nişte morţi! Întregul Pământ este un cimitir de morminte. Tot pământul tace. Am vrea să discutăm cu voi, să stăm de vorbă, să vă comunicăm din tainele universului nostru. Pământul însă doarme! Zace în somnul nepăsării şi al lâncezelii, prinşi în ghearele unor visuri meschine şi vulgare. Doar pe ici pe colo, când şi când, se mai trezeşte câte unul şi atunci noi îl chemăm. El ne răspunde şi atunci ne aruncăm cu toţii asupra lui, care mai de care vrând să comunice prin el pământenilor câteva idei, câteva vorbe. Păcat că voi aţi ajuns aşa de jos! Eraţi cândva ceva mai sus…dar în loc să vă ridicaţi, aţi coborât!…Până când veţi coborî? Până când? Până când?

Heruvicle a tăcut, apoi s-a retras.Parcă a căzut într-o mare decepţie pe care mi-a transmis-o şi mie. Na-m chef de nimic…Sunt într-o dispoziţie cum nu se poate mai proastă, cu speranţele zdrobite, cu aripile frânte…Nu ard cum ard de obicei, abia mai pâlpâie în mine speranţa că într-o zi totul va începe să fie altfel. Dar nu”ziua aceea” va schimba totul ci EVENIMENTUL ACELA care va zdrobi dominaţia întunericului şi va da pământului şansele de a încerca REFACEREA…RECUPERAREA TIMPULUI PIERDUT.
2 noiembrie 1977,ora 5.30.
 M-am sculat de dimineaţa şi Veronica a simţit că ISUS doreşte să se exprime. Am alergat imediat la masa de lucru:
-,, V-am chemat la “STUDIU” şi la cercetare, la cunoaşterea armoniei ce domneşte în lumea formelor, sunetelor şi culorilor, V-am chemat mai întâi la toate acestea, pentru că numai o minte cultivată, disciplinată de legi şi instruită în acordurile sunetelor şi culorilor poate să  pătrundă în lumea tainelor ce le ascunde RELIGIA!
 Învăţaţi ordinea şi disciplina gândirii, treceţi cunoscând totul şi toate şi apoi pătrundeţi în tainele pe care vi le oferă UNIVERSUL IDEILOR DIN RELIGIE! Nu lăsaţi copii să pătrundă în religie. Nu vor putea înţelege, nu vor putea descifra,căci RELIGIA TREBUIE BINE DESCIFRATĂ. Realişti şi lucizi, documentaţi şi maturi în gândire,apropiaţi-vă de religie şi pătrundeţi-i sensul, intuiţi-i semnificaţiile, DEPĂŞIŢI LIMBAJUL ŞI  PĂTRUNDEŢI LA MIEZ! În limbajul Meu am folosit SIMBOLUL şi METAFORA, am vorbit în PILDE şi PARABOLE, luând în viaţă diverse întâmplări drept obiect care conţineau felurite  FENOMENE SPIRITUALE, folosind în limbajul Meu numeroase noţiuni cu valoare esenţială de SIMBOL. La cina premergătoare prinderii Mele, am ridicat cupa zicând:“BEŢI DINTR-A CEASTA TOŢI. ACESTA ESTE SÂNGELE MEU, CARE SE VARSĂ  PENTRU VOI, PENTRU CURĂŢIREA VOASTRĂ!”
“Sângele Meu” era învăţătura Mea!“Sângele Meu” erau ideile Mele!“Sângele Meu” reprezintă concepţia Mea despre lume şi viaţă …
Sângele înseamnă pentru trup viaţa. Învăţătura, ideile, înseamnă pentru spirit LUMINA! Aşa după cum sângele dă trupului viaţa, aşa şi o concepţie superioară conferă minţii limpezime şi o călăuzeşte spre viaţa spiritului.Marea majoritate a celor cărora le vorbeam erau morţi! Nu aveau viaţă! Aveau nevoie de un sânge care să le dea viaţa spiritului, aveau nevoie de o concepţie care să le lumineze poteca,drumul, calea …
 EU SUNT CALEA, ADEVĂRUL ŞI VIAŢA!
 Aşa am spus pe atunci. Acum revin şi spun:
              ORDINEA ŞI LEGILE SUNT 
                   calea ce duce spre
                             LUMINĂ 
şi dacă am spus ceea ce am spus a fost fiindcă mă confundam EU însumi cu ORDINEA şi LEGILE FIRII …
Voi ce sunteţi supuşii bisericilor, voi, marii preoţi, episcopi şi ierarhi, renunţaţi la excomunicări, anateme şi blesteme. Voi ce sunteţi mari “pontifex”, nu legaţi de dogme absurde adevărul. Adevărul nu poate fi circumscris, nici legat de un par, cu lanţuri de vorbe, vorbe, rătăciri şi erezii.
                                ADEVĂRUL NU STĂ ÎN CUVINTE!
 Adevărul nu poate fi supus de dogme! Dogmele încătuşează adevărul care ţâşneşte dintr-o minte aprinsă de “focul” dragostei divine! Căutaţi adevărul în voi, căci în voi sălăşluieşte acea părticică divină care să poată aduce lumina!Templu este inima, preotul este cugetul, minte, gândurile şi ideile.
 Fiţi voi BISERICI VII 
.O, mai marii preoţimii, străluciţi voi în adevăr şi dreptate şi apoi să admiteţi să vă numiţi voi înşivă îndrumători şi povăţuitori ai celor ce au nevoie de îndrumări şi sfaturi! Fiţi Temple ale Luminii! Fiţi candele aprinse care să ardeţi în
                                     FOCUL IUBIRII DIVINE!
 Am spus pe Pământ parabola MIRELUI care, în miez de noapte, primeşte la sine doar “fecioarele” care s-au îngrijit de “focul candelei” lor. Consider această parabolă ca cea mai vie ilustrare a raporturilor dintre OM şi ÎMPĂRĂŢIA LUMINII. În Împărăţia Luminii, a armoniei şi sublimului nu pătrund decât cei ce “ard în iubire”! Dumnezeu nu este un dictator care stă pe un tron de unde loveşte pe cei păcătoşi sau mângâie şi răsplăteşte pe cei virtuoşi. Cei netrebnici stau în întuneric şi suferinţă. Cei cu “candelele aprinse”ajung în straturile superioare unde cunosc adevărata viaţă din împărăţia armoniei, frumuseţii şi sublimului. Cei ce “ard” …cunosc “focul” contemplaţiei şi extazului! Cei activi, cei albi se împărtăşesc de bucuriile cunoaşterii. “Păcat” înseamnă “întuneric”; întuneric înseamnă  prăbuşirea pe treptele cele mai de jos, acolo unde domneşte anarhia, dezordinea şi necunoaşterea. Nu zăboviţi, nu pregetaţi, nu fiţi leneşi! Aţi zăbovit destul. Şi aşa aţi pierdut mult timp. Treziţi-vă, sculaţi-vă! Aprindeţi candela inimii voastre ca să puteţi intra în împărăţia
 ARMONIEI,FRUMUSEŢII, SUBLIMULUI!
Duminica, 6 noiembrie 1977Ora 9:00

sursa
Patricia Radu
George Vasii-Tainele Univerului Spiritual

Comentariu publicat de Corina Gabriela Ciobanu pe Martie 28, 2015 la 10:29pm

Mântuirea și Înălțarea

Dumnezeu este un cerc al cărui centru este peste tot și a cărui circumferință nu se află nicăieri” (Empedocle)
 
Două aspecte biblice, două concepte despre evoluția omului, pe care le cunoaștem. Făcând abstracție însă de “criptarea” biblică a acestor două noțiuni, să privim mântuirea și înălțarea (și) dintr-o perspectivă pur științifică.
 
Știm că Universul înseamnă frecvență, adică vibrație armonică pe diferite nivele. De asemenea, știm că materia este rezultatul acestei/acestor frecvențe. Mai știm că o amplificare a frecvenței de vibrație (a sunetului) determină re-aranjarea particulelor materiei și/sau schimbarea structurii atomice a ei.

Corpul nostru fizic este rezultatul unei anumite structuri atomice, bazate pe carbon, ca rezultat al frecvenței specifice de manifestare a acestui element chimic. Structura subtilă a ADN-ului uman este una energetică, bazată pe armonice și sub-armonice de frecvență, constituite într-un Tipar Energetic Divin. Trecem peste faptul că acest Tipar Divin a fost “lucrat” genetic de către cei care au (re)creat specia Homo-Sapiens și luăm în considerare faptul că ADN-ul funcționează pe baza unui Program, construind astfel drumul vieții omului, de la stadiul de nou-născut, până la moarte.
 
Așadar, ce ar însemna “mântuirea și înălțarea”, din această perspectivă a geneticii umane (punctul meu de vedere):
1. Mântuirea înseamnă drumul pe care-l parcurgem în viață, crescându-ne conștient frecvența de vibrație celulară, prin amplificarea frecvenței conștiinței individuale până la nivelul la care aceasta atinge frecvența unui anumit Plan Armonic al Creației. Această amplificare în trepte (pas cu pas) a frecvenței celulare este realizată prin depășirea tuturor barierelor psihice impuse de multele programe de manipulare a conștiinței umane…unul dintre aceste programe este religia, prin dogmele impuse. Depășind aceste bariere, una câte una, creăm breșe către câmpul Conștiinței Universale, acolo unde Supra-Sinele își manifestă existența. Actuala noastră realitate (creată pe baza unei structuri energetice defazată față de Matricea Originară) este un câmp de frecvențe în care este prins Ego-ul sau Mintea Rațională. Evident că acest camp de frecvențe (i)real s-a autoextins și se autoîntreține, în foarte mare măsură, cu ajutorul tiparelor mentale create de energiile-gând ale omului, dar și cu ajutorul tehnologiilor dezvoltate mai ales în ultimele decenii.
2. Înălțarea reprezintă starea în care suntem în deplină armonie cu frecvența câmpului Conștiinței Universale, specific unuia dintre Planurile Armonice Divine. Așa după cum ni se tot comunică, frecvența minimă a “Înălțării” este cea a Planului Armonic 5-Dimensional, acolo unde se conștientizează pe deplin că toți suntem Unu și se manifestă starea de Unitate cu Sursa, cu Singularitatea, cu Creația.
 
Nimeni altcineva nu ne va “mântui”, nimeni nu ne va “înălța”! Teoriile religioase creștină, musulmană și iudaică referitoare la “Venirea Mântuitorului”, luate mot-à-mot și impuse, astfel, subconștientului uman duc tocmai la separarea de Sursa Divină și ocultarea conștientizării prezenței Sursei Divine în fiecare dintre noi. Creează “așteptări” exterioare nouă, ceea ce, evident, nu va duce la nimic altceva decât la o prezență continuă în starea de a fi a “sclaviei mentale” umane și a unui comportament pe măsură!
 
Așa după cum se știe, dar nu se conștientizează permanent, observarea și acordarea atenției unei “stări de nemișcare” determină schimbări structurale în acel câmp energetic și permit manifestarea co-Creării. În momentul în care atenția și intenția-gând ale fiecăruia dintre noi sunt îndreptate către propriul ADN, vom determina schimbarea stării de frecvență, amplificând vibrațiile armonice ale acestuia către frecvențele armonice înalte ale Câmpului Conștiinței. Intrăm, astfel, pe “calea mântuirii și a înălțării”!  
 
Isus nu ne-a mântuit (și cu atât mai puțin a luat asupra sa toate păcatele noastre), el doar a arătat drumul și cum trebuie acesta parcurs de fiecare individualitate umană. De altfel, tiparul “Mântuitorului Isus” este comun mai multor civilizații umane, toate acestea existând cu mult înainte de existența lui Isus! Iudeii și cei care au scris Noul Testament nu au făcut decât să preia un “tipar uman” și să-l servească umanității drept Isus! Chiar și “învierea creștină” se produce după moartea fizică (exemplul Isus), adică atunci când conștiința individuală a accesat Planurile Divine Superioare. Isus (sau oricine o fi fost modelul Isus) a dorit să ne comunice că:
1. “Mântuirea și Înălțarea” trebuie realizate prin forțe proprii, conștientizând Iubirea ca fiind Energia Manifestării Creației.
2. Scopul existenței umane pe Pământ este acela ca aceste două manifestări să aibă loc în corp fizic!
 
Biserica, prin religie, a “criptat” aceste învățături, servindu-ne o poveste cu îngerași cu aripioare, și sfinți, și porumbei albi, și mătănii, și închinarea către un Ceva/Cineva Exterior nouă!
Comentariu publicat de CRISTIAN RACOVITA pe Martie 27, 2015 la 10:09am
Comentariu publicat de Corina Gabriela Ciobanu pe Martie 22, 2015 la 5:53pm

multumesc...

Comentariu publicat de Stoica Alina pe Martie 20, 2015 la 5:52pm

  Sophie Wilkins  .Art 

Insignă

Se încarcă...

Fişiere video

  • Adăugare fişiere video
  • Vizualizează Tot

Statistici

Top Poetry Sites

© 2020   Created by Gelu Vlaşin.   Oferit de

Embleme  |  Raportare eroare  |  Termeni de utilizare a serviciilor